|
Extraterestrii Dovezi incontestabile?
Concluziile Pentagonului despre extratereștri
Ce spun rapoartele sale referitoare la OZN-uri?
Noul demers al Pentagonului de a investiga rapoartele referitoare la OZN-uri nu a oferit până în prezent nicio dovadă conform căreia extratereştrii ar fi vizitat Pământul sau s-ar fi prăbuşit pe planeta noastră, relatează Reuters.
Cu toate acestea, demersul Pentagonului de a investiga anomalii, obiecte neidentificate - în spaţiu, pe cer sau chiar sub apă, a condus la sute de noi rapoarte care sunt în curs de cercetare, au declarat vineri înalţi responsabili din armată, potrivit Agerpres.
Până în prezent, însă, nimic nu indică existenţa vieţii extraterestre inteligente. Ronald Moultrie, subsecretar de stat pentru informaţii şi securitate, a declarat că „până acum nu am văzut nimic care ar sugera că a existat o vizită extraterestră, o prăbuşire extraterestră sau ceva de acest gen”.
Sean Kirkpatrick, directorul recent înfiinţatului Birou de soluţionare a anomaliilor în toate domeniile (AARO) al Pentagonului, nu a exclus posibilitatea vieţii extraterestre şi a subliniat că are o abordare ştiinţifică în cadrul acestei cercetări.
„Aş spune doar că ne structurăm analiza astfel încât aceasta să fie foarte amănunţită şi riguroasă. Vom parcurge tot”, a adăugat el, vineri, în cadrul primei conferinţe de presă organizată de la înfiinţarea AARO, în luna iulie.
Misiunea AARO se concentrează asupra activităţilor inexplicabile din proximitatea instalaţiilor militare, în spaţiul aerian restricţionat şi în „alte zone de interes”, iar scopul său este de a contribui la identificarea posibilelor ameninţări la adresa siguranţei operaţiunilor militare americane şi a securităţii naţionale.
Un raport guvernamental de anul trecut a documentat peste 140 de cazuri pe care armata americană le numeşte oficial „fenomene aeriene neidentificate” (Unidentified Aerial Phenomena - UAP) observate începând din 2004.
Toate, cu excepţia unuia - o situaţie atribuită unui balon mare, dezumflat - rămân neexplicate şi sunt supuse unor analize suplimentare, potrivit raportului.
Pentru celelalte 143 de cazuri, raportul a constatat că sunt disponibile prea puţine date pentru a se putea cunoaşte cu exactitate dacă este vorba despre unele sisteme aeriene sofisticate, dezvoltate fie de guvernul american, de o entitate comercială sau de o putere străină precum China sau Rusia.
Raportul din 2021 a inclus câteva fenomene UAP, obiecte enigmatice cu o viteză şi manevrabilitate ce depăşeau tehnologia aviatică cunoscută şi lipsite de orice mijloc vizibil de propulsie sau de suprafeţe de control al zborului, notează Reuters.
Kirkpatrick a declarat că de atunci au mai fost documentate câteva sute de cazuri. Cifra exactă urmează să fie dezvăluită în curând, însă un înalt oficial din marină a declarat în mai că numărul total al cazurilor raportate ajunsese deja la 400 (Sursa).
Alte dezvăluiri ale serviciilor secrete din ancheta despre extratereştri
Serviciile secrete americane au precizat într-un raport mult aşteptat că nu există dovezi ale existenţei extratereștrilor, recunoscând în acelaşi timp că zeci de fenomene văzute de piloţii militari nu pot fi explicate, notează Le Figaro.
„Probabil că nu există o singură explicaţie pentru aceste fenomene. În prezent nu avem suficiente informaţii în bazele noastre de date pentru a atribui aceste incidente unor cauze specifice”, indică raportul publicat de biroul Directorului Comunităţii Naţionale de Informaţii.
În raport, care enumeră incidentele cu obiecte zburătoare neidentificate în perioada 2004 şi 2021, serviciile de informaţii americane recunosc că nu au nicio explicaţie pentru mai mult de 140 de fenomene. Însă toate informaţiile colectate rămân „în mare măsură neconcludente”.
Pentagonul a publicat anul trecut înregistrări video realizate de piloţi ai Marinei Militare care arată întâlniri în timpul zborului cu astfel de obiecte ce pare a fi OZN-uri.
Una dintre înregistrări este din noiembrie 2004, iar celelalte două sunt din ianuarie 2015. După decenii în care au fost ţinute secrete, Congresul a ordonat anul trecut Executivului să informeze publicul despre aceste incidente misterioase.
Armata SUA investighează dacă aceste fenomene pot fi legate de ameninţări împotriva Statelor Unite. Accelerările obiectelor filmate de piloţi şi capacitatea lor de a schimba direcţia sunt greu de explicat. Şi serviciile de informaţii americane se tem că Rusia sau China testează tehnologiile hipersonice.
Filme documentare despre extraterestri
Alte materiale despre extraterestri
Pagina oficială pe FaceBook a Bisericii Ortodoxe Române Sfânta Treime din Los Angeles, California, administrată de către pr. protopop Constantin Alecse
Biblioteca virtuala a Bisericii 'Sfanta Treime' din Los Angeles, California
|
|
RESURSE ELECTRONICE DIN ROMANIA
REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE
BIBLIOTECI DIGITALE
DIZERTAŢII ŞI TEZE FINALE
E-BOOKS
ENCICLOPEDII
ALTE BAZE DE DATE MULTIDISCIPLINARE
|
|