|
P.C. Pr. Constantin Alecse
Anii de studenție
Pentru mărire, dați un click aici, sau pe fotografia de mai sus
INSTITUTUL TEOLOGIC UNIVERSITAR – BUCUREȘTI (1971-1975)
1.- Impresii de la festivitatea deschiderii anului universitar
Am intrat în aşteptarea începerii cere-monialului deschiderii anului universitar, cu toate simţurile ascuţite în direcţia de unde apăreau magii noştri.
Un moment impresionant, divin. Se cânta în surdină imnul chiriarhal „Pre Stăpânul şi Arhiereul nostru” şi, dintr-o dată, zărim un alai profesoral, intrând, doi câte doi, urmaţi de o statură măreaţă, un Ierarh impunător, într-o ținută fascinantă.
PS Sa Episcopul dr. Antonie Plămădeală, al Institutului Teologic Universitar din orașul Bucureşti, noul rector, cu statut de tranziție.
S-a oficiat o rugăciune de invocare, apoi am fost invitați să ne așezăm în bănci. Elevii de anul I de la cele 5 seminarii din țară eram vreo 80-90.
Am fost impresionat de statura de mare teolog
A IPS Sa Antonie Plămădeală, scriitor și filosof,
Un renumit autor român de literatură religioasă,
Ne-a urat bun venit, și avea o aură luminoasă
Ne-a încredinţat că în această pepinieră teologică ne vom forma, în modul cel mai desăvârşit posibil, drept slujitori ai bisericii drept-măritoare. Ne-a încântat cu o cuvântare și ne-a binecuvântat arhipăstoreşte.
2.- Mentorii mei profesori
Am avut privilegiul să fiu şcolit de coloşii teologiei româneşti, de la Institutul din Bucureşti, timp de 5 ani (patru de facultate şi unul de doctorat):
Patriarhul României, PF Sa Justinian şi Episcopul dr. Antonie Ploiesteanu, rectorul Institutului, în 1971, anul admiterii mele la Institutul Teologic. Sunt arhicunoscuţi în întreaga lume ca înalte feţe ale Bisericii drept-măritoare.
B. MENTORII MEI PROFESORI
Avui privilegiul să fiu școlit de corifei teologi,
Care mie mi-au adus ale creștinismului legi,
Și voi promova-n lume iubirea pentru veșnicie,
Pentru muncă, dreptate, credință-n ortodoxie.
Am avut ocazia să văd și să ascult, cândva,
Patriarhul țării PF Sa Justinian, în predica sa.
Și am admirat cât de bine era totul organizat
De dr. Antonie Ploieșteanu, un Rector elevat.
b. Constantin Pavel
profesor, (civil, nehirotonit), galăţean,
provenit dintr-o familie de preot.
Constantin Pavel, profesor civil și nehirotonit,
Venea din familie de preot, cu sufletul smerit,
A studiat la Sorbona, la Strasbourg și la Paris,
Părea o prezență ștearsă, suflet molcuț, închis,
Lecțiile-i erau ca povești adormitoare, nevivace,
Dar profesorul ne era profund, demn și tenace
c. Nicolae Lungu
profesor, dirijor şi compozitor (civil, nehirotonit),
Profesor de Muzică Bizantină, de Ritual și Tipic,
Nicolae Lungu era stâlp al Institutului Teologic,
Era și dirijor al Coralei Patriarhiei și compozitor,
Cunoscut în lume, dar ne preda cam îngrozitor,
Avea momente de înflăcărare, era perseverent,
Și-apoi o tonalitate, de ni se părea că-i absent,
Încerca să ne capteze atenția, și să ne atragă,
Cum că muzica este divină, și o să ne fie dragă.
d.- Dumitru Fecioru (1905-1988)
Pr. Profesor dr. - Teologie,
Avea studii universitare de Teologie la Atena,
La Berlin, la Munchen, blazonul și-l încununa
Cu doctorat la București, pentru acele studii,
Și avut-a parcurs eclesiastic, meritând elogii
A fost conferențiar și profesor de limba Greacă,
Și de Patrologie la Institutu Teologic, apoi încă,
Traducător din Literatura Patristică; și Consilier
Patriarhal; și la o biserică, al Domnului mesager.
e.- Pr. Prof. dr. academician Dumitru Stăniloae
profesor de Teologie, Dogmatică.
Unic în felul său, absolvent a mai multe facultăți,
De Litere, în București, de Teologie la Cernăuți,
Doctorat la fel, Dogmatină la Munchen și Atena,
Cât și Berlin; Istoria Bisericească, de asemenea.
Rector la Academia Andreiana din Sibiu și încă
Profesor de Teologie Dogmatică și de Simbolică,
Și Profesor Consultant pentru cursuri de doctorat.
Între 1965-1973 în închisorile comuniste a stat.
I s-a recunoscut valoarea, la Academia Română,
Fiind ales membru, iar mie mia dat sfătuire bună:
„Știu că vei ajunge în Anglia, că vei fi sârguincios.
Să nu uiți mama, biserica, să fii țării credincios″.
f.- Mircea Chialda
preot, profesor de teologie,
Și-a absolvit la Cernăuți Facultatea de Teologie,
Acolo și Doctoratul în Teologie, avea să și-l ție,
A predat ca Prof. de Studiul Vechiului Testament
Și de Limba Ebraică, cu un zel fără de precedent.
A funcționat ca Prorector și Rector, competent,
Dar avea slăbiciune a fuma pachet după pachet.
Ca profesor, foarte exigent, cu adresare anume,
Cu adresare fiecărui student, și ținea a-i spune:
„Apăi, mă, neică, du-te acasă, învață toată vara
Și ne revedem la toamnă, când e reexaminarea,
Ai grijă, căci aceea este ultima cursă, ca șansă″.
Uman cu studentul, exigent, notare pretențioasă.
g. Nicolae Chițescu (1904-1991)
Prof. de Istoria Religiilor și Teologia Dogmatică,
Nouă ne-a predat Dogmatică și Simbolistică,
La absolvirea Seminarului mi-a fost examinator
Și am fost pe locul I, cu acest colosal profesor.
h.- Dumitru Popescu
Preot, Prof. de Teologie, Doctor în Dogmatică,
Cu specializări în Elveția și la Roma, și încă,
În Israel și Doctoratul dat la București și luat
A fost lector și profesor de Dogmatică, titrat
A trecut ca Prorector și Rector, apoi, la urmă
Director de Studii pentru Conferința Europeană
A Bisericilor, fiind pe funcție până ieși la pensie
Un colos, de renume internațional a avut să fie
L-am simțit că-mi era foarte apropiat și sfătos
A slujit la botezul filui Cristian, și eram fălos,
Că slujitori au fost Dumitru Radu și Ion Bria
Nași au fost pr. Prof. Dr. Ștefan Alexe cu soția
i.- Vladimir Prelipceanu
Preot, Prof. de Teologie, a studiat la Cernăuți,
Cu doctorat, și s-a specializat, cu mari virtuți,
În Limbi Biblice și Studiul Vechiului Testament
Semitice, la Vieba, Berlin și Strasbourg, potent
Excepțional ca profesor, ca pedagog nu prea,
Nu știa a coborâ la nivelul celui care-l asculta,
Din punct de vedere al comportării era pedant,
Cu prestanță academică, la studenți intimidant.
j.- Ene Branişte
preot, profesor de teologie.
Un Teolog de excepție, cu licență și doctorat,
Și pentru limba Română, un desăvârșit literat.
Ne era bun Conferențiar de Teologie Practică,
Un adevărat mare doct în Liturgică și Pastorală
Valoarea l-a propulsat ca Prorector și Rector,
De la prima vedere, apărea al docților doctor,
Cu ținuta-i impozantă și cu bunătatea sa mare,
Avea paciență extraurdinară, cu noi, cu fiecare.
Ne învăța de preoție, s-o slujim cu demnitate,
Parcă avea eternitatea la dispozițe prin carte,
Cu dictonul „iară și iară, Domnului să-i slujim!
Ne învăța cum pentru credință trebuie să fim.
Crâsnic la Capela Studențească „Sf. Ecaterina″
Fost-am numit și Ene Braniște, mă binecuvânta,
Mă dirija cum să pregătesc bine cele necesare,
Să-i ajut pe părinții profesări la înveșmântare.
Și, cum să pregătesc slujbele și să asist la ele,
Chiar m-a și invitat la masa Sărbătorii Pascale.
Atâta bonomie și multă credință a sădit în mine,
Mă rog Doamne, să-l primești la masă cu Tine!
|
|
k.- Alexandru Elian (1010-1998)
Domnul Elian era civil în Institut fără a fi teolog,
Era istoric, academician, un mare bizantinolog,
Era și filolog, și membru în Academia Română,
Și la Seminar, ca profesor de Franceză și Latină
A mai funcționat și la catedra de Bizantinologie,
Și-n alte locuri, până ce profesor avea să ne fie.
Ne-a predat Istoria și Spiritualitatea Bizantină,
Era foarte exigent, încât noi tremuram cu râvnă
La examenul de Bizantinologie, plin de exigențe
Aveam multe emoții și cu foarte multe corigențe,
Era cunoscut drept „cui″ de proofesori și studenți
Era un colos și, că ne era profesor mândri toți.
l.- Iorgu Ivan
Porf. de Teologie, cu studii de Drept,Teologie,
La Universitatea din București, cât și Filosofie,
Iar specializarea în Dreptul Bisericesc, la Paris
Și altele: La Sorbona și Atena, cum i-a fost scris
Cu Doctoratul în Teologie, la București, a fost
Profesorul nostru de Drept Bisericesc și-n rest
Profesor consultant. Pot spune că n-am agreat
Această disciplină, și cu tocila m-am descurcat
Doar cu partea profesională m-a impresionat.
m.- Stefan Alexe
Prof. de Teologie, cu studii la Seminarul Buzău,
Apoi la ITU București și Doctoratul cu zelul său,
Apoi specializări: în Elveția, Grecia. S-a ridicat,
Ca profesor al nostru de Greacă și Latină, înalt,
Ne-a mai fost și Spiritual I, a fost Conferențiar
La Patrologie și Literatură Patristică și Profesor
La aceleași discipline și, a fost un bun educator,
A fost nașul lui Cristian al meu, părinte iubitor.
n.- Dumitru Radu
Avea Facultatea de Limbă și Literatură Română,
Și specializat la Strasbourg, în Teologie Catolică.
Doctor în Teologie, la Dogmatică fu Conferențiar
Apoi la Teologie Sistematică ca profesor titular,
A mai fost și la Morală Creștină și la Dogmatică,
Spiritual II, prorector, avea fizionomie simpatică,
Îi atrăgea pe studenți să se simtă luați în seamă
Avea o vorbă, „măi berbecule″, să-i țină în temă.
Ca profesor, cam exigent, nu voia a fi dezamăgit,
Pof. dr. Dumitru Radu, foarte mult m-a îndrăgit,
Mai mult ca ceilalți profesori. La final m-a onorat,
A fost Președintele Comisiei care m-a examinat.
Avea suflet de aur și, pe studenți nu-i pedepsea.
Am slujit împreună la Capela „Sfânta Ecaterina″,
La Biserica „Krețulescu″ erau slujbe suplimentare,
Înmormântări, botezuri și sfeștanii, ca prioritare.
Comisia de Examen, pentru burse în străinătate,
Îl avea ca examinator, și câte alte și bune toate,
Avea bunătate, jovialitate, sufle de pus în ramă
Avea încredere, mi-a dat cheile casei fără teamă.
Cu pr. profesor Dumitru Radu, al II-lea spiritual,
Mă interferam cel mai des, și îi eram foartr leal,
Îl asistam la slujbe și-i eram veriga de legătură
Cu studenții teologi. Mă stima cam peste măsură
o.- Pr. Ioan Bria
Pr. Ioan Bria, absolvent al Institutului Teologic,
Cu specializări în Anglia și cu doctorat temeinic.
A profesat la seminarele din București și Buzău,
Apoi la Institutul Teologic, ni l-a uns Dumnezeu.
La început ca asistent, după care Conferențiar
De Omilectică și Catehetică. Ne-a fost profesor
De Misiune și Ecumenism. A primit și misiuni,
La Geneva și la Preșov, și o minune i se împlini,
Primi titlul de „Doctor honoris causa″, ca aură,
Pentru valoarea incontestabilă, o mare bravură.
A devenit pentru străinătate un mare misionar,
Și în 1973 a părăsit definitiv al României hotar.
Mi-era foarte apropiat, încât la plecarea din țară,
Mi-a dăruit cărți din biblioteca sa, și mă vizitară,
La Londra. Și în Minesota, a venit la o conferință.
L-am admirat ca bonom, modest și cu inteligență.
p.- Pr. Ioan Rămureanu
Pr. Ion Rămureanu, făcu Facultatea de Teologie
La București, cu licență. Facultatea de Filosofie,
A absolvit-o tot la București, specializat la Paris,
În Teologie Protestantă. La Strasbourg a descins
Să obțină o specializare în Teologie Protestantă
Și Catolică. La Atena pe Teologia Ortodoxă contă.
Doctoratul l-a obținut la București și, a continuat
Cu Facultatea de Litere și Filosofie, ca mare titrat.
Dar și funcții interesante, a parcurs cu distincție,
La Istorie Bisericească Universală, ca și o Biblie,
Lector la Limba Latină și Franceză, și a marcat
Și postul de profesor pentru cursuri de doctorat.
r.- Pr. Gabriel Popescu
Părintele Gabriel Popescu, din o familie de preot,
După Școala Tehnică Sanitară, o luă de la capăt,
Pe un drum teolog, și a ajuns la nivelul de doctor,
În Omiletică și Catihetică, și pentru noi profesor.
A ajuns, și prin Australia la o parohie din Sydney,
Numită „Sfânta Maria″. Ne-a fost unul din corifei,
Care au slujit cu cinste, dăruire, și cu crezul său,
Și, caracterul i-a fost binecuvântat de Dumnezeu.
s.- Constantin Galeriu,
Părintele Constantin Galeriu, un teolog de marcă
Cu Facult. de Teologie, în specialitatea Dogmatică
Și cu doctoratul la București. La început a preoțit
În Prahova. Hoarda pro-rusă cu canal l-a „mituit″
A fost ca Spiritual-asistent, la Institutul Teologic,
Și a continuat ca lector, cu discursul său magnific,
La Teologie Fundamentală și la Istoria Religiilor
Iar la catedra de Omiletică și Catehetică, profesor.
Cu bunătate fără seamăn, a semănat în noi iubire,
Și cu o voce de nemaipomenit, a Domnului slujire.
Am fost foarte apropiați, am admirat talentul său,
Ce noroc să îl cunosc, mulțumesc lui Dumnezeu!
t.- Nicu Moldoveanu
– Pr. Profesor dr. - Teologie, compo
zitor. Născut în judeţul Ialomiţa (1940).
u.- Mihai Rădulescu
Domnul Nicu Rădulescu, scriitor de beletristică,
Istoric al detenției române în zodia antihristică,
A avut un destin ciudat, cu suișuri și coborâșuri,
Încât s-a format ca luptător, în multele hățișuri.
A reușit totuși să absolve Facultatea de Filologie,
La secția Limba și Literatura Engleză, avea să fie:
Ptofesor de liceu; asistent la Insttutul Pedagogic,
Și a venit la Institutul Teologic, pe al său specific.
Dar nu a fost de neuitat, că a fost deținut politic,
În 1956, pentru că a refuzat oferta în mod eroic,
Să facă parte din organizația comunistă și a fost
Schingiuit timp de 4 ani, la închisori de cult prost.
A și reluat chemarea foștilor studenți mediciniști,
La așa zisă revoluție din 1989, să devină puciști,
Și a înființat editura „Ramida″, să redea memorii
Din detenție, și de carte religioasă pentru victorii |
Așa erau profesorii și colegii mei, cu calități deosebite, modele pentru mine. Deși vremurile de azi s-au schimbat mult, acei profesori și acei colegi pot constitui modele pentru cadrele didactice de azi și pentru tineri. Cât de titrați erau acei profesori, cât de harnici erau colegii mei, câtă disciplină și respect, bonomie, modestie, patriotism, iubire de Dumnezeu!
Pagina oficială pe FaceBook a Bisericii Ortodoxe Române Sfânta Treime din Los Angeles, California, administrată de către pr. protopop Constantin Alecse
|
|
RESURSE ELECTRONICE DIN ROMANIA
REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE
BIBLIOTECI DIGITALE
DIZERTAŢII ŞI TEZE FINALE
E-BOOKS
ENCICLOPEDII
ALTE BAZE DE DATE MULTIDISCIPLINARE
|
|