|
Şcoala monastică În Orient
În sec. al IV-lea a apărut totuși un tip de școală creștină,
Orientată spre viața religioasă, și care nu are nimic antic,
Dar această școală, deja cu totul de inspirație medievală,
O școală monastică, ca bun al unui mediu particular etic.
Erau mulți copii în comunități, de Sf. Pachomios formate,
Monahii primeau copiii și îi dezvoltau intelectual și moral,
Copilul era încredințat unui bătrân, plin de spiritualitate,
Cu experiență și cu virtute, care-i devenea tatăl spiritual.
Monahii au redat în tradiția creștină primatul celor simpli,
Opunându-se orgoliului intelectual, avut în cultura antică,
Pe care, exemplul gnosticilor și al alexandrinilor o desluși,
Aproape că se sufoca în sec. III simplitatea evanghelică.
Caracterul cultivat, al religiei creștine, s-a afirmat firesc,
Monahul, vede Cuvântul lui Dumnezeu–Sfintele Scripturi.
Educația cu totul ascetică , din care stilul literar e exclus,
Ca și artele profane. E centrată pe Sf. Scriptură, în „citiri”,
Slaba sa răspândire
Dar este vorba aici de educația rezervată tinerilor monahi,
Era chiar intenția ca și alți copii să poată beneficia de ea.
Sf. Basilios, are una din Regulile sale, că mânăstirea ar fi
Nedeschisă pentru „copiii timpului”, dacă părinții ar vrea.
Prin 375, Sf. Dion Chrysostomos, în plină fervoare a vieții
A încercat să convingă părinții creştini să încredințeze
Educația copiilor lor, începând de la vârsta de zece ani,
Călugărilor din "deşerturile" lângă Antiochia, să-i formeze.
Copiii rămân 10-30 de ani la mânăstire să capete virtute,
Trebuie ca acești copii să nu rămână lipsiți de instrucție.
Douăzeci de ani mai târziu, el însuși, luminat cu claritate,
A văzut că familia e cea care-i dă copilului buna educație
O educație religioasă, iar în școli profane, studiile literare.
Sf. Hieronymus, în mânăstirea sa de la Bethleem oferea
Învățământ cu programe clasice: gramatica-n „derulare”;
Vergilius; poeții comici și lirici; istoricii. Dar șansa nu era.
Şcoala monastică în Occident
Nu a surprins, în Orient, ca un sfânt monah să fie incult.
Aceasta nu se întâmpla în Occident: lecția divină, lectura
Cărților sfinte și în primul rând a slujbei religioase, mult,
Este foarte mult apropiată viața monastică, cu practica.
Sfântul Augustin, care a introdus monahismul în Africa,
Imprimase primei sale comunități, atașată lui Thagasta,
Caracterul unei mânăstiri savante. Regula sa prevedea,
Încă de la origini, ca ceva normal, că o bibliotecă exista.
La Maius Monasterium, călugării Sf. Maltinus, un inițiator
Al monahismului în Gallia, copia manuscrise, ca un reflex,
Astfel, spontan leagă starea de monah de studiul literelor
Și cu totul străin culturii clasice, îl vedem pe Sf. Patricius.
El evanghelizează Irlanda și, de fiecare dată când alege
Sau îi este adus un copil, pentru a face din el un monah,
E reflex:„Să fie botezat, să i se dea un abecedar”, e lege.
Legat de copile e regula Sfântului Caesarius din Arelas:
Copilele vor fi primite doar la 6-7 ani, când sunt capabile,
Să învețe literele. Călugărițele trebuie să știe să citească,
Ele vor consacra lecturii câte două ore pe zi, vor fi abile
Să transcrie manuscrise. Studierea literelor era firească.
Multe reguli au fost prevăzute, dar, Regula Sf. Benedictus
Urma să fie suverană în Occident. Ea avea a reglementa,
În detaliu, lectura sacră, și măsuri de admitere s-au pus,
Și cărțile, tăblițele, condeiele, și mobilierul care vor conta.
Şcoala episcopală
Vitregia timpurilor a făcut să apară o altă școală creștină,
A apărut școala episcopală. Un grup în jurul episcopului,
Cu un întreg personal eclesiastic, un grup care se animă,
O trupă de copii, investiți a se forma cu funcția lectorului.
Copiii aceștia se inițiau în viața clericală. Acesta e mediul
Din care se recrutau diaconii, preoții și viitorii succesori
Ai episcopului. Și pregătirea dogmatică o primea copilul,
Cât și liturgică, canonică și umanistă, în obișnuitele școli.
Şcoala prezbiterială
În sec. al VI-lea se încheie organizarea sau reconstituirea,
După furtuna invaziilor, a acelei rețele de parohii rurale.
Succesul evanghelizării maselor, modifică mult structura,
Strict urbană a Bisericii, din jurul reședinței episcopale.
Dar numărul preoților s-a multiplicat brusc, și a asigura
În context barbar, formarea clerului rural, cum se poate?
Soluția este că sistemul școlii episcopale se va generaliza,
Sf. Caesarius, a recomandat să fie aleși lectori de calitate
.
Începutul şcolilor medievale
S-a ajuns să se determine toate instituțiile, ce vor servi
Ca punct de plecare în dezvoltarea sistemului medieval.
Fie că erau monastice, fie laice, acele școli erau a priori
Erau școli tehnice, pentru călugări și clerici, de tip epocal.
În timpul în care școlile profane, rămase din antichitate,
Au dispărut complet, aceste școli religioase au devenit
Unicul instrument prin care cultura primește și transmite
Beneficiarii lor, toți oameni ai Bisericii, cadrul s-a lărgit,
Crearea școlilor parohiale a oferit tuturor ocazia instruirii,
Ele au primit mulți elevi, care aveau vocația ecleziastică,
Simpli țărani au beneficiat de asta, dar mai mult nobilii,
Căci la cei mari se menține tradiția de a da copii la școală.
Nivelul acestui învățământ rămâne, ades, foarte modest:
A citi, a scrie, a ști Biblia, pe de rost, cel puțin Psalmii,
O mică erudiție doctrinară, canonică și liturgică, doar atât.
Cultura occidentală, își atinge stratul de jos al instruirii. |
|