E.- Cronologia educației
Întorcându-ne puţin la începuturile educaţiei, am încercat să realizăm o "Cronologie a educaţiei" cu cele mai însemnate momente din istoria învăţământului şi a educaţiei (în special informaţii legate de educaţia din Occident):
La început...Adam a învăţat prima lecţie de la Dumnezeu: Încalcă o lege şi vei plăti pentru asta.
Şi tot la început...Înainte de existenţa cuvântului scris (aşa-numita era preistorică a scrisului), tot ceea ce ştiau oamenii, se transmitea pe cale orală.
3000 de ani înainte de Hristos. În Egiptul Antic apar "şcolile-templu" în care preoţii predau religia şi învăţau oamenii să scrie.
2000 de ani înainte de Hristos. Sunt înfiinţate, în China, primele şcoli oficiale.
1500 de ani înainte de Hristos. În India, preoţii predau religia, scrisul, filozofia, științele.
850 de ani înainte de Hristos. Apar epopeile Iliada şi Odiseea care au o semnificație uriașă în ceea ce priveşte educaţia din domeniul istoriei şi mitologiei greceşti. În Grecia, accesul la învăţare îl aveau, în general, oamenii liber (în nici un caz sclavii).
550 de ani înainte de Hristos. Confucius, mare filosof şi dascăl chinez, care a influenţat decisiv gândirea asiatică şi datorită căruia marea majoritate a societăţii chineze se bazează pe principiile sale. În învăţătura şi în studiul său se sublinia-ză importanţa bunătăţii, amabilităţii, generozităţii, a respectului pentru vârstnici, ş.a.m.d.
400 de ani înainte de Hristos. Sofiştii, gânditori greci, dădeau lecţii, contra cost, pentru formarea tinerilor in vederea vieţii publice, folosind logica. Marele filosof Socrate ţine predici în pieţele publice tuturor celor care vor să asculte şi să participe la discuţie. El apreciază căutarea drumului spre adevăr, în ceea ce priveşte eliminarea victoriei prin folosirea argumentelor (după părerea lui, un lucru mult prea uşor) şi încurajează oamenii să gândească logic, folosiindu-şi capacităţile de gândire.
387, 355 de ani înainte de Hristos. Platon şi Aristotel înfiinţează şcoli în Atena. Şcoala lui Platon primeşte numele de "Academie". Ambele şcoli se bazează pe adevăr. Platon scrie Republica, descriind propria viziune a unei societăţi perfecte şi a educaţiei, pe baza unui punct de vedere social
100 de ani înainte de Hristos. Este organizat primul program educaţional. Doi romani, cunoscuţi sub numele de Cicero şi Cvintilian, au idei filosofice care sunt încă în uz în societatea occidentală modernă. Cicero susţine că educaţia ar trebui să se extindă la artă şi ştiinţă. Cvintilian spune că educaţia trebuie să se bazeze pe abilitatea elevilor de a învăţa.
La punctul de răscruce în numărarea anilor. Iisus predă în Ierusalim.
105 de ani după Hristos. În China se inventează hârtia.
500-1500 de ani după Hristos. Această perioadă, în cultura occidentală, este cunoscută sub numele de "perioada milenară". Aceasta este perioada în care progresul este foarte lent, dar au loc, totuşi anumite progrese în ceea ce priveşte educaţia. În aşa-numitele "camere de scris", călugării copiau cele mai importante texte, scriind cu mâna. Biserica catolică are o influenţă majoră asupra tuturor aspectelor legate de învăţarea din această perioadă.
Preoţii predau religia, scrisul şi ştiinţele.
500 de ani după Hristos. Nalanda, o mare universitate budistă din India, reprezintă domiciliul pentru peste 10.000 de studenţi. Este cel mai mare loc rezidenţial de învăţare cu cazare temporară. Subiectele acoperite sunt învăţăturile religioase, filozofia, gramatica, medicina.
999 de ani după Hristos. Avicenna, un gânditor şi lider iranian în domeniul medicinii, scrie Canonul medicinei. Această lucrare precum şi altele care au fost scrise de gânditorii arabi, nord africani şi spanioli, au avut un impact enorm asupra ideilor educaţionale în Europa
1000 de ani după Hristos. Şcolile arabe şi învăţământul. Europenii învață sistemul arab de numere, care se foloseşte şi în ziua de azi în Occident. Preoţii predau religia, scrisul şi ştiinţele.
1100 de ani după Hristos. Scolastică, mişcarea care a contribuit la diferenţierea dintre învăţăturile pur religioase, pe de o parte, şi de gândire filosofică şi ştiinţifică, pe de altă parte.
1150-1250. Înfiinţarea aşa-numitelor universităţi moderne: în anul 1150 Paris (Sorbona), anul 1209 Cambridge, în 1249 Oxford. Sf. Toma de Aquino, teolog catolic, lucrează activ la conceptul de scolastică de la Paris. Universităţile încep să ofere posibilitatea de a obţine diplome în diferite domenii şi obiecte.
1450. Se brevetează prima maşină pentru tipar. Descoperirea influenţează asupra dezvoltării şi îmbunătăţirii scrierii, astfel încât cărţile devin mai accesibile pentru straturile sociale mai largi.
1499. Desiderius Erasmus, profesor olandez, începe cu studiul documentelor vechi. El a sfătuit profesorii din Europa să se gândească la literatură, nu doar să o citească sau doar să ţină minte anumite părţi din ea.
1499. Desiderius Erasmus, profesor olandez, începe cu studiul documentelor vechi. El a sfătuit profesorii din Europa să se gândească la literatură, nu doar să o citească sau doar să ţină minte anumite părţi din ea.
1500. Perioada Renaşterii care acoperă întreg sec. al XVII-lea, reprezintă începutul interesului reînnoit în procesul de învăţare. Italia se evidenţiază ca fiind foarte activă în acest proces în perioada respectivă. Din ce în ce mai multe femei încep să se formeze educaţional, deşi acest lucru este încă indisponibil marei majorităţi a populaţiei, indiferent de sex. Multe texte importante de matematică sunt traduse în limbile de acces, ceea ce reprezintă un mare stimulent în continuarea învăţării şi dezvoltării întregii ştiinţe.
1517. Odată cu începutul perioadei reformiste se îmbunătăţeşte şi alfabetizarea. Datorită faptului că au dobândit capacitatea de a citi şi un anumit bagaj de cunoştinţe, o parte din ei pun sub semnul întrebării autoritatea Papei. Tipărirea Bibliei în limbile locale şi dialecte, contribuie la creşterea semnificativă a alfabetizării. Reformatorii înfiinţează şcoli, unde oamenilor le sunt predate discipline de bază în limba lor maternă.
1592. Începe punerea în scenă a operelor lui Shakespeare în Anglia. Teatrul este locul unde ideile filosofice pot fi învăţate de pe scenă, ajutând publicul analfabet să se dezvolte şi să gândească.
1609. Cenzura în educaţie. Creând telescopul, Galileo declară public că Soarele este centrul universului şi din această cauză este văzut de către Biserica Catolică drept o ameninţare pentru supravieţuirea credinţei. Îi este interzis să răspândească învăţăturile sale bazate pe propriile invenții .
1620. S-a inventat primul socotitor manual, care simplifică considerabil ocupaţia cu matematica
1659. Comenius scrie prima carte ilustrată pentru copii. Învăţătorul ceh călătoreşte în Europa de Nord încurajând învăţătorii să facă din sălile de curs un loc mult mai interesant pentru copii
1690. Creierul reprezintă o bucată de piatră nelucrată şi goală pe dinăuntru. Poetul şi filosoful englez John Locke dezbate despre faptul că suntem născuţi cu mintea goală şi că educaţia ar trebui să conducă treptat la dezvoltarea noastră şi, prin urmare, educaţia trebuie să înceapă cât mai curând în copilărie.
1770. Educaţia este importantă pentru toţi. Americanii Thomas Jefferson şi Benjamin Franklin sfătuiesc că educaţia este de o mare importanţă pentru toţi cetăţenii naţiunii nou constituite.
1799. Prima şcoală primară "modernă". Joan Pestalozzi, un profesor elveţian, începe să înfiinţeze şcoli în întreaga Elveţie şi Germania. Şcolile sunt cunoscute pentru utilizarea aşa-numitor "lecţii cu scop", a tuturor simţurilor şi a exprimării pentru a ajuta copiii la învăţare
1833. Primul impozit încasat pentru educaţie în Marea Britanie duce la distrugerea bisericii şi a monopolurilor private în educaţie.
1837. Francezul Frederick deschide prima grădiniţă de copii, ca un loc unde copiii să poată învăţa şi progresa în dezvoltarea lor înainte de înscrierea la şcoala primară.
1852. Prima educaţie gratuită în Massachusetts.
Jumătatea sec. XIX. Majoritatea guvernelor din ţările occidentale adoptă un plan de stat de educaţie obligatorie pentru întreaga populaţie.
1862. Regele, cu ajutorul d-nei Anne Leonvens, transmite ideile de bază ale educaţiei occidentale copiilor de la Curtea Regală din Thailanda.
Anii `80 ai sec. XIX. "Evoluţia" schimbă radical învăţământul de până acum. Teoria evoluţiei lui Darwin, care a fost introdusă în învăţământ de către Herbert Spencer, continuă până în zilele noastre să adâncească prăpastia dintre adepţii ei şi cei care o contestă.
Anii '90 ai sec. XIX. În Marea Britanie şi America de Nord apar primele cursuri de corespondenţă, bazate pe ideile propagate de Universităţile Oxford şi Cambridge.
1905. Primul test standardizat de inteligenţă, înfiinţat de către Alfred Binet.
1918. Toate ţările care fac parte din Statele Unite ale Americii cer învăţământ gratuit.
1920. Se potenţează învăţământul în copilăria timpurie. Maria Montessori, de origine italiană, dezvoltă o metodă care este încă în uz şi permite copiilor foarte mici să înveţe competenţe de bază de viaţă, care includ cunoştinţe practice, senzoriale şi generale. Ideile ei au influenţat activitatea în grădiniţe şi instituţii preşcolare.
1921. Primul program oficial american "Studii în străinătate" trimite studenţii de la universitate în Delavar, în Franţa.
1926. Programul numit "Semestrul la mare" a prezentat prima călătorie-vizită organizată pentru 504 studenţi americani. Prima oprire pe drum a fost la Yokohama, în Japonia.
1951. Televiziunea în rol de profesor. Jack Lalan educă americanii despre importanţa exerciţiilor zilnice obligatorii. A continuat să facă acest lucru 34 de ani.
1954. Integrarea rasială în cadrul educaţiei americane.
1959. Primul curs numit "Semestrul în zori", ce permite adulţilor continuarea educaţiei în diverse domenii în confortul oricărei camere de zi cu TV.
1960. Dispozitivele bazate pe multimedia cuceresc clasele. Proiectoare de diapozitive, benzi de film dar şi casetofoanele devin un lucru obişnuit.
1961. Ora de gătit la TV. Julia Child debutează cu instrucţiuni pentru pregătirea omletei
1964.Universităţile devin locuri de protest. Universita
tea Berkley, din California, reprezintă începutul protestelor po-litice ale studenţilor.
1969. Debutul televizat al cunoscutei emisiuni pentru copii "Sesame Street". Acesta reprezintă un program serial educativ pentru copii, în care actorii şi marionetele îi învaţă pe copii bazele lecturii, moralei şi muzicii.
1970. Apariţia calculatorului electronic, aşa-numitelor digitroane, a provocat teamă în rândul cadrelor didactice că elevii şi studenţii vor uita să facă operaţiuni matematice de bază. Istoria a dovedit că ei au avut completă dreptate.
1970. Din nou începe să crească popularitatea învăţării la domiciliu. Unor părinţi nu le place politica guvernului american care interzice religia în clase, astfel încât îşi educă copiii la domiciliu. Popularitatea acestui fenomen creşte cu timpul din nenumărate motive
La începutul anilor '80 ai sec. XX. Televiziunea în sălile de curs. Faptul că dispozitivele ieftine VCR au devenit prea accesibile, a rezultat ca învăţarea prin video în sălile de curs să fie un lucru foarte obişnuit.
1980. Popularizarea colegiilor sociale şi a şcolilor tehnice. Aceasta este soluţia perfectă pentru cei care doresc educaţie suplimentară, fără înscriere la universităţi.
La sfârşitul anilor '80 ai sec. XX. Calculatoarele apar în şcoli. Şcolile pot vedea modele fabricate de Apple şi IBM, dar va dura ceva timp înainte ca acestea să devină mai utile pentru studenţi.
1989. Studenţii au fost reduşi la tăcere. Guvernul chinez a folosit forţa militară pentru a opri protestele studenţeşti pentru democraţie din Piaţa Tiananmen. Sute de civili şi studenţi au fost ucişi în aceste revolte.
1991. Şcolile charter. Statul american Minnesota, urmat de alte state membre, adoptă o lege care permite funcţionarea şcolilor ce nu respectă normele standard
La sfârşitul anilor '90 ai sec. XX. Internetul schimbă tot. Dezvoltarea Internetului permite comunicarea şi accesul instantaneu la informaţii, oricărei persoane din întreaga lume, prin intermediul conexiunii. Conţinutul se completează şi evoluează cu o viteză incredibilă, astfel încât face posibilă angajarea în cercetare cu privire la orice subiect, chiar şi virtual. Se dezvoltă şi cursurile pentru e-learning (învăţare electronică), prin care cursanţilor li se oferă oportunitatea de a învăţa online.
„Priveşte-i ca pe prietenii tăi cei mai credincioşi, nu pe aceia care laudă tot ceea ce spui sau faci, ci pe aceia care critică greşelile tale.″ citat din Isocrate
Educația nu este pregătirea pentru viață, educația este viața însăși. (John Dewey)
„Petrece tot restul vieții tale cu plăcerea de a ascultă cuvintele altora, căci așa vei izbuti să înveți cu inlezuire tot ce alții cu greu au iscodit″. Isokrates
„Este un principiu dovedit că trebuie să înveţi să asculţi pentru a şti comanda.″ Aristotel
„Ceea ce avem de învăţat să facem, învăţăm făcând.″ Aristotel
„Scopul educației ar trebui să fie acela de a ne învață cum să gândim, mai degrabă decât ce să gândim, să ne ajute să ne îmbunătățim gândirea astfel încât să devenim capabili să gândim penru noi, decât să ne încărcăm memoria cu gândurile altor oameni.″ - Bill Beattie.
„Înțelepciunea veritabilă înseamnă să conștientizezi cât de puține lucruri cunoști cu adevărat.” Socrate
„O viață fără întrebări existențiale este o viață irosită.” Socrate
„Nu sunt capabil să învăț pe cineva ceva. Tot ce pot este să fac un om să gândească.”Spcrate
„Calitatea unui trup depinde de calitatea hranei adminis-trate, la fel calitatea minţii atârnă de hrana care îi este specifică ei.″ Platon
Care este cel mai mare duşman al omului, dacă nu propria sa minte?″ — Buddha
„Educația primează în formarea caracterelor,
Ținta principală este cunoașterea și acțiunea,
Scopul major al acesteia e umplerea minților
Educația-i urma învățării, este ea, amintirea.
|
|
Educația este o artă care îl face pe om etic,
Are abilitatea de a distinge ce și cât cunoști
Valoarea ei e să faci ce trebuie, cu simț logic,
Și, drumul întrebărilor să poți să ți-l croiești. |
Educația înseamnă și formarea întru credință,
Înseamnă a învăța dăruirea și ce e adeea iubire,
Să-i mulțumim lui Dumnezeu cu multă umilință,
Și să-L rugăm să ne ierte pentru orice rătăcire!″
Mircea Iordache
Educația diferă de la o etapă istorică la alta în funcție de condițiile materiale și spirituale ale societății. Educația este un fenomen social, specific uman, care apare odată cu societatea, dintr-o anumită necesitate, proprie acesteia – aceea a dezvoltării omului ca om, ca forță de muncă și ființă socială.
Odată cu succesiunea epocilor istorice, idealul, mecanismele, conținuturile, finalitățile educației s-au schimbat, au evo-luat și s-au perfecționat. Educația este deci supusă schimbărilor istorice, ea apărând odată cu societatea din comuna primitivă.
În momentul în care strămoșii îndepărtați ai omului au început să muncească, prin aceasta, felul lor de viață a început să se deosebească fundamental de cel al animalelor. Acestea din urmă au continuat să se adapteze și să se comporte față de mediul natural în mod instinctiv. Omul însă a adoptat față de mediu o atitudine activă, transformându-l cu ajutorul uneltelor pe care le confecționează. Astfel apare atitudinea activă a omului față de propria sa dezvoltare, simțul de răspundere pentru generația viitoare, exprimat prin grija adulților de a transmite celor tineri experiența de confecționare și utilizare a uneltelor în vederea formării lor ca forță de muncă. Între muncă și educație s-a stabilit astfel un raport de intercondiționare, raport care se află la baza perfecționării uneltelor de muncă.
Dezvoltarea vieții sociale, îmbogățirea experienței umane fac să se complice însuși procesul de transmitere a experienței acumulate de procesul de educare. Generațiile adulte transmit tinerelor generații nu numai experiența de muncă, ci și limba și regulile de comportare. Acest proces intenționat de formare a tinerelor generații este tocmai ceea ce înțelegem prin educație în comuna primitivă.
Apariția proprietății private și a claselor sociale fac ca educația antichității să se deosebească de cea specifică comunei primitive. Educația are acum un caracter de clasă. Acest caracter este evident atât în statele din orientul antic – Egipt, China, India – cât și în Grecia și Roma antică.
În școlile egiptene se urmărea, pe de o parte, pregătirea conducătorilor statului, a preoțiloe, iar pe de altă parte, pregătirea acelora care, îndeplinind diverse funcții administrative mai mărunte, aveau obligația de a ști să scrie.
Din documentele care au ajuns până în vremea noastră se poate deduce că chinezii au avut școli cu mult înainte ca societatea lor să se împartă pe clase. Cu toate acestea școlile din China antică devin treptat un monopol al aristocrației. Spre deosebire de alte școli din orientul antic, în China se acordă mare atenție formării deprinderilor de comportare, urmărindu-se mai ales cultivarea supunerii atât față de cei mai în vârstă, cât și față de cei superiori ca situație socială. Educația morală din școala chineză era puternic influențată de religie.
Ca și la egipteni, pentru indieni nu exista o demarcație precisă între cunoștințele religioase și cele profane. Ele se împleteau. În India se studia astronomia, medicina (cu ajutorul ma-giei), matematica și limba sanscrită. În Grecia antică putem evidenția două tipuri de sisteme educaționale. Acestea, privesc cele două mari puteri: Sparta și Atena. Sistemul educațional spartan era cu precădere unul militar, pe când în Atena predomina un sistem democratic.
Sistemul educațional al romanilor a cunoscut o organizare diferită, corespunzătoare principalelor etape ale dezvoltării statului. Astfel în perioada regalității, educația se făcea în familie; în timpul republicii începe să se manifeste tot mai mult preocuparea pentru organizarea învățământului; pe când în timpul imperiului sistemul de instrucție și educație capătă un caracter de stat.
Trecerea de la societatea sclavagistă la cea feudală a însemnat, totodată, și trecerea de la sistemul de educație sclavagist la altul care corespundea cerințelor vieții economice și sociale specifice orânduirii, a cărei durată se întinde din secolul al V-lea până în secolul al XVIII-lea.
Ideologia dominantă a orânduirii feudale a fost cea religioasă: creștinismul pentru Europa; islamismul, pentru Orientul apropiat și nordul Africii; budhismul pentru Orientul îndepărtat. Biserica, îndeosebi cea creștină, acaparase pământ, putere politică și întreaga viață culturală. Dogmele religioase serveau integral intereselor claselor dominante, de aceea ele constituiau elementul primordial și baza oricărei gândiri teoretice a reprezentanților acestor clase. Este cunoscut faptul că în această perioadă filosofia a devenit o „slujnică” a teologiei. Arta a fost și ea subordonată spiritului teologiei, devenind o expresie a disprețului religios pentru natură, pentru om. Prin conținutul său, arta exprima aspirația către viața viitoare. În pictura și sculptura feudală era redat extazul mistic al unor ființe dematerializate, disproporționate anatomic.
În ceea ce privește învățământul feudal, acesta a fost un monopol al clerului, atât în Europa, cât și în Orientul apropiat și depărtat.
Se știe că orânduirea feudală cuprinde mai multe etape, fiecare dintre ele având anumite particularități care și-au exercitat influența și asupra educației și învățământului. Astfel, educația evului mediu propriu-zis (secolele V-XIV) se deosebește mult de aceea care se practica în epoca Renașterii și Reformei (secolele XV-XVI), iar aceasta avea unele trăsături care o diferențiau de sistemul educativ din perioada descompunerii feudalismului (secolele XVII-XVIII).
Către sfârșitul evului mediu, ritmul de dezvoltare al societății a devenit mai alert. Cruciadele au înlesnit schimbul de mărfuri, au contribuit la dezvoltarea puternică a meseriilor, a atelierelor meșteșugărești. În industrie s-au introdus motoarele hidraulice, a început să se folosească roata de tors și s-a trecut la organizarea unui nou tip de producție industrială, producția manufacturieră. Secolele XIV și XV constituie – pentru o parte din țările Europei de apus – perioada de trecere de la feudalism la capitalism. Criza economică și socială din aceste secole este însăși criza regimului feudal, care a permis trecerea de la supremația nobilimii feudale la dobândirea puterii de către burghezie. Populația orașelor a crescut continuu. Treptat apar, mai ales în Italia, o mulțime de „republici”. Aproape fiecare oraș mai dezvoltat a devenit o republic: Veneția, Florența, Genova,
Milano, etc. Schimbări majore s-au petrecut și în educație.
Conceptele umanismului au influențat puternic ideile pedagogice. Se dă o mare importanță respectului față de om, încrederea în posibilitățile sale fizice și intelectuale.
Sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea se caracterizează pe plan socio-politic printr-o succesiune de victorii ale burgheziei din țările Europei occidentale. Întrucât înseși interesele sale economice și politice îi impuneau asigurarea unei instrucții elementare pentru categorii largi ale populației. Această perioadă constituie un mare pas înainte în direcția generalizării învățământului primar și a dezvoltării teoriei pedagogice corespunzătoare. Amploarea pe care a luat-o acum învățământul, mai ales școala elementară, a atras după sine și dezvoltarea instituțiilor de pregătire a corpului didactic. Aceste împrejurări au stimulat procesul de constituire a pedagogiei ca disciplină științifică.
Interesul manifestat pentru problemele dezvoltării tinerei generații au favorizat crearea unei instituții speciale de educare, precum și elaborarea unei teorii pedagogice privind copiii de vârstă preșcolară. Dar anul 1900 nu este o piatră de hotar în dezvoltarea teoriei și practicii pedagogice. Către sfârși-tul secolului al XIX-lea și începutul secolului următor au apărut o serie de elemente noi care anunță importante mutații în gândirea pedagogică și practica școlară. Aproape tot ceea ce creaseră secolele anterioare în domeniul practicii instructiv-educative era cuprins acum în termenul de școală tradițională și începuse să fie repudiat. Apare, mai întâi, o reacție față de școala herbartiană , întemeiată exclusiv pe receptivitate, pe orientare exclusiv teoretică a conținutului activității didactice. Se creează, astfel, așa-numitele școli noi din Marea Britanie, Franța, Germania, SUA.
Tot acum, ca urmare a inițierii cercetărilor experimentale în psihologie, începe să se manifeste o puternică reacție față de pedagogia filosofică, constituită deductiv, pornindu-se de la anumite principii sau concepte filosofice. Se conturează astfel ideea unei pedagogii experimentale și, concomitent, ideea unei științe a copilului – pedagogia. Tot în această perioadă se constată o altă tendință: depășirea limitelor pedagogiei întemeiată pe psihologie – care conducea spre cultivarea individualismului – prin elaborarea unei teorii pedagogice bazate pe sociologie, adică pedagogia socială.
Pe plan pedagogic, secolul XX s-a anunțat, încă de la început, prin teoria educației noi, ca un secol al copilului.
De-a lungul istoriei, educația și-a demonstrat rolul vital pentru dezvoltarea civilizației, culturii umanității, pentru creșterea gradului de ordine și raționalitate în viața socială, pentru cultivarea valorilor spirituale și conferirea în acest fel a unui statut elevat condiției umane.