|
Cartagina a cunoscut, sub „pacea vandală” o activitate,
Dovedită de compilația Antologiei latine prin care aflăm
De existența unui mediu de profesori ai tradiției clasice.
Împăratul Iustinianus, a redat învățământul oficial, bun.
Și Constituția (533-534), cu prevedere, pentru Cartagina,
Întreținerea a doi gramatici și doi retori, dar personalul
Este foarte redus. Numai pentru Cartagina el face ceva.
E vizibil că existența tradiției clasice, e precară cu totul.
Şi mai ales din Italia
În Italia, școala antică s-a prelungit, și avea pași viitori.
E normal ca tradiția clasică, să prindă rădăcini, să reziste
Ravagiilor produse de invazii, care Italiei îi dădeau temeri.
Dispariția vieții antice, fu incitată de triburile germanice.
Italia a continuat să trăiască după normele ei tradiționale,
Sub stăpânirea ostrogoților, când domnea întâiul ei rege,
Marele Theodoric (493-526), domnind, cu devoțiunile sale
În binele Romei, a restaurat monumentele vechii capitale.
Literatura și gândirea latină, să reînflorească le-a făcut,
Pritr-o veritabilă renaștere, și-n Evul Mediu le valorifică,
Grație erudiților Boethius şi Cassiodorus, care au trudit,
Ei au favorizat menținerea studențimii în școala antică.
Invazia longobardă
Barbaria se întinde peste Italia timp de aproape un secol,
De la sfârșitul sec. al VI-lea, până la cel al sec al VII-lea.
Italia vede nivelul intelectual prăbușindu-se, într-un gol
Aproape până la cel norvegian. Atunci a fost substituirea.
Educația, acolo unde mai subzistă ceva, e una religioasă.
Atâta timp cât persistă tradiția clasică, în secolul al VI-lea
Ca Imperiul târziu sau Byzanț, oferise aceeași riguroasă
Dualitate cu o educație profană, care-i fidelă cu civilizația.
E vorba că civilizația era moștenită de la păgânism cât și
De la educația religioasă, ascetică, prin violentă ruptură
De cea precedentă, dar nu în sânul unor veritabile școli,
Ci în sânul clerului sau al mânăstirilor. Complexă cultură.
Vin zilele sumbre ale cuceririi lombarde. Școala profană,
Și odată cu ea tradiția antică, se năruia și Biserica scapă,
Fiind organizată, supraviețuiește ca și educația religioasă,
Centrele de învățământ, mai întâi, și mânăstirile rezistă.
Odată cu școlile monastice, precum în Gallia mai devreme,
Se dezvoltă școlile episcopale și, dacă vreun învățământ
E activ în Roma coruptă din timpul Sf. Gregorius, el este
Ca și în Gallia, să dea tineri clerici coralului prin legământ.
Acea școală de cantori, prin reorganizare, va aduce glorie
Pentru marele papă. În Italia, găsim urme ale unui astfel
De învățământ ecleziastic, cu de la un episcop inspirație,
Oferit la adăpostul însuși al catedralei sale destinat vizibil.
Spre a asigura recrutarea și formarea directă a clerului,
E de subliniat că trecerea de la Italia antică, la medievală,
N-a fost tranșantă, ca mutația observată-n afara locului.
Acea barbarie longonbardă, n-a ras complet tradiția cultă.
O educație domestică, familială, a fost bună să transmită,
Timp de câteva generații, cunoștințe și dragoste de carte.
Așa aflăm că, înainte de a fi condus spre viața religioasă,
Attalus din Bouianum, a fost instruit în ale literaturii arte.
Preludii la renaşterea carolingiană
Dar circumstanțele, care situează Italia pe un loc aparte,
În întreg Occidentul, nu aduc doar înnoirea longonbardă,
Ele au dezvoltat și un progres al culturii și, cât se poate,
Și al învățământului din școli britanice. O lucrare „grandă”
De la primele școli din Irlanda, până la cele ale scoților
Și anglo-saxonilor din timpul lui Carol cel Mare, a crescut
Continuu, fără a-l datora doar unui concept elaborator,
Primele generații de clerici irlandezi întăriri așa au primit,
Ajutor din Britania și Galia, la început, apoi din Hispania,
Dar rolul Italiei întru elaborarea primei culturi medievale,
Pre-carolingiene, a fost capital. El apare precum misiunea
Trimisă de Sf. Gregorius cel Mare la britani purtând solia,
La Sf. Augustus, primul arhiepiscop de Canterbury, care
Avea ca succesor al său pe Theodoros din Tarsos, un grec.
Roma, la acea vreme era provincie byzantină, și ca atare
Influențele asupra culturii, reprezenta un contact direct.
Între Italia și Insulele britanice, pelerinii circulă neîncetat,
Purtând cu ei adesea cărți, manuscrise vechi sau recente,
Cărți liturgice, pe care bibliotecile Romei le păstrau mult.
Și Benedictus Biscop , vizita Roma, donând cărți multe.
Renașterea carolingiană, obținută cu acordul a două părți,
Lombară și insulară, întâlnite la curtea lui Carol cel Mare,
De-aici decurge una din trăsăturile medievalei creștinătăți,
Ale întregii civilizații occidentale. E de fapt ca o Renaștere.
|
|