|
---|
Cap. II – Evolutia Umană
1.- Drumul în evul mediu În secolele V-VI, Europa încearcă să-și caute drumul în perioada Evului Mediu Întunecat după colapsul Imperiului Roman de Apus. Imperiul Bizantin, care a continuat să se mențină ca o moștenire a civilizației romane, a adoptat o cultură greacă și constituia un nucleu de stabilitate pentru creștinism în timp ce Imperiul Sasanid ajunsese la întinderea maximă. În India, Imperiul Gupta s-a prăbușit, iar influențele hinduiste și budiste s-au extins în sud-estul Asiei.
|
Harta răspândirii creștinismului în Europa, Asia de Sud-Vest și Africa de Nord până în anul 600 d.Hr. zona „predominant crești-nă până în anul 325 d.Hr.” colo-rată în albastru închis, „predo-minant creștină până în anul 600 d.Hr.” colorată în albastru deschis. Harta răspândirii creștinismului în Europa, Asia de Sud-Vest și Africa de Nord până în anul 600 d.Hr. zona „predominant creștină până în anul 325 d.Hr.” colorată în albastru închis, „predominant creștină până în anul 600 d.Hr.” colorată în albastru deschis. După anul 1000, unele regate europene au devenind mai stabile, mai puternice și prospere. S-au fondat universități, a luat având construirea bisericilor, dimensiunile orașelor au sporit. Conducătorii medievali au inițiat expediții militare în Orient, denumite "războaie sfinte" sau Cruciade, pentru cucerirea locurilor sfinte din Palestina. |
La sfârșitul secolului al XI-lea, Ierusalimul a fost cucerit de cruciați. Saladin i-a înfruntat pe cruciați un secol mai târziu, creând un nou imperiu islamic. În China, după 300 de ani de înflorire artistică, dinastia Tang a fost înlocuită cu dinastia Song.
În Tibet s-a creat un puternic regat, care s-a prăbușit repede, iar în Thalanda, Vietnam, Japonia și Indonezia, s-au dezvoltat state prospere:
În Asia centrală, nomazii și mongolii își întăreau forțele. În America de Sud, Imperiul Huari a fost cucerit de Imperiul Chimu, care s-a dezvoltat în jurul orașului Chan Chan din Peru. În Newfoundland, au sosit primii oameni albi, vikingii.
Departe în Pacific, polinezienii au ocupat insule și s-au stabilit în Noua Zeelandă, iar aborigenii din Australia erau în continuare izolați.
După cruciade, regatele europene, influența preponde-rentă a nobilimii și clerului a crescut, comercianții și-au sporit bogățiile devenind primii finanțatori.
Se desfășurau campanii de eliminare a liber-cugetătorilor "eretici", fiind persecutați și uciși. În secolul al XIV-lea, teroarea Ciumei Negre a bântuit Europa, o treime din populație fiind ucisă. A constituit un punct de cotitură, ducând la evoluții politice și sociale noi.
Asia a fost dominată de mongoli timp de 100 de ani, Genghis Han creând cel mai mare imperiu pe uscat din istorie, care
cuprindea China, Persia și Asia Centrală. Popoarele turcice din Asia au stăpânit multe regiuni. După căderea mongolilor, dinastia Ming a preluat puterea în China, iar islamismul s-a răspândit în India și Asia Centrală. În Africa, regatele Etiopia, Mali, Songhai, Zimbabwe, Benin și Kanem-Bornu au devenit bogate. Primii vizitatori europeni, chinezi și arabi au pătruns pe "continentul negru", importând aur. În America de Nord, după ce cultura Temple Mound din Mississippi a ajuns la apogeu, s-a prăbușit. În sud-vest, culturile pueblo Anasazi, Mongollon și Hohokam au intrat în declin.
Europe map 1092 - Harta Europei după moartea lui Carol cel Mare (814 d.Hr.). Harta originală realizată de Charles Colbeck, Atlasul istoric al școlilor publice (1905).
Toltecii au decăzut în America de Sud, iar războinicii azteci au construit un mare imperiu în Mexic, al căror capitală, Tenochtitlan, a devenit una dintre cele mai mari orașe din lume.
Incașii din Cuzco au cucerit și unificat numeroase orașe-state și culturi din Anzi, formând un mare imperiu sud-american. Culturile polineziene, printre care și cea a maorilor, au ajuns la apogeu. Aborigenii și-au continuat viața fără sǎ fie influențați.
„Nu pot să învăț pe nimeni nimic. Nu pot decât să-i fac să gândească.” – Socrate
Evul Mediu s-a încheiat când turcii otomani au cucerit în secolul al XV-lea Constantinopolul și și-au impus dominația în Orientul Mijlociu și în sud-estul Europei.
2.- Declinul Romei și Apogeul Bizanțului
Declinul și căderea Imperiului Roman de Apus.
Imperiul Roman de Răsărit.
Marile migrații ale "barbarilor" s-au intensificat. De pe urma extinderii imperiu-lui, cheltuielile pentru apărare au crescut. A urmat o criză economică, ducând la stagnare și revolte interne. Imperiul se afla într-un proces de distrugere lentă din interior și din exterior. În 375, împăratul Valens a fost ucis în Bătălia de la Adrianopol, în lupta cu vizigoții.
În 395, marele imperiu fiind imposibil de administrat, după moartea împăratului
Teodosiu I, a fost împărțit între cei doi fii ai săi, Honorius (partea de apus) si Arcadius
(partea de răsărit). Rând pe rând, teritoriile Imperiului Roman de Apus sunt cucerite. În 410, Britania este cucerită de Anglosa-xoni. În 486, Galia este prădată de Franci. Vizigoții cuceresc Spania după 455, iar Vandalii au năvălit în Africa de Nord. Pe 24 august 410, vizigoții au jefuit Roma timp de trei zile. Multe dintre clădirile mari ale orașului au fost devastate, inclusiv mausoleele lui Augustus și Hadrian. A fost pentru prima dată când orașul a fost jefuit si a căzut în mâinile unei armate străine în ultimii 800 de ani, iar cetățenii au fost distruși moral. Mulți romani au fost luați captivi, inclusiv sora împăratului Honorius, Galla Placidia, care s-a căsătorit ulterior cu Ataulf. Zeci de mii de romani au fugit ulterior din orașul în ruine, mulți dintre ei căutând refugiu în Africa. În 451, după ce hoardele de huni sub conducerea lui Attila au format un imperiu ce cuprindea teritorii vaste în Europa Centrală și de Est și năvălind deseori în Imperiul Bizantin, aceștia au devastat Galia. Dar au fost respinși în Bătălia de la Câmpiile Catalaunice, în apropiere de Chalons, de către generalul roman, Flavius Aetius. În Roma anului 455, Genseric, regele vandalilor, asediază, devastează și jefuiește orașul, luând-o pe însăși împărăteasa Licinia Eudoxia ca ostatică. Roma, mărețul oraș antic era în ruine. |
Pe 4 septembrie 476, Ostrogoții sub comanda lui Odoacru, preiau puterea la Roma, detronându-l pe ultimul împărat roman de apus, Romulus Augustus. Odată cu colapsul Romei, Europa intră într-o epocă numită "Epoca Întunecată", o epocă de războaie, foamete, ciumă și moarte după cum consideră mulți istorici. Multe elemente din viața romană sunt pierdute pentru veacuri: tehnologia construirii apeductelor, drumurilor și termelor, cunoştinţele medicale, scrisul, sistemul monetar, tehnicile de producere a cimentului sau a sticlei etc. Între timp, Imperiul Roman de Răsărit (sau Imperiul Bizantin), a continuat să prospere. împăratul bizantin, Iustinian I (cel Mare), care dorea să reconstruiască Imperiul Roman (creștinat) prin unirea celor două imperii, de apus și de răsărit, a reușit în parte prin generalul său Belisarie care a cucerit Peninsula Italică și nordul Africii.
Evenimentul intern cel mai important a fost răscoala Nika din Constantinopol. Opozanții lui Iustinian au proclamat un alt împărat, pe Hepatius, nepotul fostului împărat Anastasiu I.
În timp ce Iustinian vedea situația ca și pierdută, soția sa, Teodora, Împărăteasă bizantină, o fostă artistă de circ, s-a opus retragerii din capitală. Prin negocieri purtate de Narses cu revoltații și prin atacul surprinzător al lui Belisarie cu trupele loiale împăratului în hipodrom, unde s-au adunat revoltații, răscoala a fost înăbușită.
Una dintre cele mai mari realizări ale lui Iustinian este codificarea dreptului roman începută în 529. Iustinian a încercat să revitalizeze societatea romană, aflată în ultimul stadiu al descompunerii, printr-o uriașă operă de sistematizare a dreptului clasic și post-clasic, astfel încât să poată fi aplicat la realitățile secolului al VI-lea din Imperiul Roman. Iustinian, un creștin convins, a jucat un rol important în istoria Bisericii
El însuși a întocmit tratate religioase, a condus adunări bisericești (sinoade), a întemeiat episcopia Iustiniană și a construit Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol, un monu-ment remarcabil al arhitecturii universale.
După moartea lui Iustinian, Lombarzii au invadat și au cucerit cea mai mare parte a Italiei, avarii și, mai târziu, bulgarii au cucerit cea mai mare parte a Balcanilor iar la începutul secolului al VII-lea, perșii sasanizi au invadat și au cucerit Egiptul, Palestina, Siria și Armenia.
Perșii au fost învinși și teritoriile cotropite de ei au fost recucerite de împăratul Heraclius I în 627, recuperând și "crucea lui Hristos". Dar apariția neașteptată a triburilor unite de arabi musulmani în 630, proaspăt convertiți la Islam, i-au luat prin surprindere pe bizantini, care erau epuizați de eforturile uriașe făcute în războaiele cu perșii. În Bătălia de la Yarmuk, arabii i-au învins pe bizantini și le-au ocupat teritoriile Siria și Palestina.
3.- Civilizația maiașă
Anul 950: o mare civilizație se prăbușește. Dar supraviețuiesc câțiva indivizi în ținuturile înalte ale Americii Centrale, ce poartă urmele unei civilizații prospere.
Mariașii trăiau în America Centrală din mileniul II î.en. Drenau terenurile mlăștinoase și construiau sisteme de irigații. Din 300 î.e.n., timp de 600 de ani, au construit orașe-state independente în Guatemala, Belize și-n sudul Peninsulei
Yucatan.
Erau organizați în clase sociale de nobili, preoți, regi, funcționari și războinici, pre-cum și oameni de rând agricultori, meșteșugari care sculptau în jad și piatră sau care realizau vase de ceramică decorative, picturi, unelte, bijuterii, sau negustori ce organizau târguri.
Maiașii au inventat un alfabet de 800 de hieroglife-pictograme, studiau matematica al cărei sistem se baza pe numărul "20", astronomia și formau sisteme calendaristice.
După o erupție vulcanică din anul 230, deși orașele din sud au fost abandonate, după anul 300 până în anul 800, civilizația a atins apogeul în timp ce în lumea veche, Imperiul Roman era în declin. Se construiau orașe ca Tikal (în 450, trăiau aici 100.000 de oameni), Palenque, Yaxchilan, Copan sau Calakmul.
Se construiau orașe ca Tikal (în 450, trăiau aici 100.000 de oameni), Palenque, Yaxchilan, Copan sau Calakmul.
Între orașe-state existau conflicte, iar prizonierii de război luați dintr-un oraș din neplata unui tribut erau sacrificați în scopuri religioase, pentru ca zeii să le ofere locuitorilor prosperitate și fertilitate. Pentru construcții ambițioase ca piramidele și templele au trebuit să asigure.
În epoca pre-islamică, Arabia era un mare tărâm deșertic și pustiu, dar plin de rezerve de aur , locuit de arabi păgâni, ce erau nomazi grupați în triburi, extrăgeau aur din mine și făceau comerț între ei cu caravanele de cămile. Pentru construcții ambițioase ca piramidele și templele au trebuit să asigure mai multă hrană și forță de muncă. Sacrificiile intense au redus numeric populația, ducând la stagnare economică și la colapsul orașelor. Schimbările climatice au dus la o reducere modestă a precipitațiilor ce a contribuit la colapsul acestei civilizații.
„Nu obțineți prietenii voștri prin simple complimente, ci oferindu-le semne sensibile ale iubirii voastre.” – Socrate |
Predicile sale erau scrise în Coran. Pe măsură ce numărul adepților a crescut, Mahomed devenise o amenințare la adresa conducătorilor societății sale și este persecutat, alături de cei care îl urmau. A fost nevoit să își părăsească orașul natal, Mecca, și să meargă cu un grup de musulmani devotați în orașul Yatrib (Medina) în 622, unde fusese invitat de două triburi rivale, care acceptaseră să-l recunoască ca profet și se așteptau ca el să le arbitreze disputele.
Fuga s-a numit Hejira și a marcat începutul calendarului islamic. Mahomed devine liderul orașului și în scurt timp Medina devine capitala primului stat islamic.
Medina a fost atacată de vecinii mai puternici din Mecca, însă Mahomed a reușit să câștige câteva bătălii importante, asigurând securitatea statului său. Acesta continuă să se extindă și în cele din urmă Mahomed cucerește Mecca fără vărsare de sânge în 630, alungând evreii de acolo, distruge idolii păgâni din jurul Kaabei, și proclamă Kaaba ca fiind Altarul Principal al Islamului și Qibla (direcția de rugăciune) comună a tuturor musulmanilor din întreaga lume. De asemenea construiește și o moschee în jurul Kaabei, Al-Masjid al Haram (Moscheea Sfântă), la ora actuală fiind cea mai mare moschee din lume. La moartea sa, toată peninsula Arabică era unită pentru prima dată în istorie, în noul stat islamic, însă are loc scindarea religioasă a șiiților din majoritatea sunnită. Cele două ramuri din cadrul aceleiași religii se vor afla într-o continuă rivalitate de-a lungul istoriei. Succedat de "cei patru califi drepţi", are loc o extindere foarte rapidă a islamului. Musulmanii dominau întreaga regiune a fostului Imperiu Sasanid (Irak si Iran), extinzându-se spre Asia Centrală și Vestică, cucerind și ocupând teritoriile bizantine ca Siria, Palestina, Egiptul, Africa de Nord și Spania, ajungând până în sudul Franței, formându-se imperii: Califatul Omeiad care practica sunnismul, urmat de Califatul Abba-sid care practica șiismul (ulterior sunnit). Constantinopolul a fost invadat în două etape, dar fără succes.
Orașe precum Cordoba sau Bagdad devin centre culturale și științifice, unde se construiau biblioteci în care cărturarii preluau textele grecilor antici, dezvoltând ramuri ale medicinii, ingineriei, astronomiei și matematicii, creând algebra și nume-rele arabe pe care le utilizăm și in ziua de azi. Abbas Ibn Firnas, un inginer, fizician și poet din Cordoba, a fabricat un planor cu care a încercat să zboare. Islamul deschide un nou capitol în
istoria omenirii.
Folosirea zăcămintelor de aur din Arabia pentru a uni triburile arabe și a forma armate de războinici ce vor condu-ce Jihadul (Războiul Sfânt împotriva necredincioșilor) a dus la răspândirea noii religii în Orientul Apropiat și Mijlociu și în Nordul Africii.
Arabii au fost și comercianți profesioniști, dominând bazinul mediteranean și deschizând noi rute cu extremul Orient, dar și cu Europa nordică. În secolul VIII, în timpul dinastiei abbasizilor, guvernarea lui Harun al Rashid a marcat începutul unei perioade prospere pentru califat și capitala sa, Bagdad. A devenit celebru în istoriografia medievală pentru că i-a dăruit împăratului franc, Carol cel Mare, un elefant alb. Francii tran-zacționau lemn, blănuri, săbii și sclavi, în schimbul mătăsurilor, mirodeniilor și metalelor prețioase de la arabi. În secolul IX, imperiul islamic s-a destrămat fiind împărțit în califate rivale în Califatul Córdoba (Spania) și Califatul Fatimid (Egiptul).
5.- Incursiunile vikingilor
Ahmad ibn Fadlan, un cărturar arab, diplomat și secretar al califului de la Bagdad, a explorat ținuturile Rusiei pentru a căuta noi rute, oferind informații esențiale despre o populație total necunoscută, pe ai cărei membri îi numește Rus
sau Rusyyah, nimeni alții decât vikingii originari din Suedia descriindu-i ca pe niș-te oameni înzestrați fizic, înalți ca niște palmieri, blonzi, cu piele roșcată, purtând la brâu un topor, o sabie și un cuțit lung, de care nu se despărțeau niciodată. Diplomatul va asista la niște scene de neimaginat la curtea Bagdadului, acela al întreținerii relațiilor intime între bărbați și sclave, în văzul mulțimii. Ibn Fadlan avea să fie uimit de apetitul sexual deosebit de ridicat al vikingilor.
Una dintre cele mai elocvente relatări ale lui Ahmad ibn Fadlan este cea a funeraliilor unei căpetenii vikinge. Vikingii le-a oferit vizitatorilor arabi blănuri, iar în schimb, primeau aur arab. De asemenea, a asistat la o ceremonie funerară de incinerare al unui șef viking. După ce era depus în mormânt timp de 10 zile, trupul său era așezat pe o corabie, împreună cu bunurile sale, iar o preoteasă numită "Îngerul Morții" sacrifica o sclavă tânără pentru a-l însoți în viața următoare în Valhalla.
Corabia era incendiată de către o rudă apropiată a decedatului. Vikingii construiau ambarcațiuni superbe, cu o carenă rezistentă ce susținea întregul vas. Corăbiile lungi navigau cu viteze mari și erau stabile, navigând cu ajutorul velelor și vâslelor. Puteau fi ridicate de echipaj și transportate pe uscat pe distanțe mari de la un râu la altul sau puteau fi aduse cu ușurință pe plaje, nefiindu-le necesare porturi amenajate. Capul de dragon de la prora avea menirea să înspăimânte spiritele rele, monștrii marini și inamicii. În secolul VIII, vikingii au început să părăsească Scandinavia în căutarea aventurii, bogățiilor și pământurilor fertile.
La început desfășurau incursiuni de jaf în mânăstirile bogate și în orașele de pe coastă, dar mai târziu navigau în susul fluviilor Rin, Sena și Loara, atacând orașele din conti-nentul european. Conducătorii locali își răscumpărau siguranța cu aur și argint. Vikingii erau nu numai jefuitori, ci și agricultori în căutare de pământuri, negustori în căutare de afaceri și excelenți marinari și neguțători care se aventurau până la Constantinopol și Bagdad în căutare de cuceriri și schimburi comerciale. S-au stabilit în Anglia și în Irlanda, Normandia, sudul Italiei, Sicilia și Islanda distrugând mânăstiri și au acaparat Marea Baltică, întemeind orașe comerciale ca Visby în Suedia, Kiev în Ucraina, Dublin în Irlanda, York în Anglia, Rouen în Franța și Novgorod în Rusia, unde au întemeiat formațiuni statale. Au organizat incursiuni în bazinul mediteranean, cei înfrânți de bizantini punându-se în slujba acestora ca negustori și mercenari varegi. Au navigat până în Groenlanda și America de Nord. După anul 1000, formațiunile vikinge s-au convertit la creștinism, devenind regate creștine. Influența lor asupra Europei de nord a fost imensă, deoarece au stabilit rute comerciale și au fondat orașe. Urmașii acestora din Franța, Normanzii, care ulterior se vor stabili în Anglia, vor conduce Cruciade împotriva musulmanilor.
6.- Statuile de nicăieri
Polinezienii erau un popor deosebit, izolat de restul lumii, navigatori remarcabili care se aventurau în oceanul Pacific la mari depărtări în căutarea unor noi teritorii, orientându-se după stele, curenții oceanici, vânturi, floră și faună. Legendele lor spun că au venit din ceruri și că au poposit într-un ținut mistic, în Hawaiul de azi. Istoricii consideră că polinezienii sunt originari din Taiwan și au migrat în canoe spre Filipine acum cinci milenii spre Arhipelagul Bismarck în apropiere de Noua Guinee. Au luat cu ei animale domesticite: câini, găini, porci, fructe și legume, rizomi de taro și de yam, fructe de arbore de pâine și banane.
Au pus bazele culturii Lapita. Își făceau unelte din cochilii de scoici și ceramică decorată cu modele complicate. În anii 1000 î.e.n., au ajuns în insulele Noua Caledonie, Vanuatu , Fiji, Samoa și Tonga, în Tahiti și Insulele Marchize. Spre 850, au migrat în Noua Zeelandă unde au devenit cunoscuți ca Maori. Au navigat și spre Americi de unde au adus cartofi și au făcut comerț cu aborigenii din Australia. În insulele din Pacific au întemeiat soci-etăți tribale. Erau experți în sculptura în lemn și în piatră, utilizând unelte din piatră. Pe Insula Paștelui au ridicat sculpturi remarcabile Moai, capete de piatră și rocă vulcanica înalte de până la 12 metri și având peste 50 de tone, reprezentându-i pe strămoșii acestora. După ce erau sculptate, erau așezate pe role din lemn de palmieri și transportate pe distanțe lungi. Statuile erau amplasate în sanctuare ahu, zone în aer liber, destinate ceremoniilor religioase. 900 de statui moai au fost construite pentru ca spiritele strămoșilor lor să le asigure protecția. Din păcate pentru ei, le-au adus sfârșitul. Pentru a produce rolele de palmier care să transporte statuile, au trebuit să tăie păduri întregi, provocând un dezastru ecologic pe insulă respectivă. |
„Este mai bine să fiu în dezacord cu toată lumea decât, fiind una, să fiu în dezacord cu mine însumi.” – Socrate
„Aș prefera să mor după ce am vorbit după felul meu, decât să vorbesc în felul tău și să trăiesc.” – Socrate
7.- Centralizarea regatelor medievale în Europa și începuturile Feudalismului
Feudalism, Normanzi, Imperiul Carolingian, Regatul Angliei, Regatul Franței, Sfântul Imperiu Roman
În Europa ia naștere sistemul feudal inițiat de franci și introdus și în Anglia de către normanzi. Oamenii dețineau pământuri în schimbul serviciilor. Nobilii care primeau titluri și domenii, plăteau regelui taxe, își trimiteau cavalerii și adunau armate. Nobilii le ofereau terenuri cavalerilor în schimbul serviciilor militare și plătirii taxelor.
Cavalerii îi puneau pe țăranii din sate să le lucreze pământurile în schimbul unei gospodării sau al unei case, oferindu-i o parte din recoltă sau bani.
Primele castele erau din lemn, dar mai târziu au fost înlocuite cu piatră care erau mai durabile. Constructorii sperau că astfel, palatele, bisericile și catedralele erau mai durabile. Castelele erau construite pe înălțimi și împrejmuite cu un zid de apărare la mare distanță.
Mai târziu, zidurile exterioare ale castelelor erau cons-truite să închidă o așezare, uneori un oraș întreg.
„Singurul bine este cunoașterea și singurul rău este ignoranță.” – Socrate
„Natura ne-a dat două urechi, doi ochi și o singură limbă – până la capăt, ca să auzim și să vedem mai mult decât vorbim.” – Socrate
Normanzii erau maeștri în construirea castelelor din blocuri mari bine îmbinate. Coloanele și arcadele cu vârf ascuțit susțineau greutatea catedralelor mari, iar pilonii erau mai zvelți și ferestrele mai înalte cu vitralii. Catedralele erau concepute în stil gotic. După ce francii s-au stabilit în Galia, în secolul V, conducătorul lor, Clovis, a unit triburile francilor, i-a învins pe gali și pe vizigoți și a creat regatul franc. S-a creștinat și a beneficiat de susținerea Romei.
În 732, Carol Martel, i-a condus pe franci în Bătălia de la Tours, împotriva invadatorilor musulmani și a pus bazele dinastiei carolingiene.
În 771, Carol cel Mare a deve-nit rege. A cucerit restul Fran-ței, teritoriile actuale ale Ger-maniei, Italiei și Olandei, învin-gându-i pe longobarzi în Italia și supunându-i pe saxoni și pe avari să se creștineze, creându-se un imperiu european.
În ziua de Crăciun, în anul 800, Papa l-a încoronat la Roma pe Carol ca cel dintâi împărat al Sfântului Imperiu Roman. A făurit legi, a impus alfabetizarea, a fondat școli, a clădit catedrale și mânăstiri conduse de călugări irlandezi, britanici și italieni. A invitat la curtea sa învățați, scriitori, arhitecți și filosofi. După moartea sa din 814, a fost succedat de fiul său Ludovic cel Pios. Prin Tratatul de la Verdun din 843 cei trei fii rămași în viață ai lui Ludovic cel Pios, nepoții lui Carol cel Mare, și-au împărțit teritoriile sale, Imperiul Carolingian, în trei regate din care se vor forma două țări: Germania și Franța. În Franța, Hugo Capet întemeiază dinastia Capețienilor, unind Franța în 987. În Germania, după ce i-a învins pe maghiari, i-a unit pe conducătorii vasali lui și a cucerit Boemia, Austria și nordul Italiei, Otto a fost încoronat de Papa ca Imperator Augustus în 962. |
Împărații germani erau în strânsă colaborare cu papii, însă deseori se iscau conflicte, cum a fost cel dintre împăratul Henric al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman și Papa Grigore al VII-lea în 1075 din cauza disputei numirii episcopilor. Henric al IV-lea a fost excomunicat și după ce a stat la Canossa trei zile în frig, a fost iertat de papa. Treptat, s-a ajuns la o separație între stat și biserica. În secolul VIII, în Britania anglo-saxonă au debarcat primii vikingi și au început sǎ se stabilească în secolul IX. Regele de Wessex, Alfred cel Mare a purtat bătălii împotriva acestora, ulterior încheind un tratat prin care împărțea Anglia în două: vestul aparținea saxonilor, iar estul danezilor.
Sub domnia lui Alfred, textele latine au fost traduse în limba engleză timpurie și a început scrierea Cronicii Anglo-Saxone. Până în 940, teritoriile din est au fost recucerite, Anglia fiind unificată de Edgard, dar în 1013, danezii conduși de Knut cel Mare, au revenit, formând un mare regat nordic, cooperarea dintre danezi și saxoni menținându-se până în timpul domniei lui Edward Confesorul. Deși îl numise moștenitor pe William, ducele de Normandia, l-a succedat Harold Godwinson. În 1066, ca răzbunare, invadatorii normanzi i-au învins pe anglo-saxoni în Bătălia de la Hastings. Ducele Wilhelm Cuceritorul a fost încoronat ca rege al Angliei în ziua de Crăciun. A înăbușit revoltele, a confiscat pământurile englezilor și le-a dăruit nobililor normanzi și bisericii, a încurajat stabilirea meșteșugarilor și negustorilor francezi în Anglia și a ordonat clădirea castelelor, bisericilor, mânăstirilor și catedralelor impunătoare, împrejurul cărora luaseră ființă numeroase orașe. A înființat o administrație centrală și un sistem de impozitare de evaluare a pământurilor și averilor sub forma unei cărți numite "Domesday Book". În 1154, Henric de Anjou, primul rege din Dinastia Plantagenet, a avut domenii în Franța, fiind printre cei mai puternici regi din Europa.
În timpul regelui Ioan al Angliei "fără de Țară”, lupta dintre rege, lorzi și baroni s-a acutizat. În 1215, regele a fost forțat să-și pună sigiliul pe documentul Magna Carta, care va menține prerogativele reprezentanților regali, drepturile oame-nilor liberi, iar Marele Consiliu al nobililor putea contesta ordinele regelui. În 1265, va fi convocat primul parlament din istorie, care era format din Camera Lorzilor și Camera Comunelor. În estul și centrul Europei, triburile slave creștinate și alfabetizate de Chiril și Metodiu, se vor stabili spre sec. VII-IX, ce vor pune bazele statelor slave ca Țaratul Bulgar sau principate și cnezate ca Novgorod și Kiev (create de vikingi), și ulterior, Cnezatul Moscovei.
8.- Cruciadele
La începutul mileniului II, lumea veche era împărțită în două religii: Creștinismul și Islamul. Creștinismul avea să fie împărțit în Marea Schismă din 1054 în două ramuri:
• Catolicismul, în vest, condus de Papalitatea de la
Roma și Ortodoxismul, în EST, condus de Patriarhia de la Con-stantinopol. Creștinii practicau pelerinajele cu mari dificultăți în orașele ocupate de musulmani, declarate sfinte (ca Ierusalim) după năvălirea turcilor selgiucizi în Orientul Apropiat. Evreii din Ierusalim revendicau Ierusalimul ca pe capitala lor antică, musulmanii ca locul unde Mahomed a comunicat cu Allah și a urcat pe scara cerului, iar creștinii ca locul unde a propovăduit și a murit Isus; toate cele trei mari religii având multe elemente în comun. Canalizarea spiritului războinic al cavalerilor în afara Europei a reprezentat toate beneficiile spirituale, inclusiv acordarea de indulgențe de iertare a păcatelor pentru participanți sau de martiriu pentru cei care cădeau în luptă.
Cruciații, în calitate de pelerini, puteau să se bucure de ospitalitatea și protecția vieții și avutului asigurate de Biserică si "intrare liberă în rai" după moarte.
Pe mulţi i-au motivat spiritul de aventură si dorința de înavuțire. Determinat de expansiunea rapidă a Islamului, în 1095, Papa Urban al II-lea a inițiat la Conciliul de la Clermont prima cruciadă pentru a recâștiga controlul asupra orașului sfânt Ierusalim și a Țării Sfinte creștine stăpânite în acel moment de musulmani, declarând "nimicirea dușmanilor creștinătății și iertarea eternă a păcatelor celor care vor participa".
Cavaleri și oameni de rând, țărani și meșteșugari, chiar și hoți și călugări , au pornit la drum, conduși de Petru Eremitul și Walter cel Sărac. Cea mai mare parte dintre ei n-au ajuns niciodată în Palestina, iar ceilalți au devenit hoarde de sălbatici și flămânzi.
În vara anului 1099,Ierusalimul este asediat de o armată de 1300 de călăreți cavaleri și 12.000 de infanteriști cruciați englezi, francezi și germani conduși de cavalerii nobili ca Raymond al IV-lea de Toulouse (Conte de Toulouse, marchiz de Proventa și conte de Tripoli), Tancred de Taranto (cavaler normand, Principe de Galileea și regent al Antiohiei), Robert al II-lea de Flandra, Robert Curthose și Godefroy de Bouillon (Senior de Bouillon, Duce al Lotharingiei Inferioare și viitor suveran al regatului Ierusalimului).
Cetatea era apărată de doar 400 de călăreți fatimizi, trupe musulmane și mercenari nubieni conduși de guvernatorul fatimid Iftikhar ad - Dawla. După ce creștinii au năvălit peste zidurile exterioare și au intrat în oraș, aproape toți locuitorii au fost uciși în acea după-amiază, în noaptea care a urmat și a doua zi dimineața. Musulmanii, evreii și chiar câțiva creștini, care mai erau în oraș, au fost masacrați fără nicio deosebire. 70.000 de civili au fost măcelăriți. Mulți musulmani s-au refugiat în Moscheia Al-Aqsa, unde, în conformitate cu o însemnare din Gesta. După cum scria Raymond de Aguilers "...oamenii călăreau în sânge până la genunchi și la brida frâielor." Tancred a cerut ca pradă de război cartierul templului și a oferit aici protecție celor câțiva musulmani de aici, dar nu a putut împiedica uciderea lor de camarazii săi de arme. După masacru, Godfrey de Bouillon a fost numit Advocatus Sancti Sepulchri (Protector al Sfântului Mormânt) pe 22 iulie, el refuzând să fie încoronat rege în orașul în care Cristos a purtat cununa de spini.
Raymond a refuzat să primească vreun titlu. Dar victoria bătăliei de la Ascalon le-a permis creștinilor să fondeze Regatul Latin al Ierusalimului, Godfrey devenind doar suveran.
Cruciații au întemeiat patru regate latino-creștine în
Cruciada a doua a fost organizată în Europa, care avea în 1145 ca obiectiv eliberarea Comitatului Edessei, care fusese cucerit de musulmani în 1144.
O armată franceză, condusă de regele Ludovic al VII-lea al Franței și o oaste germană, în frunte cu regele Conrad al III-lea al Germaniei, în vara anului 1148, au condus expediții în Asia Mică, dar armatele lor au fost respinse și risipite de turci, iar Ludovic și Conrad, cu resturi din armată, și-au sfârșit expediția ca simpli pelerini. Cruciada a II-a s-a sfârșit cu recucerirea Edessei de către musulmani.
În 1187, sultanul Saladin a inițiat Jihadul, i-a înfrânt pe cruciați în Bătălia de la Hattin si a recucerit Ierusalimul.
În 1191, Richard Inimă de Leu al Angliei, Filip al II-lea al Franței și Frederic I al Sfântului Imperiu Roman, au plecat spre Țara Sfântă cu armatele lor în Cruciada a III-a. Frederick I n-a apucat să ajungă fiindcă a murit înecat pe drum. Richard a cucerit Ciprul și cetatea Acra, dar nu a putut recâștiga Ierusalimul. Lupta s-a încheiat cu încheierea unui tratat dintre el și Saladin de împărțire a Țării Sfinte.
A patra cruciadă a început în 1202, dar cruciații nu au putut să-și plătească trans-portul. Ca despăgubire, au căzut de acord să jefuiască Constantinopolul, ce a dus la împărțirea temporară a Impe-riului Bizantin în patru regate latine. În 1212 a avut loc
Cruciada copiilor sau puterilor,
ai cărei participanți or, ai cărei participanți au murit de foame sau au sfârșit ca sclavi. A cincea Cruciadă spre Egipt a fost un eșec fiind o încercare de recucerire a Ierusalimului și a restului Țării Sfinte prin cucerirea mai întâi a regatului Egiptean ayyubid. Papa Honorius al III-lea a organizat armatele cruciate conduse de Leopold al VI-lea al Austriei și Andrei al III-lea al Ungariei și o incursiune militară care a lăsat până în cele din urmă Orașului Sfânt în mâinile musulmanilor. După ocuparea portului Damietta, cruciații s-au îndreptat spre Cairo în iulie 1221, dar au fost obligați să-și întrerupă înaintarea din cauza epuizării stocurilor de hrană. |
Egiptenii au executat un atac de noapte, care a dus la moartea a numeroși cruciați și în cele din urmă, la capitularea întregii armate. Sultanul egiptean Al Kamil a căzut de acord asupra unui armistițiu de opt ani cu europenii.
După ce Papa Grigore al IX-lea îl excomunicase în anul 1227, din cauza vieții imorale pe care o ducea și a raporturilor sale prietenești cu sultanul Malin al Kamil, Frederic al II-lea organizează cea de-a șasea Cruciadă. Frederic al II-lea al Sfântului Imperiu Roman întreprinde un fel de expediție armată de la Acra la Jaffa. Intors din Cipru, Frederic al II-lea cere sultanului Malin al Kamil cedarea Ierusalimului în schimbul altor teritorii. Se ajunge la încheierea tratatului din 1229, prin care Ierusalimul era cedat cruciaților (acum împăratul german fiind și rege al Ierusalimului), împreună cu orașele Bethleem și Nazareth. În martie 1229, Frederic al II-lea intră în Ierusalim unde este încoronat ca rege al Ierusalimului. El se întoarce la Acra deoarece baronii se răsculaseră împotriva sistemului său centralizat de conducere. Nereușind să ajungă la o înțelegere cu baronii, Frederic al II-lea se întoarce în Italia, în mai 1229.
În 1244, după recucerirea Ierusalimului de către mu-sulmani, Ludovic al IX-lea al Franței, făgăduise că va or-ganiza el însuși a șaptea Cruciadă. El nu urmărea alt-ceva decât să acapareze pă-mânturi și pradă bogată în răsărit.
În vara anului 1248 Ludovic al IX-lea părăsi Parisul îmbarcându-se pentru insula Cipru, unde trebuia să aibă loc adunarea generală a trupelor. Ajuns în fața Damiettei, în 1249, după o bătălie, cruciații au pătruns în Damietta, pe care o găsiseră deschisă, goală și neatinsă. Trupele cruciate se aleseseră cu o pradă bogată. Vestea morții sultanului ajunse și în tabăra cruciaților, care porniră marșul de la Damietta spre Cairo. Ludovic al IX-lea va mai conduce si Cruciada a VIII-a si pornește spre Tunisia. Dar Ludovic al IX-lea, moare de ciumă în luptă, iar puținii cruciați rămași în viață s-au întors în Franța. Câţiva ani mai târziu va fi canonizat. Cu această ultimă încercare așa-numitele "cruciade clasice" au luat sfârșit. Rând pe rând statele din Orient au fost recucerite de musulmani. |
Castele în stil normand construite de cruciați, ca Krak des Chevaliers din Siria ridicat de cavalerii ospitalieri, a fost asediat în 1271 de musulmani, înfometându-i pe cruciaţii din interior și făcându-i să se predea. În 1268 a fost recucerită Antiohia, în anul 1289 Tripoli, iar în anul 1291, după un asediu violent, Acra, ultimul centru de rezistență al cruciaților. Cruciadele au contribuit la dezvoltarea legăturilor dintre Orient și Occident. Relațiile comerciale ale Europei apusene cu orientul s-au accentuat, fapt de care au profitat orașele, mai ales cele din Italia și sudul Franței.
În veacul al XIII-lea, Veneția și Genova făceau comerț cu Orientul prin porturile Siriei și Egiptului. Ele aduceau mărfuri din Orientul musulman și, indirect, din China, insulele Sonde din Indonezia, din India.
Veneția și Genova au înființat factorii comerciale la Caffa și la Tana, de unde făceau negoț cu Rusia și Polonia, astfel că în perioada amintită se poate vorbi de o supremație maritimă și comercială a celor două orașe în întreg bazinul Mediteranei. Prin mijlocirea orașelor s-au răspândit unele procedee orientale în domeniul industriei textile și al prelucrării metalelor. În Europa s-au introdus unele culturi noi ca: orezul, pepenele, caisul, lămâiul. Din punct de vedere politic, cruciadele au înlesnit, în Europa apuseană, procesul de centralizare și de afirmare a regalității, ca urmare a slăbirii unei părți a nobilimii și a știrbirii adusă autorității papale. Pentru țărănime expedițiile în Orient au însemnat o sporire a obligațiilor, pentru a acoperi cheltuielile ce le făceau nobilii. Dar, în același timp, ele au stimulat procesul de eliberare a țăranilor din șerbie, eliberarea prin răscumpărare fiind și ea o sursă de venit.
9.- Invazia Mongolă - Imperiul Mongol.
În nordul Chinei, în 1211, hoarde de mongoli nomazi călăreți conduși de unul dintre cei mai nemiloși, cruzi și sângeroși războinici, Genghis Han , se îndreaptă spre Beijing, un ultim obstacol pentru supunerea Chinei, un oraș împrejmuit de ziduri înalte de 12 metri și lungi de 30 kilometri cu 900 de turnuri de pază, ce cuprindea un oraș de mari palate, temple aurite și piețele abundente de mătase și condimente, în care locuiau 350.000 de oameni.
Pentru o mare armată nomadă, condusă de Genghis Han, ce era obișnuit să lupte pe câmp deschis, orașul înconjurat de ziduri era de nepătruns.
Prima tactică: au așteptat și și-au așezat tabăra, izolând orașul. I-au capturat pe inginerii chinezi, obligându-i să construiască catapulte, scuturi mobile și berbeci de lupta. În timp ce mongolii jefuiau mărfurile și proviziile aduse de neguțătorii chinezi, locuitorii orașului au flămânzit, consumându-și caii și ulterior, recurgând la canibalism. După luni de zile, gata de atac, Genghis Han a ordonat atacarea orașului. Însă, avea să întâmpine o rezistență condusă de comandantul militar chinez al orașului, cu o garnizoană de mii de soldați și un arsenal de luptă. Genghis Han a ordonat catapultarea bolovanilor spre oraș în timp ce armata chineză răspundea cu aruncarea unor bombe unse cu ulei, umplute cu chimicale și excremente incendiate spre armata mongolă ce le asedia orașul. Genghis Han a ordonat ca prizonierii chinezi să transporte scările de asediu și berbecii de luptă spre zidurile orașului, aflați în prima linie. Mulți au fost nimiciți de săgețile conaționalilor lor care erau asediați. În cele din urmă, după o luptă crâncenă, apărarea orașului a căzut, armata chineză a fost nimicită, comandantul chinez al orașului s-a sinucis, iar mongolii au intrat și devastat, jefuind, incendiind și masacrând populația. Multe femei de teamă că vor fi violate, s-au sinucis aruncându-se de pe zidurile înalte ale orașului. Cruzimea mongolilor a devenit legendară după ce s-au consemnat descrierile masacrelor care au constat în decapitări sau piramide formate din cranii, precum și violurile. Lui Genghis Han îi sunt atribuite moartea a 40 milioane de oameni. Într-o serie de campanii remarcabile, a cucerit Turkistanul, nordul Chinei și Coreea, îndreptându-se spre apus unde a subjugat Afghanistan, Persia și părți ale Rusiei. A stabilit noi rute comerciale și a trimis ambasadori în Persia, înființând primele poștalioane, situate fiecare la 40 de kilometri Schimbările climatice și deșertificarea Mongolei i-au împins pe mongoli să năvălească în orașele chineze prospere din sud. Cheia formării celui mai mare imperiu pe uscat a fost domesticirea cailor și utilizarea acestora de către arcași în război. În luptă, mongolii purtau armuri ușoare, din piele și fier. Erau atât de iuți și de cruzi încât mulți adversari se predau de groază. Arcurile lor băteau mai departe decât oricare altele, caii lor erau iuți parcurgând 440 km în 3 zile, iar tacticile lor îi induceau în eroare pe mulți inamici. Sub Kublai Khan, Imperiul Mongol a avut cea mai mare întindere, ajungând de la Oceanul Pacific la Marea Neagră. După moartea lui Kublai Khan, puternicul imperiu s-a dezmembrat în Hanate. Timur Lenk a supus brutal Persia, Armenia, Georgia, Mesopotamia, Azerbaidjanul și Hoarda de Aur. Mongolii au sărăcit China și Rusia, au agitat lumea musulmană și țări europene ca Polonia și Serbia. După moartea lui Tamerlan, sângeroasa stăpânire mongolă a luat sfârșit.
„Dacă maurii au civilizat Spania după ce au ocupat-o, mongolii au cucerit Rusia fără să-i aducă algebra″- Puşkin
10.- Moartea Neagră
Extremul Orient le-a dăruit europenilor prin intermediul rutelor comerciale mătase, hârtie, praful de pușcă precum și alte tehnici și inovații care vor iniția marele salt tehnologic spre era modernă. Dar prin intermediul rutelor, se va infiltra un ucigaș nevăzut care va decima populația Europei.
Scrierile occidentale ale vremii susțin aducerea de către mongoli a „ciumei negre” din anul 1340, care a înjumătățit populația Europei Centrale. Hanul Jani Beg a comandat forțe tătare ce au atacat portul din Crimeea Kaffa în 1343. După ce asediul i-a fost respins de forțele italiene, a revenit în 1345. Dar mongolii au fost cuprinși de ciumă, boală provocată de lipsa de igienă și răspândită prin intermediul șobolanilor, căpușelor, puricilor etc., dându-și seama că nu mai pot continua asediul au folosit pentru prima dată în istorie arma bacteriologică, aruncând cadavrele în descompunere ale victimelor ciumei în interiorul cetății. Marinarii genovezi infectați care au navigat din Kaffa spre Genova, au introdus "Moartea Neagră" în Europa , ajungând la Paris și la Londra în 1348 , Scandinavia și Rusia în 1349. Oamenii credeau că ciuma era o pedeapsă divină, că provenea din aer sau apă, neavând nici cea mai vagă idee că ar proveni de la șobolani. Epidemia a fost răspândită de puricii de pe șobolani care s-au înmulțit în condițiile favorabile datorită orașelor aglomerate, străzilor pline de gunoaie și excremente și lipsei de igienă. Treptat, bacteria care inițial se transmitea de la animal la om a dezvoltat mutații genetice transmițându-se de la om la om pe calea aerului, extinzându-se rapid și ucigând în timp scurt. Boala se manifestă prin apariția petelor de sânge ce se formau sub piele și se înnegreau și umflături bubonice spre interiorul articulațiilor coapselor și la subsuori. Victimele sfârșeau îngrozitor la câteva ore sau zile după apariția simptomelor. Tratamentele medicale de atunci erau ineficiente și primitive. Ciuma Neagră a devastat regiuni întregi: sate, gospodării și orașe au fost abandonate, bisericile și mânăstirile erau pustiite (căci mulți bolnavi de ciumă se duceau pentru a cere ajutor), meșteșugarii au fost nimiciți, negustorii panicați au evitat multe regiuni, ducând Europa la stagnare economica totală. Cadavrele erau lăsate pe câmpuri, deoarece toți doctorii, preoții și groparii erau morți, fie erau înhumate în gropi comune. La Avignon, însuși Papa Clement al VI-lea a ordonat aruncarea cadavrelor în râul Ron. Disperarea și lipsa raționamentului i-au făcut pe mulți oameni să ajungă să comită fapte nebunești, ajungând să învinovățească comunitățile evreiești, persecutând și masacrând mii de evrei care nu doreau să se convertească. Sistemul feudal se prăbușise. 25 de milioane de europeni au fost uciși de ciumă - un sfert din populația Europei de atunci. Marile orașe erau pustiite. În acest timp, Franța și Anglia erau măcinate de războaie. Sfârșitul lumii părea că sosise.
11.- Războiul de 100 de Ani.
În 1328, Carol al IV-lea al Franței a murit fără să lase un moștenitor pentru tron. Baronii l-au propus pe vărul său, Filip al VI-lea al Franței, dar nepotul lui Carol, Eduard al III-lea al Angliei s-a opus, drept pentru care Filip a confiscat posesiunile engleze din Franța.
În 1337 a izbucnit războiul de 100 de Ani. Englezii au învins flota franceză în Canalul Mânecii la Sluys, apoi au invadat Franța, obținând victoria în Bătălia de la Crécy, unde arcașii englezi, cu arcurile lor, i-au doborât pe cavalerii francezi bine înarmați. Au capturat portul Calais și după ce ambele tabere au rămas fără fonduri, au încheiat un armistițiu care a durat până în 1355. În 1355, englezii conduși de Eduard Prințul Negru au invadat Franța și au obținut o victorie în Bătălia de la Poitiers (1356). Au semnat un tratat prin care Angliei îi reveneau mari teritorii din Franța. În 1360, Franța și Anglia erau conduse de niște copii-Carol VI și Richard II. Războiul a fost reluat în 1415 când Henric al V-lea al Angliei a pretins tronul Franței și a capturat Harfleur și i-a învins pe francezi în Bătălia de la Azincourt, ocupând nordul Franței.
În 1428, unchiul lui Henric a asediat orașul Orléans, dar a fost respins de forțele franceze conduse de o adolescentă de 17 ani, Ioana d'Arc, care susținea că a avut viziuni și a auzit voci divine care îi porunceau să elibereze Franța. L-a sprijinit pe noul rege francez încoronat, Carol al VII-lea al Franței. A fost învinsă la Paris și capturată de burgunzi și vândută englezilor, care au ars-o pe rug sub acuzația de vrăjitorie. După ani de lupte, francezii și-au recuperat teritoriile, în 1453, punând capăt războiului de 116 ani, doar portul Calais rămânând sub stăpânire engleză.
12.- Imperiul Soarelui - Imperiul Inca.
„Cea mai tare dragoste are cel mai rece final.” – Socrate
În timp ce Europa și Asia erau măcinate de Moartea Neagră, în Americi, izolarea nu numai că proteja civilizațiile, dar le ajuta să prospere. Dar lumea aceasta era lipsită de cai, unelte de fier și roată. Însă se practica agricultura intensivă pe versanții abrupți și la poalele Anzilor cu unelte de lemn, producând legume nemaiîntâlnite în Europa: cartofi, dovleci, fasole, roșii și porumb și creșteau lame și alpaca.
Incașii construiau poduri, drumuri și orașe în zone montane înalte. Demnitarii regali supravegheau orașele și se asigurau că în atelierele de ceramică, textile și obiecte decorative din metal se lucra eficient. Regele sau Sapa Incă conducea țara din Cuzco. Incașii nu cunoșteau scrierea, păstrau tot ce era de reținut pe quipu-sfori cu noduri ce reprezentau informații referitoare la populație sau la impozite. Undeva în munții Anzi din America Centrală, în 1438, un tânăr conducător incaș (Sapa Inca), pe nume Pachacuti, credea că se descinde din Inti, zeul Soarelui, care îi dăruise dreptul să fie conducător. Era adorat aidoma zeilor. Când tribul rival Chankas din Peru a invadat Cuzco, în timp ce tatăl și fratele său au fugit de la locul faptei, Pachacuti și-a adunat armata și s-a pregătit pentru o apărare disperată a țării sale natale. În luptă, Chankas își aduceau craniile inamicilor și mumia regelui lor mort. Au fost învinși încât legenda spune că chiar și pietrele s-au ridicat pentru a lupta de partea lui Pachacuti. În realitate, soldații incași utilizau bolas-prăștii din pietre legate cu curelușe din piele, lǎnci de lemn și ghioage cu capete în formă de stea. S-a hotărât să-și extindă imperiul. În 1450, a cucerit bazinul Titica- ca, iar în 1463 a pornit război împotriva triburilor lupaca și colla. Sub comanda lui Topa, fiul lui Pachacuti, armata incașă a înfrânt în 1466, imperiul învecinat Chimu, iar Topa a continuat expansiunea după ce a devenit Sapa Inca în 1471.
În 15 ani, a cucerit îndepărtatele ținuturi sudice, ulterior stăpânind și teritoriile nordice și vestice. Huyana Capac a extins imperiul și a construit a doua capitală la Quito. În 1525, imperiul se întindea pe 3000 de km de-a lungul vestului Americii de Sud. În același an, imperiul a fost împărțit între fii lui, Huascar care a luat sudul, iar Atahulpa a luat nordul.A fost una dintre ultimele bastioane de apărare a inca-șilor împotriva invadatorilor spanioli. Construită din pietre îmbinate cu precizie, fără mortar, Machu Picchu a fost centru spiritual, cu un obser-vator astronomic și temple. |
13.- Epoca de aur a Africii
În nordul Africii, Ghana era un centru al comerțului cu aur, condus de berberi care dominau transportul cu cămile prin Sahara și cumpărau aur de la triburile soninke în schimbul sării. În cel mai larg deșert al planetei, Sahara, o caravană de negustori și călători musulmani cu cămile străbăteau deșertul.
În fruntea expediției era Ibn Battuta, marocan de origine, care a călătorit toată viața și și-a descris amănunțit călăto-riile din Africa, Rusia, Maroc și India, iar pe mare, în China de sud. În Deșertul Sahara sunt temperaturi medii ridicate (38 °C), deosebit de fierbinte și uscată. Un loc periculos pentru călători, dar conține cele mai vitale resurse, precum sarea, care înaintea apariției frigiderelor, menținea hrana uscată, absorbind apa și prevenind bacteriile. Caravanele traversau Deșertul Sahara și înfruntau căldura aridă, lipsa apei și furtunile de nisip pentru a transporta sarea în orașele din Mali, ca Koumbi, Saleh, Djenne sau Tombouctou. Djenne și Timbuktu erau centre de învățământ unde musulmanii se amestecau cu africanii. Mali a atins apogeul civilizației sale în timpul lui Mansa Musa, unul dintre cei mai bogați oameni din istorie datorită aurului abundent din Mali. |
Când a făcut un pelerinaj la Mecca în 1324, a luat cu el 500 de sclavi și 90 de cămile încărcate cu aur. Tot el, ca un musulman devotat, a clădit Marea Moschee din Djenne care a fost terminată abia în 1907.
În Mali, sarea era așa de cerută încât era plătită în aur. Orașele comerciale din Mali exportau fildeș, aur și sclavi către lumea musulmană și către orașele Veneția și Genova din Europa. Aurul african va sta la bazele Renașterii și saltului cultural al Europei.
În estul Africii, după colapsul regatului Axum, Etiopia, întemeiată de dinastia iudaică Zagwe în 1137, s-a dezvoltat, extinzându-și teritoriul în munții din estul Africii, înglobând multe teritorii. Majoritatea etiopienilor se convertiseră la creștinism. În 1270 a fost întemeiată dinastia solomoniacă, ai cărei membri pretindeau descendența din regele Solomon și regina din Saba.
Benin din pădurile tropicale din vestul Africii, era un centru de extragere al aurului din savanele de pe podișurile înalte. Capitala sa, Benin, avea străzi largi, mărginite de case de lemn și împrejmuit de un zid lung de 40 de km.
Palatul regelui oba era bogat ornamentat cu plăci de bronz și sculpturi. Negustorii din oraș făceau comerț cu țesături, fildeș, metale, ulei de palmier și piper. Iar Zimbabwe a prosperat datorită zăcămintelor de cupru și aur, exploatând peste o mie de mine. Zimbabwe a devenit celebru pentru Marele Zimbabwe, cetatea palatului, împrejmuit de ziduri.
Între 1424 și 1434, prințul Henric Navigatorul, fiul regelui Portugaliei, după ce a descoperit în Maroc obiecte de preț aduse din vestul Africii, din Songhai și Senegal, curiozitatea l-a împins să întreprindă o expediție navală și să exploreze coasta africană, ajungând în zona actualului stat Sierra Leone. Expediția lui Henric i-a motivat pe portughezi să navigheze mai târziu și mai departe pe lângă coasta vestică africană, în căutarea unor rute maritime spre India și Extremul Orient.
14.- Tărâmul celor 1000 de temple
După ce au creat statul Chen-la în sec. IV, din sec. VII în Cambodgia de azi, au adoptat budismul. După o perioadă de declin, timp în care au fost ocupați de javanezi, în 802, rajahul Jayavarman a creat un nou stat khmer, devenind un rege zeu sau devarajah. Armatele sale cuprindeau sute de elefanți cu care a cucerit Thailanda și sudul Vietnamului. Își avea sediul la Angkor Thom de lângă lacul Tonle Sap. Khmerii și-au scris cărțile pe hârtie, frunze de palmier și pe piele de vițel, scrieri ce n-au rezistat. Dar aflăm numeroase informații despre civilizația acestora din legendele chineze și din ruinele și sculpturile de la Angkor Thom și Angkor Wat. Khmerii făceau comerț cu India și China schimbând mirodenii și coarne de rinocer pentru porțelan. Imperiul a atins apogeul sub Suryavarman I și Suryavarman II. După secolul XIII, muncitorii s-au săturat de munca forțată în favoarea devarajahilor și societatea a intrat în declin. În 1444, armatele invadatoare thailandeze i-au silit pe khmeri să-și abandoneze orașul Angkor. Cambodgia a fost astfel anexată de regatul Thai al Siamului.
15.- Căderea Constantinopolului
Ca și mongolii, turcii erau nomazi ce au luat în stăpânire Asia Mică din secolul al XIV-lea. În 1450, otomanii dețineau controlul asupra unor mari părți din Grecia, Bosnia, Albania și
Bulgaria și încercau să cucerească Ungaria.
Din Imperiul Bizantin nu mai rămase decât Constantinopolul, ca ultimul bastion al străvechiului Imperiu Roman. În 1453, turcii, conduși de sultanul Mahomed al II-lea, care visa de la 13 ani să cucerească Constantinopolul și să formeze un nou imperiu islamic, au lansat asaltul final asupra orașului.
Apărați de ziduri solide lungi de 4 kilometri cu înălțime de 100 de metri, bizantinii au rezistat 54 de zile până când, în final, cu ajutorul tunurilor și artileriei grele, zidurile au fost doborâte, iar trupele lui Mehmed au ocupat orașul, desființând Imperiul Bizantin.
Cucerirea Constantinopolului de către Mehmed al II-lea "Cuceritorul" a marcat începutul epocii de aur a Imperiului Otoman, iar fosta capitală bizantină a fost redenumită Instan-bul. Prin desființarea Imperiului Bizantin, civilizația romană se în-cheie după o existență de apro-ximativ 2200 de ani. De asemenea, cucerirea Constantinopolului va duce la sfârșitul erei castelelor și cetăților medievale înconjurate de ziduri și la utilizarea în masă a armelor de foc și prafului de pușcă.
|
„Avem de a face cu un soi de plângere virtuală care ignoră cauzele acestui dezastru. Constantinopol a fost într-adevăr noua Romă, într-adevăr capitala unui imperiu Creştin, vreme de mai mult de 1000 de ani, cu o sincopă în veacul al XIII-lea, rar menţionată.″ Mănăstirea Petru Vodă
16.- Renașterea
Europenii s-au desprins de Evul mediu și au început să călătorească pe alte continente. În 1461, marinarii, negustorii și coloniștii europeni au plecat în căutare de noi rute spre Extremul Orient și ajung în America, unde aveau să întemeieze primele colonii.
În Europa, orașe ca Florența și Amsterdam se aflau la apogeu, dezvoltându-se noi afaceri. Spania, inițial fragmentată în regate mai mici, după Reconquista, a devenit un regat unitar urmând să se dezvolte de pe urmă descoperirii Americii într-un glorios imperiu colonial. Pe lângă noi resurse din ținuturile descoperite, se aduceau și idei noi. Apare și o nouă religie-protestantismul care va căuta să răstoarne vechea autoritate catolică. Conflictele religioase aveau să ducă la devastatorul război de 30 de ani și la războiul civil din Anglia. Dar conducătorii au devenit mai bogați și patroni ai artelor. Mulți oameni s-au mutat la oraș, iar gradul de alfabetizare a crescut. În Asia, China trimite expediții năvale în India, Arabia și Africa, însă împărații Ming au interzis contactul cu alte continente și au intrat în izolaționism. În Asia de Sud-Est și India, europenii au întemeiat agenții comerciale și porturi. Rușii au coloniat Siberia, mogulii au cucerit India. Otomanii au atins apogeul în cuceriri, devenind forță dominantă în Orientul Mijlociu, dar s-au ciocnit cu safavizii persani.
În Africa, triburile africane au devenit națiuni. În urmă venirii coloniștilor, continentul a devenit o sursă pentru aur și pentru slăvi. În urmă contactului cu europenii, civilizațiile din Mexic și America de Sud au fost devastate, milioane de băștinași murind în urma conflictelor și bolilor. Spaniolii și portughezii au creat primele imperii coloniale, construind plantații, mine și orașe, unde îi forțau pe sclavii africani să le muncească. În America de Nord, cultura din bazinul Mississippi a intrat în declin, iar civilizațiile de pueblo au trecut la apogeu. Australia și insulele polineziene se aflau încă în izolare, dar aveau să fie explorate de europeni.
17.- Inventarea tiparului
În 1455, la Mainz, Germania, Johannes Gutenberg, un metalurgist și inventator german, a fost renumit pentru contribuția sa remarcabilă la tehnologia tiparului. Este creditat cu inventarea unui nou tip de presă tipografică ce folosea, pentru prima dată în Europa, litere mobile, cu crearea aliajului folosit pentru acest tip de matrițe și cu realizarea unei întregi serii de cerneluri pe bază de uleiuri.
Conform impactului avut, inventarea de către Gutenberg a presei cu litere mobile în Europa reprezenta o substanțială îmbunătățire a presei fixe, care era deja utilizată. Presa fixă în care foile de hârtie erau presate de blocuri de lemn în care fuseseră gravate textul și/sau ilustrațiile, a apărut pentru prima oară în China, și a fost folosită în Asia de Est cu mult timp înaintea lui Guttenberg. Coreenii și chinezii cunoșteau tiparul cu litere mobile, dar din cauza complexității sistemului de scriere folosit, tiparul cu litere mobile nu a fost atât de utilizat ca în Europa Renașterii. Combinând aceste elemente într-un sistem de producție, invenția sa a permis tipărirea rapidă a materialelor scrise și o explozie a informației în Europa renascentistă. Înainte de Gutenberg, doar călugării și cronicarii aveau acces la informații, iar păstrarea scrierilor antice și religioase se făcea prin copiere anevoioasă. Gutenberg a introdus în mod sigur metode eficiente pe ntru producerea în masă a cărților, ducând la o creștere masivă a numărului de texte scrise în Europa — în mare parte datorită popularității Bibliei lui Gutenberg, prima sa lucrare produsă în masă, începând cu 23 februarie 1455. Tiparul a fost promotorul erei informației. O variantă tipărită a cărții lui Marco Polo îl va motiva pe Cristofor Columb sǎ călătorească spre Orient. Fără invenția sa, nu doar Reforma Protestantă, care pe atunci bătea la ușă, dar și toate celelalte mari evenimente ale istoriei poate nu ar fi avut loc.
18.- Mari descoperiri geografice. Cǎlǎtoria lui Marco Polo
În anul 1271, Marco Polo, un comerciant venețian de 17 ani,a pornit la drum în lunga călătorie către China împreună cu tatăl și cu unchiul său. Cei trei au traversat podișul Anatoliei și Armenia, apoi Kurdistanul, coborând în valea
râului Tigru, urmând firul apei, prin Mosul și Bagdad, până la Basra. De aici, s-au îndreptat spre Tabriz, străbă-tând Iranul până la Ormuz, în Golful Persic.
Renunțând la călătoria pe mare, venețienii au revenit spre nord și, după Iran și desertul Dasht-e-Lut, de-a lungul coastelor sudice ale munților Hindukush, au ajuns până la poalele Pamirului, de unde au coborât spre oaza Kashgar, ocolind apoi pe la sud deșertul Takla-Makan și ajungând în nord-vestul Tibetului. De aici, pe valea râului Sulehe, sosesc în portul Ganzu sau Giazu. După un popas lung de un an, venețienii trec prin ținuturile tanguților (populații tibetane din nord-estul podișului) și pătrund în Kai-Ping Fu, reședința de vară de la Hanbalâk (Beijing)a marelui han Kubilai, nepotul de fiu al lui Genghis Han și întemeietorul dinastiei Yuan. Acolo a câștigat rapid încrederea conducătorului mongol , executând în misiunea sa călătorii de afaceri. |
Cei trei italieni au intrat în slujba lui Kubilai-Han și au rămas în China din 1275 până în 1290, Marco Polo fiind numit guvernator regional și ambasador al hanului.
Se întorc la Veneția pe mare, urmând ruta maritimă care ocolea Asia pe la sud, cu popasuri în insula Sumatra (cinci luni), apoi insulele Nicobar și Andaman, Ceylon și țărmurile sudice ale Iranului, până la Ormuz. 1295 a fost anul reîntoarcerii la Veneția, dar a fost capturat de către genovezi și trimis în 1298 în închisoare.
În închisoare, l-a rugat pe colegul său de celulă, scriitorul Rustichello din Pisa să noteze trăirile lui Marco din China. Când a fost eliberat, „Cartea Minunilor” a devenit una dintre marile scrierile de călătorie din Evul Mediu și prima care dezvăluie Occidentului european lumea imensă și fabuloasă a Chinei și a Asiei.
19.- Explorarea Africii și Indiei
Interesul pentru explorarea lumii a fost încurajat de Renaștere, dar a fost datorat și asediului Constantinopolului. Poveștile lui Marco Polo le-a trezit exploratorilor interesul pentru explorarea Chinei, dar trebuia ocolită zona islamică. Mirodeniile erau aduse pe uscat, fiind costisitoare pe vremea otomanilor, dar indispensabile europenilor. Nefiind metode de congelare, carnea era păstrată cu ajutorul sării, iar mirodeniile atenuau gustul sărat. Portughezii au explorat coasta de vest a Africii în 1460, clădind porturi și forturi, cumpărând de la africani aur, fildeș și argint. Bartolomeu Diaz a explorat coasta africană. Furtunile i-au împins corăbiile (de mici dimensiuni, o variantă a caravelei tradiționale, prevăzute cu vele triunghiulare latine și vele dreptunghiulare, ușor de manevrat și adaptat la condițile oceanice) dincolo de Capul Bunei Speranțe, atingând extremitatea sudică în 1488. Un deceniu mai târziu, l-a sprijinit pe Vasco da Gama să-și planifice călătoria în jurul Capului Bunei Speranțe spre Calicut, India. Pedro Cabral a revenit din India cu piper.
20.- Descoperirea Lumii Noi
Cristofor Columb, un navigator genovez, era pasionat din tinerețe sǎ exploreze extremul orient citind cartea lui Marco Polo. La mijlocul anului 1470 a efectuat prima sa călătorie spre insula Chios, situată în Marea Egee. În 1476, Columb a navigat cu un convoi spre Anglia. În timp ce se afla în dreptul coastei Portugaliei convoiul a fost atacat de pirați și nava pe care se afla Columb s-a scufundat, însă acesta a înotat până la țărm și a găsit adăpost la Lisabona, stabilindu-se acolo, unde fratele său Bartolomeu era cartograf.
Bazându-se pe informațiile acumulate de-a lungul călătoriilor sale și studiind cărțile și hărțile din vremea sa, Cristofor a ajuns la concluzia că Pământul este cu 25% mai mic decât se credea până atunci.
Pornind de la această premiză, Columb credea că se poate ajunge în Asia mai repede, navigând spre vest. În anul 1484, și-a prezentat ideile lui João al II-lea, regele Portugaliei, cerând finanțare pentru o călătorie spre vestul Oceanului Atlantic. Propunerea sa a fost respinsă de către o comisie regală maritimă. Puțin timp după aceasta, Columb s-a mutat în Spania unde planurile sale au câștigat suportul unor persoane foarte influente, aranjându-se astfel o audiență în 1486 la Isabella I, regina Castiliei.
Regina Isabela l-a finanțat pe Columb pentru a găsi o rută vestică spre India. Prima expediție pleacă din portul Palos de la Frontera cu navele Santa Maria, Pinta și Nina. După două luni de călătorie, la 12 octombrie 1492, la ora 2 noaptea, Rodrigo de Triana - un marinar de pe Pinta zărește pământul, descoperind astfel Lumea Nouă (America). Columb credea că se află în fața Chinei. În realitate, se afla în fața insulelor Bahamas și Insulele Caraibe. Peste câteva zile, el descoperi insula Cuba pe care o luă drept Cipangu, apoi insula Haiti pe care, din cauza climei sale asemănătoare Spaniei, o botează Espanola. Toate aceste insule erau locuite de băștinași bruni, aproape goi, dar împodobiți cu obiecte de aur. Convins că a ajuns în Indii, Columb i-a numit indieni. După ce, din resturile uneia din corăbiile sale naufragiate, a construit prima tabără spaniolă în Haiti, Columb a ordonat întoarcerea și în martie 1493, a sosit în Spania, cu doi haitieni și câteva mostre de aur, încredințat că a descoperit țara aurului, fiind primit ca un erou. Columb a mai făcut încă trei călătorii în America. Amerigo Vespucci a ajuns în America de Sud în 1499, și abia după doi ani, aflat în a doua călătorie, și-a dat seama că a descoperit un continent nou pe care o va numi după numele său.
În 1519, Fernando Magelan a ocolit America de Sud și a traversat Pacificul. A fost ucis în Filipine în timpul unei lupte cu băștinașii. În Filipine, doar câțiva membri ai echipajului său revenind în Spania în 1522, fiind primii exploratori care au navigat în jurul lumii.
21.- Quattrocento
Veneția, care a fost întemeiată de tribul veneților, prin 1100, devenise o așezare prosperă, iar bogații negustori venețieni locuiau în palate somptuoase. Apărat de mare, orașul nu a investit în fortificații. Corăbiile navigau în tot bazinul mediteranean, făcând comerț cu bizantinii și arabii, care aveau la rândul lor rute comerciale cu Rusia, Asia și Africa.
„N-am mai auzit-o nicăieri. De aceea aş fi nespus de fericit să fiu eu autorul ei: "Veneţia – proiecţia miticului Labirint pe ape!".
Astfel, venețienii importau mătase din China, mirodenii din India și aur din Africa.
În secolul XIV, Veneția și-a înlăturat rivalul, Genova, corăbiile venețiene dominau astfel transportul dintre Europa și Asia. Controla afaceri încât dinarii ei de argint și ducații ei erau monede acceptate pretutindeni. Conducătorul orașului se numea doge (dux), fiind ales pe viață și care provenea din cele mai puternice familii nobiliare. Avea puteri asupra guvernului, armatei și bisericii. După 1140, prerogativele au fost transferate unui Mare Consiliu. După asediul Constantinopolului, populația cosmopolită a Veneției-evrei, germani, francezi, italieni, arabi, greci bizantini - au adus idei noi ce stau la baza Renașterii. Florența a ajuns la apogeu în secolul XV, sub conducerea familiei de Medici, o familie ce s-a îmbogățit de pe urma atelierelor de manufactură și din comerț, din activități bancare și camătă. Lorenzo de' Medici a fost cel mai cunoscut reprezentant al familiei, devenind
conducător al Florenței, aceasta devenind dintre cele mai frumoase și prospere orașe ale Italiei, devenind căminul unor mari artiști, scriitori, savanți ai Renașterii și una dintre principalele centre de afaceri bancare din Europa. Familia Borgia a devenit celebră pentru domnia coruptă în timpul papalității lui Alexandru al VI-lea (Rodrigo Borgia). Ei au fost acuzați de o multitudine de crime: adulter, simonie, furt, viol, mituire, incest și crimă, iar Papa Alexandru al VI-lea , avea mulți copii nelegitimi. O altă familie nobilă din Milano era Sforza, iar reprezentantul ei, Ludovico Sforza, ca regent al ducelui de Milano, a atras la curtea sa artiști ca Leonardo da Vinci.
„S-a stins viaţa falnicei Veneţii,
N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;
Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Pătrunde luna, înălbind păreţii.″ Mihai Eminescu
Influența Renașterii s-a manifestat în artă și știință, arhitectură și sculptură. Ideile au devenit realiste, umane și laice. Picturile și statuile reprezentau mai fidel realitatea, muzica explora senzații noi, iar cărțile puneau întrebări legate de viața obișnuită. Familiile bogate italiene ca Medici sau Borgia, și negustorii din burgurile olandeze, au devenit patroni ai artelor și științelor. Cărțile tipărite contribuiau la răspândirea noilor idei. Renașterea a atins apogeul în secolul XVI, în orașe ca Veneția, Floren-ța, Antwerp și Haarlem. Savanții cerce-tau lumea mai amănunțit, efectuau
observații științifice, colecționau obiecte exotice și se interesau de ideile noi. Unii învățați studiau plantele și animalele, alții făceau investigații astronomice și geologice. Rezultatele cercetătorilor îi făceau să intre în conflict cu biserica. Nicolaus Copernicus a ajuns la concluzia că Pământul se mișcă în jurul Soarelui, dar nu a avut curajul să-și publice lucrarea decât pe patul de moarte. S-a temut de reacția bisericii, care continua să susțină că Pământul este centrul universului. Noul spirit de cercetare și interesul față de aspectele umane au făcut ca unii oameni, ca Desiderius Erasmus să pună la îndoială autoritatea bisericii. Thomas Morus a scris "Utopia" în care critica societatea în care contrasta viața socială contencioasă a statelor europene, cu aranjamentele sociale ordonate și rezonabile ale Utopiei și ale ținuturilor din jurul ei, unde proprietatea privată nu există, și se practică o toleranță religioasă aproape absolută. Gânditori ca Jan Hus din Boemia, și John Wycliff din Anglia, au avut curajul de a-și exprima îndoielile asupra bisericii. Părerile oamenilor căpătaseră mai multa importanță, iar conducătorii bisericii nu mai puteau acționa după bunul plac. Nevoia de schimbare a dus la progrese în știință și artă, iar pe unii i-a determinat să ridice ancora în căutare de ținuturi neatinse. |
Noile universități încurajau ideile noi. Banii și comerțul au capatat mai multa importanță. Alimente și produse ca pudra de cacao, tutunul, zahărul, cartoful, ananasul, porțelanul și bumbacul au fost aduse în Europa din Africa, America, India și China. Nemaifiind legați de glie ca în evul mediu, oamenii au început să călătorească, mutându-se în orașe și târguri în căutare de noroc și oportunități. Puterea a trecut de la nobili și clerici la bancheri și politicieni. Schimbările au marcat începutul epocii moderne, lumea dezvoltându-se cu rapiditate în următoarele cinci secole. Artele: pictura, sculptura, teatrul, muzica, arhitectura, au evoluat, iar religia și învățământul au cunoscut o perioadă de înflorire. Și-au desfășurat activitatea artiști ca Tiziano Vecellio, Hans Holbein cel Bătrân sau Hans Holbein cel Tânăr, Rafael, Albrecht Dürer, Leonardo da Vinci, Brueghel sau Michelangelo Buonarroti, care au conceput noi viziuni și modalități realiste de a le reprezenta. În Anglia au luat avânt literatura și dramaturgia, datorită oprerelor lui William Shakespeare, în 1599 fiind construit teatrul "The Globe" la Londra, unde erau reprezentate piesele pe teme politice și sociale. Publicul a început să aibă acces la arte și să le aprecieze, nemaifiind un apanaj al regelui și clerului. Noi clase de mijloc ca: negustorii și meseriașii, plăteau sume mari pentru operele de artă, iar a fi un patron al artelor precum era Lorenzo de' Medici era o chestiune mondenă. Orgă, lăută, vioară și clavecinul erau instrumente larg accesibile. Compozitorii au scris primele concerte pentru orchestră, sonate, opere și oratorii. Se fabrică mobilă tapițată, lustruită și bogat împodobită. Cultura de masă s-a extins datorită apariției tiparului, teatrului și vieții citadine. În Italia a apărut un nou tip de pantomimă-comedia bell'arte. Europenii au creat un nou stil numit baroc. Pictorii, sculptorii și arhitecții l-au folosit pentru a crea efecte spectaculoase.
Artiști ca Peter Paul Rubens, Rembrandt și Antoon van Dyck din Țările de Jos și Diego Velázquez din Spania, erau căutați pentru portretele pictate în stil fotografic. Ruisdael din Țările de Jos, Salvador Rosa din Italia și Claude Lorraine din Franța erau pictori peisagiști. Autori că Miguel de Cervantes, Milton, Pepys și Bunuan au scris cărți de succes despre viața cotidiană. Renașterea artistică nu s-a manifestat doar în Europa. Pe continentele americane aztecii și incașii au creat noi tipuri de podoabe de aur și argint și au creat noi forme arhitectonice și obiecte de ceramică migălos modelate și decorate. Turcii otomani au realizat o apropiere dintre stilurile islamice și europene, încurajând artiștii din Spania, Italia și Egipt să dezvolte o nouă arhitectură și o nouă literatură. Rusia, abia formată, a preluat stilurile bizantin, european și tătar în bisericile noi construite. În Persia safavida și în India mogulilor, s-au dezvoltat și combinat stilurile persan, hindus și musulman. În China și Japonia au fost mai puține inovații artistice din cauza izolaționismului. În Japonia dinastiei Tokugawa a apărut teatrul Kabuki și romane. În Africa, civilizațiile timpurii și-au pierdut impetuozitatea în urmă venirii coloniștilor. Nobilimea construia palate confortabile și case impunătoare cu etaje în locul castelelor fortificate, medievale, deși incendiul încă reprezenta un factor de risc, iar canalizarea și colectarea gunoiului nu apăruseră. Se realizau planuri geometrice, grădinile erau apreciate cu plante aromate. Catedralele italiene precum Domul din Florența, clădirile tudoriene din Anglia ca Hampton Court, castelele japoneze ca Himeji, moscheile, parcurile, palatele și clădirile mogulilor din India ca Taj Mahal, arhitectura otomană a moscheilor ca Moscheea Albastră și bazarurilor din Istanbul și construcțiile persane din Esfahan au atins noi culmi ale eleganței. În America de Sud, era clădită cetatea Machu Picchu la înălțimile Anzilor, folosindu-se unelte primitive. La Versailles, a fost construit un oraș regal în stil baroc, în Rusia a fost construită nouă capitală Sankt Petersburg proiectată de cei mai buni arhitecți europeni, la Berlin, în Branderburg, Amsterdam, Stockholm, Koln și Viena au fost ridicate palate, clădiri guvernamentale și academii. Tot mai multe locuințe erau construite din cărămizi, având ferestre mari, camere mai spațioase și fațade proiectate îngrijit.
Europenii au preluat de la asiatici tehnica de tipărire, iar asiaticii au preluat armele de foc, ceasurile, uneltele și noi metode de construire a corăbiilor. Călătoriile lungi pe mare au necesitat instrumente de navigate pentru calcularea poziției și direcției, ca: astrolabul arab, teodolitul și busola. Morile de vânt au fost îmbunătățite și erau întrebuințate pentru măcinarea porumbului și pomparea apei, iar olandezii desecau și recuperau terenurile mlăștinoase cu ele. Leonardo da Vinci, care a fost artist și inventator, a proiectat schițe pentru construirea unor aparate de zbor, aeroplane, elicoptere, submarine și vehicule blindate. Galileo Galilei, inspirat după teoria lui Copernicus că Pământul se rotește în jurul Soarelui, în 1615, a inventat termometre și telescoape și și-a expus ideile în domeniile gravitației, astronomiei și matematicii, intrând în conflict cu biserica. Primul ceas mecanic a fost inventat în 1504, iar în 1590-cronoscopul. Ticho Brahe a studiat și înregistrat pozițiile a 777 de stele. A fost studiată anatomia corpului uman, în 1543, Andreas Vesalius publicând descrieri precise ale anatomiei umane.
„Familia este izvorul bucuriei pentru sufletele pruncilor însetate de iubire sacră, ca în lăcaşul "Cina cea de Taină", aşteptând ofrande spirituale şi binecuvântare divină.″ - Maria Filipoiu
În domeniile astrologiei, geometriei, medicinii și alchimiei s-au remarcat gânditori ca: Paracelsus, Johannes Kepler și Nostradamus. În 1600, Gilbert scria despre electricitate și magnetism. Francis Bacon consideră știința ca studiul creației divine prin experimentare.
22.- Secolul de aur
Spania catolică era divizată în regatele Leon, Castilia, Navarra și Aragon. Leon s-a unit cu Castilia, regatele dominante fiind Castilia și Aragon. În 1469, Ferdinand al II-lea de Aragon, s-a căsătorit cu Isabela I a Castiliei, conducând împreună regatul spaniol. Sub domnia lor a fost impusă Inchiziția spaniolă, un tribunal religios ce îi pedepsea cu asprime pe eretici și evrei. Oamenii erau judecați în secret și torturați până mărturiseau sau se converteau la religia creștină, ori erau închiși sau arși pe rug. A urmat campania de cucerire de zece ani a Granadei care se afla sub stăpânirea maurilor și musulmanilor. Forțele conduse de Gonzalo Fernández de Córdoba au utilizat archebuze, vechi arme de foc, predecesoare muschetei. În ciuda lungimii sale, distanța de tragere era scurtă, dar letală, putând perfora armuri. Era ușor de manevrat și a înlocuit în scurtă vreme folosirea arbaletei, care a dispărut din uz pe la mijlocul secolului al XVI-lea. A fost un război de asedii și apărare de castele și orașe și ambuscade în defileuri ale munților. Mult distinsul Córdoba a fost la apărarea avanpostului de Illora. Datorită abilității de a vorbi araba berberă, limba emiratului, a făcut să fie ales ca unul dintre ofițeri care vor aranja capitularea și pacea din 1492, fiind recompensat cu un teren în orașul Loja, în apropierea orașului Granada. |
A reorganizat armata spaniolă în curs de dezvoltare și tacticile sale și a ajuns să fie cunoscut sub numele de Tatăl războiului de tranșee. La 2 ianuarie1492, ultimul conducător musulman din regiune, Abu 'abd Allah Muhammad XII (sau Boabdil din Granada), s-a predat lui Ferdinand al II-lea de Aragon și reginei Isabela a Castiliei ("Regii Catolici"). Prin aceasta s-a ajuns la crearea statului Romano-Catolic unit care a cuprins aproape tot teritoriul Spaniei de astăzi. Regatul Navarei a rămas separat până în 1512. La 14 ani de la înființarea Inchiziției, Granada maură a fost cucerită, numeroși evrei și musulmani fiind alungați sau forțați să se convertească. În același an, Ferdinand și Isabela au finanțat expediția lui Columb pentru a găsi o rută maritimă spre India sau China. În 1515, Navara s-a alipit regatului, regele Ferdinand devenind rege peste Spania unită. În 1516, Carol Quintul de Habsburg a devenit rege al Spaniei și împărat al Sfântului Imperiu Roman în 1519. A moștenit Burgundia și Țările de Jos. Francis I al Franței i-a devenit rival și s-au războit în conflicte costisitoare. De asemenea, Carol s-a războit și cu protestanții. Epuizat de războaie, s-a retras la mânăstire și i-a cedat coroana imperială germană fratelui său și regatele Spania, Țările de Jos și coloniile americane fiului său, Filip al II-lea.
23.- Colonialism
Înainte de venirea lui Columb, Mexicul era stăpânit de imperiul aztec.
Capitala Tenochtitlan, avea circa 300 000 de locuitori și ajunsese la apogeu sub domnia lui Montezuma al II-lea, fiind străbătut de o rețea de
canale, palate, grădini, temple și piramide. Pentru hrănirea populației, s-au construit insu-le artificiale pe lacul Texcoco-Chinampas, utilizate pentru agricultură. Din ținuturile cucerite se aduceau porumb, fasole, cacao, bumbac și aur, argint și jad. Negustorii cumpărau turcoaze de la indienii pueblo din nord, iar din sud eru aduse pene colorate pentru confecționarea unor cape, evantaie, podoabe de cap, scuturi ornamentate etc. Serviciul militar era obligatoriu, iar îndatoririle armatei erau să captureze cât mai mulți prizonieri de război pentru a fi sacrificați la Tenochitlan în imensele piramide din centrul orașului, deoarece aztecii credeau că zeii cereau sânge uman pentru a le asigura fertilitatea. Prizonierii erau sacrificați cu forța de către preoți în cadrul unor ceremonii, folosind pumnale confecționate din calcedonie, cremene sau obsidian. |
La scurt timp după descoperirea continentelor americane de către navigatori, aventurierii spanioli-conchistadorii, au cucerit multe insule din Caraibe, au început explorarea Americii continentale fiindcă sperau să descopere comori. În 1519, 500 de soldați spanioli, conduși de Hernán Cortés, au ajuns la Tenochtitlan, unde au fost bine primiți. Împăratul aztec, Montezuma al II-lea a crezut că este regele-zeu Quetzalcoatl care s-a întors. Spaniolii au abuzat de încrederea și l-au luat ostatic, Cortes luându-i locul. Când Cortes a fost plecat, aztecii s-au răsculat și i-au înfrânt pe spanioli și l-au ucis pe Montezuma, pentru coabitare cu inamicii. Cortes a cerut ajutorul triburilor învecinate care au fost subjugate de azteci, iar în 1521, s-a întors la Tenochtitlan cu o armată de băștinași și a distrus orașul, măcelărind populația. În scurt timp, supraviețuitorii rămași s-au îmbolnăvit de ciuma adusă de europeni. Un alt conchistador, Francisco Pizzaro, a debarcat în 1532 în Peru, nimerind războiul civil dintre Huascar și Atahulpa. Atahualpa l-a ucis pe Huascar cu ajutorul spaniolilor. Apoi, Pizzaro, cu doar 159 de oameni împotriva armatei incașe, l-a răpit pe Atalhulpa și l-a executat. Incașii s-au predat, iar în 1533, vastul imperiu incaș a căzut în mâinile spaniolilor.
Spaniolii au cucerit Mexicul numindu-l Noua Spanie și Peru. Au cucerit părți din
California, Arizona și New Mexico. Locuitori ai Spaniei au emigrat pentru a se stabili în coloniile imperiului. Coloniile erau conduse de Consiliul Indiilor din Spania pentru a se asigura că băștinașii nu vor fi supuși unor tratamente rele. Dar n-au putut împiedica cruzimea, mulți băștinași fiind forțați să lucreze în minele de argint ca sclavi. Milioane au murit fiindcă nu erau imuni la bolile aduse de europeni, ca pojarul sau variola. Coloniștii au fost urmați de misionari care au distrus idolii și templele și le-au înlocuit cu biserici catolice, dorind să-i convertească pe băștinași. Spaniolii au adus în Europa noi frși legume: ananas, roșii, cartofi, boabele de cacao, ardei, floarea-soarelui și tutun, precum și curcani.
Imperiul Spaniol a continuat expansiunea sub Filip al II-lea al Spaniei, care a cucerit Filipinele, care după uciderea rudei sale apropiate, regele Sebastian al Portugaliei, a moștenit
Imperiul Portughez, în 1600, Imperiul Spaniol devenind cel mai
mare din lume.
Exploratorii portughezii au ajuns în Indiile de Est-Indonezia, unde au găsit scorțișoară din belșug, cuișoare și nucșoară. Au cucerit Moluccele și au preluat numeroase porturi din Oceanul Indian. Cu aurul și sclavii din Africa, portughezii au înființat primele plantații de trestie de zahăr din insula Sao Tome și Brazilia.
Au transportat sclavii africani în America de Sud, debutând comerțul transatlantic cu sclavi. Au pus bazele unui imperiu ce cuprindea Angola, Mozambic, insulele Capului Verde, Madeira, Azore, Ormuz din Persia, Goa, Calicut din India, Colombo din Sri Lanka, Makao din China, insulele Sulawesi, Insula Java și Malacca.
24.- Epoca Elisabetană
După Războiul civil al celor două Roze, familia Tudor din Țara Galilor a venit la con-ducerea Angliei. Henric al VII-lea și-a ridicat o armată proprie și i-a învins pe toți lorzii și a întărit casa regală. Henric al VIII-lea al Angliei, celebru pentru că a avut opt neveste, a rupt relațiile cu Roma și s-a autoproclamat cap al Bisericii Anglicane. A închis 800 de mânăstiri, a alungat 10.000 de călugări și a vândut altora domeniile mânăstirești.
Elisabeta I a Angliei a executat-o pe Maria, regina catolică a Scoției și a stabilit un armistițiu dintre catolicii și protestanții din Anglia. I-a sprijinit pe protestanții din Europa și a trimis pirați englezi să lupte împotriva corăbiilor și coloniilor spaniole. În 1588, Filip a trimis Armada Spaniola de la Lisabona ca să atace Anglia. Armada a fost urmărită și hărțuită de englezi conduși de Francis Drake, aventurier, pirat și căpitan care prăda galioane spaniole în Caraibe. Armada fiind învinsă și de vremea nefavorabilă și de înde-mânarea marinarilor englezi, a fost nevoită să se retragă. Anglia a lansat acțiuni pe alte continente, iar pe plan intern, industria și economia au luat avânt. A fost perioadă lui William Shakespeare, când cultura și societatea au înflorit, pregătind terenul pentru o perioadă de măreție imperială.
În 1629, Carol I al Angliei de Stuart închide Parlamentul. Apar conflicte, iar curtea lui Carol se dezbină. Se declanșează un război civil în 1642, Carol fiind executat în 1649. Timp de 12 ani, Anglia nu a avut rege. După executarea lui Carol, Parlamentul a abolit monarhia și Anglia a devenit republică Coomonwealth. În 1653, Oliver Cromwell a condus țara în calitate de lord protector și a intrat în conflict cu unii parlamentari , guvernând cu ajutorul generalilor. A purtat război împotriva olandezilor pentru controlul comerțului și rutelor mari, și-a impus dominația în Irlanda. A introdus reforme în învățământ și a conferit englezilor drepturi egale. A murit în 1658, iar monarhia a fost restaurată. După războiul civil, Londra a trecut prin Marea Ciumă, iar în 1666, o mare parte a orașului a fost distrusă de Marele Incendiu. Londra a fost reconstruită pe același plan al străzilor ca și înainte de incendiu. Prin Legea Uniunii din 1707, Anglia și Scoția se unesc de drept sub un singur monarh, formând Regatul Marii Britanii.
La începutul secolului XVI, noile idei renascentiste i-a făcut pe unii să ridice obiecții împotriva Bisericii Catolice. Preoții și călugării nu-și mai duceau viața în sărăcie, celibat și simplitate, iar papii și episcopii se îmbogățeau.
25.- Reforma Protestantă
Oamenii aveau nevoie de o transformare a bisericii. Reforma a primit un puternic impuls în 1517 când preotul german Martin Luther a bătut în cuie pe ușa bisericii din Wittenberg o listă cu 95 de teze care critica rolul Bisericii, detestând vânzarea de indulgențe.
A fost acuzat de erezie și excomunicat în 1521. Dar și-a câștigat susținători în Germania și Elveția unde și-a întemeiat o biserică proprie - Biserica Luterană. În Elveția, reforma a fost condusă de Ulrich Zwingli care a fost ucis într-un război civil, iar succesorul său, Jean Calvin, și-a câștigat adepți în Franța, Germania și Olanda și l-a influențat pe John Knox în Scotia. Grupările și-au unit proprietățile formând comunități și ocupând orașe întregi. Dar în 1522, Papa Paul al III-a a inițiat Contrareforma, încurajând activitățile de predicare și misionarism, înființând Societatea iezuiților în scopul răspândirii catolicismului. Disputa religioasă s-a transformat într-una politică când Filip al II-lea a încercat să restaureze cu forța catolicismul în Anglia, Franța și Olanda. În Franța a izbucnit un război civil, protestanții olandezi s-au răsculat împotriva dominației spaniole, iar în 1618 a fost declanșat Războiul de Treizeci de Ani în urma unei escaladări ale tensiunilor dintre catolicii și protestanții din Boemia. Acțiunea violentă cunoscută ca "Defenestrarea de la Praga", în care protestanții i-au aruncat pe oamenii împăratului de la o fereastră din castelul Hradcani a fost scânteia care a aprins războiul. Pe durata acestui război îndelungat s-au folosit tunuri de calibru mare și trupe de mercenari, costând extrem de mult, dar producând pagube uriașe. Habsburgii și-au pierdut puterea, Sfântul Imperiu Roman a ieșit slăbit și s-a fragmentat în 300 de stătulețe. Franța, Suedia și Olanda au ieșit întărite din război, iar Țările de Jos și Elveția s-au declarat independente. Pacea de la Westfalia, care a pus capăt războiului, a fost primul tratat european de importanță majoră a epocii moderne.
26.- Țările de Jos
Țările de Jos, formate din 17 provincii care cuprind Belgia, Luxemburg și Olanda, s-au fragmentat în domenii ale unor familii nobiliare, stăpânite de ducii de Burgundia până când Carol al V-lea le-a trecut în posesia Spaniei în 1516. Lupta pentru independență când a început în timpul domniei lui Filip al II-lea care l-a trimis pe Ducele de Alba ca guvernator, care s-a opus curentului protestant și s-au declanșat revolte ale olan-dezilor, conduși de Wilhelm de Orania.
După ce Ducele de Alba a ordonat execuții publice, spolierea orașelor și masacrarea populației, olandezii au început să utilizeze tactici de gherilă ca inundarea terenurilor joase. Trupele spaniole au devastat orașul Antwerp.
Mulți negustori și bancheri s-au mutat la Amsterdam pe care l-au reconstruit, devenind un oraș prosper, apărat de canale și o flotă și au pus bazele activităților comerciale, ban-care și industriale, Amsterdam devenind un mare centru protestant.
Fiindcă Spania era implicată în războaie cu Franța, Anglia și Imperiul Otoman și în plin faliment sub domnia lui Filip al III-lea al Spaniei, olandezii s-au declarat Republică a Provinciilor Unite ale Țărilor de Jos. Armistițiul a fost încheiat în 1609, dar Spania nu le-a recunoscut independența decât după 1648.
În cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea, lalelele din Turcia au fost aduse în Europa. Câteva semințe de lalele i-au fost expediate prefectului Clusius, care îngrijea Grădinile Medicinale Regale din Praga. Câțiva ani mai târziu, în 1593, Clusius a fugit în Olanda, cerând azil pe motive religioase și devenind curatorul Grădinii Botanice din Leiden. Lalelele au fost inițial o curiozitate și o preocupare pentru oamenii foarte bogați. Fascinația pentru lalele, mutațiile sale și misterul nemăsurat le-au dat acestor flori o valoare din ce în ce mai mare. Nu a durat mult până majoritatea olandezilor au devenit cu adevărat obsedați de aceste flori. Cei care nu își permiteau să cumpere bulbi de lalele sau chiar lalele, se mulțumeau cu lucrări de artă, piese de mobilier, broderii și obiecte de ceramică pe care apărea siluetă delicată a florii. Multe acuarele ce reprezintă lalele au fost pictate în această perioadă și sunt considerate acum adevărate opere de artă; pe vremea aceea însă, erau
numai foi de catalog menite să îi facă pe cumpărători să ia flori scumpe, pentru că numai acestea erau reprezentate.
În perioada dintre 1634 și 1637, prețurile bulbilor de lalea au crescut uimitor de mult, pentru că "febra" lalelelor s-a răspândit și mai mult. Atât de absurdă devenise situația, că la apogeul ei, un singur bulb să valoreze cât o casă. Inevitabila scădere a prețului lalelelor a avut loc în 1637, când un grup de vânzători nu a putut să obțină sumele de bani pe care le doreau pentru vânzarea unor bulbi - a fost momentul în care parcă toată lumea și-a dat seama de situație. Toți au văzut că prețul lalelelor erau "artificiale" și că valoarea lor era trecătoare. Țările de Jos au urmat exemplul Angliei și au înființat Compania Olandeză a Indiilor de Est. Olanda a devenit o puternică națiune de comercianți. Portul Amsterdam devenise cel mai aglomerat din Europa, dotat cu antrepozite, bănci și birouri comerciale și o flotă de mari dimensiuni. Au colonizat ținuturi din Orient: Java, Moluccele de la portughezi, Ceylonul, au înființat o agenție comercială în Japonia, au ocupat Capul Bunei Speranțe din sudul Africii, având posibilitatea de a se îndrepta spre Indiile de Est, apoi în 1621 au înființat Compania Olandeză a Indiilor de Vest, 800 de vase făcând comerț cu zahăr, tutun, piei și sclavi în Caraibe. Au colonizat Guyana, Curaçao, nord-estul Braziliei, iar în America de Nord, au întemeiat Nouă Olanda. Ulterior, olandezii au pierdut supremația navală în favoarea englezilor, pierzând Ceylonul, Malacca și Cape Town.
27.- Secolul lui Ludovic al XIV-lea
În timpul domniei sale, regele Ludovic al XIII-lea al Franței l-a numit prim-ministru pe Cardinalul Richelieu. Richelieu a unificat, Franța și a extins frontierele și, a sprijinit Suedia, Țările de Jos și Danemarca în lupta împotriva habsburgilor în Războiul de 30 de ani.
În timpul cardinalului Mazarin, Franța a devenit o mare putere europeană, mai puternică, întinsă și bogată, având cele mai bune armate. Ludovic al XIV-lea al Franței a devenit rege în 1643, la vârstă de 5 ani. După înăbușirea revoltei Fonda, Ludovic a preluat puterea în 1661 și a transformat Franța într-un stat absolutist, condus în exclusivitate de rege. În 1665, Ludovic l-a numit pe Jean Colbert în funcția de controlor general al finanțelor, Franța fiind mult mai bine administrată, impozitele fiind reorganizate. Au fost inițiate reforme legislative, s-au creat noi ramuri industriale, s-au construit drumuri, canale și poduri, s-au extins marina militară franceză și flota comercială. În 1682, Ludovic și familia sa s-au mutat într-un palat nou, magnific, grandios și somptuos, la Versailles. Pentru terminarea sa, 36 000 de muncitori au lucrat 47 de ani, iar regele și curtea erau slujiți de 15 000 de gardieni, curteni și servitori. Toți nobilii au fost obligați să locuiască pentru a fi permanent supravegheați, căci "Regele-Soare" era Statul.
Franța a devenit și un mare centru cultural, stimulând dezvoltarea artelor ca baletul, înființând Academia Regală de Dans, unde însuși l-a întruchipat pe Apollo la Baletul Nopții din 1653 ce a durat 12 ore. Acordând mai multă importantă convingerilor sale catolice, au izbucnit conflicte religioase, iar în Edictul de la Nantes nu a mai manifestat tolerantă față de hughenoți. După numeroase războaie costisitoare, Ludovic a pierdut multe teritorii cucerite și a murit în 1715, lăsând o administrație rigidă și falimentară.
28.- De la Principatul Moscovei la Imperiul Rus
Rusia s-a dezvoltat dintr-un grup de mici principate, devenind o țară mare în timpul lui Ivan al III-lea. Ivan al IV-lea al Rusiei cel Groaznic a fost primul țar încoronat în 1547. Avea un caracter aspru, violent și imprevizibil. A îmbunătățit sistemul de legi și a format legături comerciale cu Anglia și alte state europene, Rusia ieșind din izolare.
A extins Rusia până în Siberia, a redus puterea boierilor, a instituit poliție politică pentru a-și întări controlul și a stabilit un sistem centralizat.
Și-a ucis în mod stupid pe fiul și moștenitorul său. A construit palate, biserici și catedrale, Kremlinul devenind centrul Moscovei și simbolul puterii centralizate a țărilor. Catedrala Sfântului Vasil din Moscova a fost construită pentru a celebra victoriile militare ale lui Ivan al IV-lea, devenind una dintre marile centre ale credinței ortodoxe. În 1682, Petru I al Rusiei a urcat pe tron. Ambiția sa: să aducă Rusia la rangul de putere europeană. În 1697, a călătorit deghizat ca un om simplu în Europa de Vest, în Olanda și Anglia pentru a învăța metodele și tehnicile occidentale. A vizitat fabrici, spitale, aziluri și muzee. A lucrat chiar ca dulgher pe diverse șantiere navale pentru a cunoaște tehnica de construire a corăbiilor. Exploratorii ruși au ajuns până în Siberia. Munții Urali, bogați în minereuri, au fost cuceriți și furnizau resurse noi. Petru a văzut că Rusia avea potențial pentru a se integra în occident. Petru a diminuat puterea boierilor, i-a pus să-și tăie bărbile în semn de supunere. A cucerit teritorii de coastă și a pornit un război împotrivă Suediei în 1700. Bătălia de la Poltava a pus capăt dominației suedeze în regiune. A cucerit Estonia și Livonia. A centralizat guvernarea și a adus biserica ortodoxă sub controlul statului. A reorganizat administrația publică după modelul european și a obligat adoptarea veșmintelor și manierelor occidentale. A construit o flotă militară și o nouă capitală la Sankt Petersburg, angajând meseriași și arhitecți europeni. Realizările sale au transformat Rusia într-o superputere a lumii moderne mai târziu.
29.- Apogeul Imperiului Otoman
Cucerirea Constantinopolului a marcat epoca de aur a Imperiului Otoman, fosta capitală bizantină fiind redenumită Istanbul, devenind centrul unui imperiu imens care se întindea din Algeria până în Persia și din Ungaria până în Arabia. Mehmed al II-lea a cucerit Anatolia și Balcanii, iar Selim I a ocupat Siria, Arabia și Egiptul. Soliman I Magnificul a devenit sultan în 1520. A cucerit Mesopotamia, Armenia și Caucaz.
Și-a impus controlul contra bazinului estic al Mediteranei și a Mării Negre, afectând comerțul venețienilor și genovezilor. A reformat administrația și sistemul juridic, a îmbunătățit arhitectura. Ca poet, învățat și patron al artelor, a reconstruit Istanbulul. În 1522 i-a alungat pe cavalerii ioaniți din Rodos.
A cucerit Belgradul și Ungaria prin Bătălia de la Mohács (1526) , dar a fost învins când asedia Viena. În 1538 a ocupat Mecca. A desfășurat campanii împotrivă Persiei Safavide, cucerind Bagdadul.
După moartea acestuia, a urmat începutul unui declin lent. În Bătălia de la Lepanto din 1571, o flotă a Ligii Sfinte, o coaliție de state maritime catolice, a învins decisiv principala flotă a Imperiului Otoman.
30.- Extremul Orient - Dinastia Ming
China, aflată sub stăpânirea mongolilor și dinastiei Yuan, a traversat prin perioade de foamete, ciumă și greutăți. Ultimul împărat, Yuan Sun Ți, era rău iar poporul era sătul să fie con
dus cu cruzime. Și-au găsit un conducător pe Zhu Yuan-Zhang, călugăr - cerșetor.
Ca șef de bandiți Rebeli, pre-gătise o armată. S-a dovedit un general excelent încurajând utilizarea armelor cu praf cu pușcă. După 13 ani de cam-panie, a capturat Beijingul și a
devenit împărat după ce i-a alungat pe mongoli. A întemeiat strălucitoarea Dinastia Ming. A mutat capitală la Nanjing și a condus 30 de ani restaurând ordinea și prosperitatea și a construit Orașul Interzis în care avea acces doar familia imperială. China și-a recăpătat măreția. Drumurile, orașele și canalele au fost reconstruite, capitala s-a mutat la Beijing, unde au fost construite săli, palate și temple. Învățământul și artele au înflorit, comerțul și industria au fost încurajate, China exportând bunuri și și-a extins sferă de influența. Amiralul musulman Zheng He a fost trimis în lungi călătorii navale în India, țările arabe și Africa. Mulți chinezi s-au implicat în comerțul cu porțelan. Începând din 1517, pe coastă au sosit portughezii care făceau comerț la Guangzhou. |
După o lungă serie de împărați slabi și risipitori, comerțul a decăzut, corupția a sporit, au reapărut foametea și revoltele. În 1592, japonezii au devenit o mare amenințare după ce au invadat Coreea. Rebelii au cucerit o mare parte din China și în 1644, dinastia Ming a căzut.
31.- Imperiul Mogul
În 1504, mogulii musulmani ocupă orașul Kabul, iar Delhi devine capitala mogulă a Indiei..În timpul împăratului Jalalud din Muhammad Akbar, nordul Indiei a fost ocupat, iar frontierele au fost extinse până la Gujaratîn vest și la Bengal în est, unde se produceau orez și mătase. Deși era musulman, s-a căsătorit cu o prințesă hindusă pentru a menține pacea și toleranța dintre musul-mani și hinduși. A creat un imperiu bine organizat. India desfășura comerț profitabil cu Africa, Imperiul Otoman, Europa și China.
Portughezii clădiseră agenții comer-ciale și porturi. India avea cea mai mare industrie textilă. Akbar însuși a primit la curtea sa creștini iezuiți și artiști persani, și a încer-cat chia să creeze o nouă religie. A construit școli și un oraș capitală la Fatehpur Sikri.
În 1628, Shah Jahan, devine împărat. Acesta a construt
palatul Taj Mahal lângă Agra, ca mormânt dedicat lui Mumtaz Mahal, soția favorită a împăratului. Eleganta și grandioasa clădire a fost construită din marmură albă, cu modele încrustate din pietre semiprețioase și a fost finalizată după 11 ani.
32.- Shoguni și Samurai
Familia Fugiwara deținea puterea în Japonia de trei secole. Dar influența ei a scăzut când nu au mai născut fiice, nevestele împăraților japonezi. Clanul Taira a domnit scurt timp, până când a fost înlocuit de un alt clan rival, Minamoto. Minamoto Yoritomo și-a luat titlul de shogun-mare, general cuceritor al barbarilor.
A întemeiat în 1192 Shogunatul Kama-Kura. De atunci, Shogunii au condus Japonia că dictatori militari până în seco-lul al XIX-lea. În 1199, Hojo a preluat puterea. Împăratul avea rol repre-zentativ, dar shogunii dețineau adevă-rată putere, chiar și regenții și nobilii daimyos aveau influență și se înghesuiau să obțină poziții privilegiate. În urma conflictelor pentru pământ, au apărut samuraii care luptau pentru nobilii daimyos... Aveau armuri migălos ornamen-tate și erau înarmați cu un arc și două
săbii cu un singur tăiș. Erau cavaleri care luptau până la moarte și credeau în onoare. Erau nevoiți să studieze artele, religia și bushido, un cod de reguli stricte. Samuraii luptau corp la corp, nu înainte să îndeplinească multe ritualuri și rugăciuni. Luptele păreau să fie un dans sau un șah ceremonial. Dacă erau învinși sau capturați, trebuia să comită suiciul ritual (hara-kiri). În 1333, clanul Ashikaga a înlăturat shogunatul Kamakura. În 1467, a izbucnit războiul civil Onin care a durat 10 ani, iar în urma luptelor pentru pământuri, Japonia s-a fărâmițat în 400 de domenii ale clanurilor. Împărații din Kyoto au sărăcit. Dar comerțul s-a dezvoltat și cultura a înflorit, însă mărirea taxelor și războaiele dintre daymio au distrus viețile oamenilor de rând. În perioadă aceasta, exploratorii europeni, marinarii portughezi și misionari iezuiți au început să viziteze țara, răspândind o nouă religie și arme de foc. Nobunaga Oda și-a echipat samuraii cu mușchete și a ocupat capitala Kyoto în 1568. După ce a fost învins și s-a sinucis, Toyotomi Hideyoshi, ca prim-ministru imperial kapaku, a ridicat un măreț imperiu japonez, invadând Coreea, dar fără succes. |
Ieyasu Tokugawa și-a învins rivalii și în 1603 a devenit primul shogun din dinastia Tokugawa și împreună cu Hideyoshi, s-au opus comerțului cu străinii și relațiilor cu aceștia, marcând începutul unei epoci de izolare.
33.- Epoca industrialǎ
„Cel care vrea să vadă cat de mică e țara sa, să călătorească. Cel care vrea să cunoască nimicnicia timpului său, să studieze istorie.″ (Kurt Tucholsky, ziarist și scriitor celebru german)
34.- Imperialismul colonial
Europenii au fondat primele colonii în America de Nord în Virginia și Quebec. Prin 1700, coloniile au devenit stabile, iar populația era în creștere. Au avut loc înfruntări armate dintre nativi și coloniști.
Nativii au fost deposedați. de pământ și măcelăriți. Omul alb avea să traverseze continen-tul, ajungând și în vestul con-tinentului. Secolul al XVIII-lea a fost martorul apariției SUA și Canadei. Revoluția din anul 1780 a avut drept cauze ne-mulțumirile guvernării coloni-ale britanice și asta a dus la apariția primului stat cu adevărat democratic, guvernat constituțional. Nativii au fost deposedați. de pământ și măcelăriți. Omul alb avea să traverseze continentul, ajungând și în vestul continentului. Secolul al XVIII-lea a fost martorul apariției SUA și Canadei. Revoluția din anii 1780 a avut drept cauze nemulțumirile guvernării coloniale britanice și asta a dus la apariția primului stat cu adevărat democratic, guvernat constituțional. Orașele americane, comerțul și cultura au prins formă, au luat amploare și au prosperat. |
După Războiul Civil, SUA avea să se extindă spre vest spre California și sud spre Texas, "vestul sălbatic" fiind deschis de căi ferate. dar extinderea va culmina cu multe conflicte sângeroase cu nativii americani. În sud, pe plantațiile de bumbac și tutun, încă munceau sclavii, alimentând apetitul Europei. America de Sud a fost ocupată de portughezi și de spanioli, numărul și dimensiunile plantațiilor, minelor și orașelor creșteau, iar guvernele coloniale erau neîndurătoare, misionarii subminau și distrugeau civilizațiile băștinașilor. Abia în secolul XIX, au apărut mișcări pentru independența coloniilor. Noua Zeelandă a fost vizitată de marinarii olandezi. În urmă explorări-lor,..căpitanului James-Cook, Australia și Noua Zeelandă au devenit ținte ale colonialismului britanic. Primii coloniști au sosit în secolul al XIX-lea. Maorii s-au ridicat la luptă, dar fiind lipsiți de apărare, au fost subjugați. În Africa, populații ca zulu și asanti au avut o atitudine agresivă față de vecini, iar datorită dezbinării acestora, europenii i-au învrăjbit la conflicte. Va debuta o acerbă competiție pentru Africa dintre marile imperii coloniale europene. În Asia, manciurienii au invadat China și au întemeiat Dinastia Qing. Negustorii europeni au folosit proprietatea de a induce dependența a opiului pentru a forma legături comerciale cu China, dar oficialitățile chineze distrug stocurile de opiu, fapt ce va duce la izbucnirea celor două războaie ale opiului. Europenii veniți acolo au stabilit legături comerciale. Japonia se află încă în perioadă de izolaționism, dar în secolul XIX, va adopta modernizarea occidentală, devenind una dintre cele mai industrializate țări din lume. În India, conflictele dintre musulmani și hinduși au escaladat, iar Imperiul Mogul era în declin. Astfel, India a fost cucerită treptat de britanici. Din 1857 aveau să aibă loc multe răzmerițe. În Europa, imperiul Austriac și Prusia erau la apogeu. Dar valul de revoluții din 1848 cauzate de nemulțumirile sociale aveau să ducă la efecte pe termen lung. În timpul lui Ecaterina cea Mare, Imperiul Rus și-a mărit teritoriul dincolo de Siberia până la porțile Chinei. În Caraibe, pirații ca Francis Drake, Căpitanul Kidd, Edward Teach - Barbă Neagră sau Căpitanul Morgan, jefuiau așezările și galioanele spaniole. Superputerea secolului XIX a fost Imperiul Britanic, care cuprindea vaste teritorii: Australia și Noua Zeelandă, India, teritorii din Africa,
Egipt, Guyana Britanică, insule din Caraibe, Oceanul Pacific, Oceanul Atlantic, Oceanul Indian și Canada. Aflat la apogeu în timpul domniei reginei Victoria a Regatului Unit, Imperiul Britanic îngloba un sfert din suprafața și din populația lumii.
35.- Iluminismul
Epoca Luminilor (Iluminismul
sau Epocii Rațiunii), a fost o mișcare culturală condusă de intelectuali ce a început la sfârșitul secolului XVII în Europa subliniind individualism și promovând gândi-rea științifică, scepticism și schimb intelectual. Scopul iluminismului era să reformeze societatea prin inter-mediul rațiunii, prin idei științifice în contradicție cu tradiția și credința. S-a superstiției și intoleranței Bisericii Catolice. Unii filosofi ilumi-niști au colaborat cu despoți
luminați care erau conducători absoluți și au încercat să implementeze unele dintre noile idei guvernamentale în practică. Ideile iluminismului au avut un impact major pe termen lung cu privire la cultura și politica lumii occidentale. Iluminismul a fost declanșat în 1650-1700, de către filosofii Baruch Spinoza, John Locke, Pierre Bayle, Voltaire și fizicianul Isaac Newton Oamenii începeau să cerceteze și să pună la îndoială cuvintele din Biblie sau operele filosofilor greci. Oamenii doreau să aibă încredere în judecata proprie. Exploratorii întreprindeau călătorii în Asia, Orientul Mijlociu, Africa și America pentru a desfășura cercetări și a publica descoperirile lor. Medicamente noi au fost aduse din ținuturile îndepărtate. Doctorii disecau corpurile pentru a studia organismul uman, iar botaniștii colecționau plante și le clasificau, pe când chimiștii făceau experimente cu compuși noi. Au fost inventate telescoape mai performante, barometre, ceasuri cu pendul, mașinile de calculat și pompele cu aer. În 1675 a fost fondat Observatorul regal de la Greenwich. Sir Issac Newton a realizat un telescop cu reflexie, cu ajutorul căruia imaginile stelelor îndepărtate se vedeau mai clar și mărite și a studiat gravitația. |
„Nu se întâmplă nimic nou. Sunt aceleași și aceleași istorii trăite de alți și alți oameni.″ - William Faulkner
Leibniz și René Descartes au elaborat lucrări în domeniul geometriei, Johannes Kepler s-a preocupat de mișcările planetelor, Tycho Brahe a catalogat stelele, Snellius, Huygens și Grimaldi au cercetat comportarea luminii, Boyle a studiat gazele, Anders Celsius concepe scară de temperatură care îi poartă numele, Francis Bacon a dezvoltat ideea statului perfect, iar alții au scris despre drepturile omului, iar Jean-Jacques Rousseau a scris despre contractul social dintre conducători și cei conduși.
În 1635 a fost fondată Academia Franceză a Cardinalului Richelieu. Primii membri ai Societății Regale din Anglia au fost Robert Boyle, Issac Newton, Samuel Pepys și Christopher Wren. În 1652 a fost deschisă prima cafenea din Londra unde oamenii discutau despre afaceri și politică, unde făceau schimb de informații.
Filosoful german Immanuel Kant a încurajat folosirea inteligenței proprii. Marii reprezentanți de frunte ai iluminismului au mai fost filosofi ca David Hume, economistul capitalist Adam Smith, compozitorii Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart, și gânditori sociali ca Kocke și Paine.
Economistul scoțian Adam Smith a descris căile de acțiune ale economiilor moderne și ale piețelor libere. Thomas Paine a scris "Drepturile Omului".
Literatura a devenit mai realistă cu apariția primelor romane moderne. Mai mulți oameni erau alfabetizați, ideile noi răspândindu-se cu repeziciune.
Revoluția științifică este strâns legată de Iluminism. Descoperirile sale au răsturnat multe concepte tradiționale și au introdus noi perspective asupra naturii și locul omului în ea. Iluminismul a înflorit până în aproximativ 1790-1800, urmat de romantismul, care a pus accentul pe emoție. În Franța, Iluminismul a culminat cu marea Enciclopedie, editată de Denis Diderot și de Jean le Rond d' Alembert, cu contribuții a sute de filosofii intelectuali, cum ar fi Voltaire, Rousseau și Montesquieu. Circa 25.000 de copii ale setului de 35 volum au fost vândute, jumătate din ele în afara Franței.
Noile forțe intelectuale au răspândit ideile iluministe în centrele urbane din Europa, în special în Anglia, Scoția, statele germane, Țările de Jos, Polonia, Rusia, Italia, Austria și Spania, apoi au traversat Oceanul Atlantic în coloniile americane, fiind influențate personalități ca Benjamin Franklin și Thomas Jefferson, care au jucat roluri importante în Revoluția Americană. Idealurile politice ale Iluminismului au influențat Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii, Bill of Rights, Declarația franceză a drepturilor omului și ale cetățeanului, și Constituția Uniunii Polono-Lituaniene din 3 mai 1791.
36.- Revoluțiile atlantice. Nașterea unei națiuni: SUA
Mayflower a fost corabia care i-a transportat pe așa-zișii "părinții pelerinajului" din centrul Angliei în America de Nord pentru a începe o nouă viață pe aceste meleaguri. Corabia a părăsit pe 6 septembrie 1620 portul Plymouth și a atins Capul Cod la 21 noiembrie 1620.La bordul navei Mayflower se aflau 102 pasageri și echipajul de 30 de persoane, printre care și Edward Winslow, care împreună cu familia să, s-a hotărât să plece în Lumea Nouă pentru a-și menține convingerile religioase departe de "Europa păcătoasă și coruptă".
El a fost unul dintre lideri navei și, mai târziu, asistent-guvernator al coloniei Plymouth. Căpitanul vasului era Christopher Jones. Pentru următoarele câteva luni, mulți dintre coloniști au rămas pe Mayflower în timpul debarcării pe țărm pentru a construi nouă așezare. În martie, s-au stabilit permanent pe țărm. Mai mult de jumătate din locuitorii s-au îmbolnăvit și au murit în prima iarnă, victime ale unei epidemii de boală care a cuprins noua colonie. Curând, după ce s-au mutat la țărm, pelerinii au integrat un om nativ american pe nume Tisquantum, sau Squanto, care va deveni un membru al coloniei. Squanto, care a fost răpit de către exploratorul John Smith și luat in Anglia, a acționat că un interpret și mediator între liderii Plymouth și nativii americani locali, inclusiv șeful Massasoit al tribului Pokanoket. Nativii i-au învățat pe coloniștii puritani să folosească peștele ca îngrășăminte pentru creșterea recoltelor. În schimbul cunoștințelor oferite, coloniștii pelerini au fost rugați să-i ajute pe nativii tribului Pokanoket să confrunte un trib rival. În toamna anului 1621, pelerinii au împărtășit celebra sărbătoare a recoltei cu Pokanoketii, masă care este acum considerată ca bază pentru Ziua Recunoștinței. Toți bărbații adulți de la bordul Mayflower au semnat așa-numită "Înțelegerea Mayflower ", un document care va deveni temelia guvernării Plymouth, prin care făgăduiesc să formeze o comunitate autonomă.
Urmează fondarea celor 13 colonii. Sclavia s-a răspândit în coloniile americane pentru a ajuta la producerea culturilor profitabile de tutun. Deși sunt imposibil de estimat cifrele exacte, unii istorici au estimat că 6-7 milioane sclavi au fost importați in Lumea Nouă în secolul al XVIII-lea, lipsind continentul african de cei mai sănătoși și mai capabili bărbați și femei.
Sclavia a fost practicată de-a lungul coloniilor americane din secolele XVII și XVIII, sclavi afro-americani ajutând la cons-truirea fundamentelor economi-ce ale noii națiuni. Olandezii erau preocupați mai puțin de colonizare. Se stabilesc în New Yorkul de azi, înființând în 1624
colonia Nouă Olanda,cu capitala la New Amsterdam.
Însă, când britanicii cuceresc regiunea de la olandezi în 1664, Carol III i-o atribuie fratelui său Iacob, duce de New York, iar teritoriul este redenumit în New York. Puterea economică le sporise încrederea în forțele proprii, iar legăturile cu țara-mamă slăbiseră cu fiecare nouă generație de coloniști născuți în America. Pentru a plăti datoria înregistrată după lupta cu Franța din America de Nord, regele George al III-lea al Regatului Unit încearcă să sporească finanțele prin mărirea impozitelor în cele 13 colonii engleze. Coloniile cereau în schimb să fie reprezentate de delegați proprii în Parlamentul britanic, dar Londra nu era pregătită să le acorde. Coloniilor li se limita libertatea și în alte domenii. Taxele de import ridicate pentru toate bunurile din Marea Britanie erau considerate ofensatoare și conduc la boicoturi de proporții, care vor fi succedate de Revoluție. |
Războiul de independență al Statelor Unite ale Americii, un război care a durat între 1775 și 1783, s-a desfășurat în părțile estică și nord-estică ale teritoriului de azi al Statelor Unite, respectiv în sud-estul Canadei de azi, fiind purtat între Regatul Marii Britanii și revoluționarii celor treisprezece colonii britanice din America de Nord, care au declarat independența acestora formând entitatea statală numită Statele Unite ale Americii în 1776.
Anterior declanșării războiului propriu-zis, cele 13 colonii au declarat oficialii monarhului britanic „persone non grata”, au format Cel de-al Doilea Congres Continental, au format o armată, Continental Army, un "embrion" de marină, Continental Navy, și, apoi, la 4 iulie 1776, au declarat independența celor 13 foste colonii britanice din America de Nord prin care declara: că toți oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii. Războiul de independență a fost culminarea mișcării de emancipare politică a coloniștilor, Revoluția Americană, prin care puterea britanică a fost răsturnată. După circa trei ani de la începutul conflictelor armate propriu-zise, în 1778, puteri europene majore se alăturaseră coloniștilor împotriva britanicilor, înclinând ulterior decisiv balanța în favoarea americanilor. Diferite triburi de nativi americani au luptat de ambele părți. În timpul primei părți a războiului, datorită superiorității navale a Marii Britanii, orașele și zonele de coastă s-au aflat sub controlul britanicilor. După victoria trupelor americane de la Saratoga din 1777, Franța, având ca națiuni aliate Republica Olandeză și Spania, a intrat în război de partea americanilor. Intrarea Franței în război s-a dovedit a fi în timp decisivă pentru soarta acestuia întrucât după victoria sa navală de la Chesapeake împotriva flotei britanice a urmat capitularea armatei britanice la Yorktown din 1781.
Încheierea efectivă a războiului de independență al Statelor Unite, deși după victoria americană de la Yorktown nu au mai urmat alte bătălii, a avut loc la Versailles în decembrie 1783.
Tratatul de pace încheiat atunci recunoștea Statele Unite și suveranitatea acestora între Canada la nord, Florida la sud și Fluviul Mississippi la vest.
Odată ce națiunea americană se năștea, un vast continent la vest de munți aștepta să fie explorat și exploatat. Cu toate acestea, teritoriul nu era pustiu - amerindienii erau răspândiți de-a lungul teritoriului, cum erau și coloniștii spanioli și exploratorii francezi. Pentru pionierii care aveau să confrunte pericolele acestor terenuri, deschizătorii de drumuri, ca Daniel Boone, cucerirea Vestului este o poveste de curaj și plină de greutăți, care a format caracterul Americii.
Înarmați cu cunoștințe despre condițiile dure, ca Jedediah Smith, milioane de americani s-au îndreptat spre vest. Călătoriile cu caravanele de căruțe erau un real pericol pe distanțe neimaginabil de mari. Dar dorința de aventură, oportunitate și câștigul economic erau prea puternice.
În timp ce unii se luptă pentru a crea o nouă viață la frontieră, alții sunt recompensați cu bogățiile la o scară nevăzută înainte.
Americanii se grăbeau să extragă aurul din California, declanșând "Goana după Aur". America se întindea "de la un ocean la altul".
37.- Revoluția Franceză
Germenii revoluției au încolțit când guvernarea defec-uoasă și enormele diferențe dintre bogați și săraci i-au făcut pe oameni să adopte ideile iluministe pentru drepturile omului. Franța era în plină criză economică, prețurile mari, iar guvernul falimentat.
Ludovic al XVI-lea al Franței s-a împrumutat și a crescut impozitele pentru a face rost de mai mulți bani.
Dar pentru a fi aprobate noile măsuri, avea nevoie de aprobarea și susținerea unei adunări tradiționale a Stăriilor Generale. Reprezentanții claselor muncitoare s-au răsculat împotrivă nobilimii și clerului și au decis să formeze o nouă Adunare Națională, elaborând o nouă constituție, în care domeniile bisericii erau naționalizate, iar guvernarea reor-ganizată la nivel local. Ludovic a trimis trupe încercând să dizolve adunarea.
Cetățenii Parisului s-au răscu-lat, la 14 iulie 1789 luând cu asalt închisoarea regală Bastilia. Răscoală a marcat începutul unei revoluții sângeroase în care re-belii cereau "Libertate egalitate și fraternitate". Ludovic a fugit, dar a fost capturat și întemnițat, în 1792, monarhia a fost abolită, iar el și cu soția sa au fost judecați și ghilotinați. S-a creat haos și a început lupta pentru putere, începând o nouă luptă
dintre două grupări: iacobinii și girondinii. Iacobinii au ieșit învingători și au instaurat domnia Terorii. 18.000 de oameni au fost ghilotinați, iar Robespierre a exercitat o putere dictatorială. În 1794 a fost acuzat de trădare și ghilotinat. În 1785 a fost elaborată o nouă constituție sub un alt Guvern-Directorat. Armatele franceze revoluționare au cucerit Țările de Jos și Germania, iar tânărul general ambițios, Napoleon I, a preluat comanda armatei și a ocupat Italia, Elveția și Egiptul. A câștigat susținerea populară și puterea, în 1799, înlăturând Directoratul și va conduce ca prim-consul. În 1804 se încoronează că împărat și a introdus reforme durabile, legi noi, un sistem de învățământ îmbunătățit, un guvern reorganizat și o nouă bancă națională. Cu masiva sa armată, a încercat să cucerească Europa. A învins Rusia și Austria în Bătălia de la Austerlitz în 1805 printr-o victorie tactică și strategică strălucită. Dar flota franceză a fost învinsă la Trafalgar de către flota engleză, condusă de amiralul Horatio Nelson, împiedicând invazia Angliei. Napoleon a ocupat Spania și Rusia. |
Invadarea Rusiei în 1812 pe timp de iarnă s-a dovedit un dezastru însă, 500.000 de francezi murind de frig sau de foame, iar trupele franceze au fost alungate din Spania. În 1813, Napoleon a fost învins la Leipzig de o coaliție de forțe europene. Franța a fost invadată, iar el exilat. A evadat, a preluat comanda, dar a fost învins în Bătălia de la Waterloo în 1815. A fost exilat pe insulă Sf. Elena unde a murit.
38.- De la divizare la ascensiunea de putere mondială
Războiul Civil American a fost un conflict politic și militar de patru ani (1861–1865) dintre Uniunea Statelor din Nord ale Statelor Unite ale Americii și Statele din Sud ale acesteia, care
au părăsit pe rând Uniunea în 1860–1861, alcătuind entitatea statală federală denumită
Statele Confederate ale Americii.
În timpul alegerilor prezidențiale din anul 1860, Partidul Republicanîn frunte cu Abraham Lincoln, a purtat o campanie politică împo-triva expansiunii sclaviei în afara statelor în care aceasta exista deja.
Victoria republicană în alegeri a avut ca rezultat declarația de secesiune din partea a șapte state din Sud, chiar înainte de învestitura lui Lincoln, care a avut loc la 4 martie 1861. Atât administrația aflată la finalul mandatului, cea a președintelui James Buchanan, cât și cea nouă, a președintelui ales, Abraham Lincoln, au respins secesiunea, privind-o ca pe un act de rebeliune. Ostilitățile au început la 12 aprilie 1861, când forțele confederate au atacat postul militar federal de la Fort Sumter, din Carolina de Sud. Lincoln a răspuns chemând o armată de voluntari din fiecare stat și ordonând mobilizarea generală, ceea ce a condus la declararea secesiunii a încă patru state sclavagiste din Sud. Ambele părți și-au constituit armate de război, iar Uniunea a preluat controlul statelor de graniță încă din prima perioadă a războiului și a efectuat o severă și eficientă blocadă navală de-a lungul întregului conflict. |
În septembrie 1862, Proclamația de emancipare a lui Lincoln a transformat desființarea sclaviei din Sud într-un scop al războiului și i-a determinat pe britanici să nu intervină. Comandantul confederat Robert E. Lee a repurtat câteva victorii pe frontul estic, dar în 1863 înaintarea sa spre nord a fost oprită în Bătălia de la Gettysburg, iar pe frontul vestic Uniunea a preluat controlul râului Mississippi după Bătălia de la Vicksburg, separând Confederația în două.
Avantajele materiale și numerice ale Nordului s-au concretizat în 1864 când Ulysses S. Grant a măcinat armata lui Robert E. Lee în mai multe bătălii de uzură, iar generalul unionist William Sherman a ocupat orașul Atlanta, capitala statului Georgia, pentru ca apoi să se deplaseze spre Oceanul Atlantic. Rezistența Confederației s-a prăbușit după ce Lee s-a predat lui Grant la Appomattox pe 9 aprilie 1865. Războiul, care este conflagrația cu cele mai multe victime din istoria Statelor Unite, s-a soldat cu moartea a peste 620.000 de soldați, a unui număr de peste 325.000 de combatanți dați dispăruți și al unui număr nedeterminat de civili, a pus capăt sclaviei în Statele Unite prin Proclamația de emancipare, 4 milioane de sclavi fiind eliberați, a restaurat Uniunea și a întărit rolul guvernului federal în cadrul acesteia. Aspectele sociale, politice, economice și rasiale ale războiului au marcat perioada de reconstrucție care a durat până în 1877 și au continuat să se manifeste și de-a lungul secolului al XX-lea.
39.- Deșteptarea naționalismului
Pe când Europa luptă împotrivă lui Napoleon, coloniile din America Latină au început o serie de frământări și a prins contur o mișcare pentru independență. Simón Bolívar i-a alungat pe spanioli din Columbia și Venezuela și i s-a alăturat lui San Martin pentru a elibera Peru José de San Martín s-a alăturat mișcării argentiniene și a eliberat Chile și Lima din Peru. Argentina și-a câștigat indepen dența în 1810, Brazilia și-a câștigat independența în 1822, Venezuela și-a câștigat independența în 1830, 13 colonii câștigându-și independența până în 1830.
În 1848, în Europa, s-a declanșat un văl de revoluții.Naționalismul a luat amploare. În Franța a fost fon-dată cea de-a două republică condusă de Napoleon al III-lea al Franței ca prim-pre-ședinte, ulterior ca împărat. Revoltele s-au răspândit în statele dezbinate ale Italiei, dar au fost înăbușite.
|
Majoritatea revoltelor nu și-au atins obiectivele, dar s-au făcut unele reforme.
În 1860 însă, Giuseppe Garibaldi cucerește Sicilia și se întrunește primul parlament național italian. Statele italiene se unesc într-un singur stat. În 1862, Otto von Bismarc devine premier al Prusiei, iar în urmă războiului franco-prusac și după încheierea păcii de la Frankfurt, la Versailles, în 1871, este proclamat al doilea Reich German. Balcanii au reprezentat de-a lungul secolului XIX butoiul de pulbere al Europei.
40.- Revoluția industrială
Începută în Marea Britanie în industria textilă, a adus multe schimbări nemaivăzute, o dezvoltare rapidă a orașelor, canalelor navigabile și fabricilor. Asta datorită faptului că țara nu a fost devastată de războaiele europene și datorită zăcămintelor bogate de minereuri de fier și cărbune și profiturile coloniale. În 1712, Thomas Newcomen a construit un motor cu abur pentru pomparea apei din mine. În 1776, James Watt și Matthew Boulton au construit motoare cu abur pentru acționarea utilajelor. În 1709, Abraham Darby a topit fierul într-un furnal cu insuflare de aer, folosind cocsul. În 1752, Benjamin Franklin recunoaște electricitatea printr-un experiment cu fulgerul. În 1785, Edmund Cartwright a obținut patentul și a construit primul război de țesut mecanizat, la care suveica, ițele și vatala erau acționate mecanic. În 1815, producția de cărbune, textile și metale a Mării Britanii era egală cu cea a restului Europei.
Au fost introduse metode de lucru noi și mai eficiente în agricultură. Bunurile puțeau fi produse cu mai multă ușurință pe scară largă. Utilajele pentru textile și turnătorii produceau mai ieftin cantități mai mari de țesături și articole de metal. Invenții ca bateriile, vapoarele cu abur și locomotivele, au deschis căi noi. Patru factori au favorizat schimbarea: extragerea cărbunelui din mine, un sistem de canale navigabile, capitalul și mâna de lucru ieftină. Spre mijlocul secolului XIX, afacerile au explodat, sistemele de canale și căile ferate legau orașele industriale, investitorii depuneau la bănci micile lor economii, iar băncile împrumutau sume mari industriașilor. Dar pentru muncitori: bărbați, femei și chiar copii, care munceau multe ore pe zi pe salarii mici, viața în fabrici și în mine era grea și expusă pericolelor.
ulte zone din orașele abia extinse nu erau dotate cu canalizare și apă potabilă, ducând la apariția firească a unor boli ca holera. S-au impus reforme pentru scurtarea zilei de muncă, angajarea copiilor a fost prohibită, iar sindicatele militau pentru salarii mai mari și condiții de muncă mai bune pentru muncitori. Charles Darwin a plecat în expediție în 1831, la bordul navei Beagle, voiaj în decursul căruia avea să înceapă formularea teoriei evoluționiste. Cercetarea științifică amănunțită pe care a efectuat-o asupra speciilor de animale și a fosilelor a constituit punctul de reper în scrierea unor cărți, precum „Originea speciilor” sau „Originea omului”. În 1850, utilajele erau acționate de motoare cu cărbune și abur, dar la începutul secolului XX au început să fie utilizate electricitatea și petrolul. În 1859, Edwin Drake a descoperit un mare zăcământ de petrol la Oil Creek, care avea să furnizeze combustibil pentru motorul cu ardere internă, fiind inventate primele automobile.
Gottlieb Daimler a inventat motorul cu ardere internă, Frank și Charles Duryea au produs primele vehicule în 1892, iar Henry Ford a realizat primul automobil în 1893. Standard Oil Company, o companie de prelucrare și distribuție a petrolului, a fost înființată în anul 1870 în Ohio, SUA de John D. Rockefeller și asociații lui. Standard Oil Company a fost cea mai mare firmă de prelucrare din lume, fiind totodată una din primele și cele mai mari companii multinaționale din lume. Petrolul a dus la crearea unor game largi de materiale ca masele plastice, detergenții, îngrășămintele, vopselele, pigmenții, nailonul, cauciucul artificial și explozivii.
Inventatorul Alexander Graham Bell a inventat telefonul, iar Thomas Alva Edison a realizat fonograful, becul electric și kinetoscopul, fiind finalizată ulterior prima centrală electrică de mare capacitate.
Gottlieb Daimler a inventat motorul cu ardere internă, Frank și Charles Duryea au produs primele vehicule în 1892, iar Henry Ford a realizat primul automobil în 1893. Standard Oil Company, o companie de prelucrare și distribuție a petrolului, a fost înființată în anul 1870 în Ohio, SUA de John D. Rockefeller și asociații lui. Standard Oil Company a fost cea mai mare firmă de prelucrare din lume, fiind totodată una din primele și cele mai mari companii multinaționale din lume. Petrolul a dus la crearea unor game largi de materiale ca masele plastice, detergenții, îngrășămintele, vopselele, pigmenții, nailonul, cauciucul artificial și explozivii.
Inventatorul Alexander Graham Bell a inventat telefonul, iar Thomas Alva Edison a realizat fonograful, becul electric și kinetoscopul, fiind finalizată ulterior prima centrală electrică de mare capacitate.
Alfred Nobel a inventat dinamita în 1867. Samuel Morse a inventat telegraful în 1844, cu sprijinul inginerului Alfred Vail, cu care realizează prima legătură telegrafică între Washington și Baltimore.
Sistemul a fost rapid adoptat de serviciile poștale și de căi ferate din S.U.A. Frații Wright au testat primele planoare, realizând primul zbor cu motor al omenirii în 1903.
A.- Epoca preistorică |
---|
Biblioteca virtuala a Bisericii 'Sfanta Treime' din Los Angeles, California