|
Educaţia în centrul civilizaţiei hellenistice
În acest orizont, imensul cadru, tradițional al cetății antice,
Se pulverizează, cel puțin se estompează în al doilea plan.
Mai erau cetăți grecești și alte centre urbane, helenistice.
Regăsim atitudinea, îndelung, la începutul Imperiul Roman.
Omul grec se crede pe sine ca centru și măsura lucrurilor,
Dar acest umanism a căpătat conștiința sa personalistă,
Oamenii trebuie să-și fixeze sarcina modelării statuilor lor,
Idealul uman va fi cu efort educativ care-n viață persistă.
Religia culturii
Civilizația helenistică pune un foarte mare preț pe cultură.
În ochii ei fericirea supremă nu poate fi concepută altfel,
Decât sub forma vieții de literat sau artist, imaginea pură,
Cu viața culturală, apărută ca un reflex pe pământ, astfel.
A fost un preludiu al vieții fericite a sufletelor nemuritoare.
După o viață consacrată servirii Muzelor, se conta pe zeițe,
Ele chemau la ele sufletele și le luau în sferele lor astrale,
Acele suflete care deveneau demne de așa cinstiri mărețe.
În perioada clasică, eroizarea prin cultură e un privilegiu,
Pentru ființele excepționale, savanți, fondatori de secte.
Phytagoras și Platon, au beneficiat de un asemenea elogiu.
În acele epoci: hellenistică și romană, eroizarea se extinde.
S-a extins mult, banalizându-se, încât, normal a devenit
Ca orice poet, orice gânditor, artist, ... discipol al Muzelor
Să poată aspira la ea. Toți își pot revendica titlul râvnit.
Ceva din el, mai mult sau mai puțin iradia asupra tuturor.
Toți își pot revendica titlul de om al Muzelor, ca sanctificat.
Acel misticism nu era profesat conștient și cu o credință,
Atât de tenace de către toți literații. Ei s-au înveșmântat
Cu o anume lumină sacră, care le conferea ținută măreață.
Aveau o demnitate excepțională, de un ordin pur religios.
În dezorientarea, din brusca năruire a vechilor credințe,
Ea rămânea singura valoare fermă, autentică, de merituos,
Cultura hellenistică, devenită omologul religiei, să-nvețe. |