|
---|
Cap. VIII – Educatia Religioasa
Importanța educației religioase1.- Argumente pentru o educație religioasă în școală
Credem că promovarea în școală a unei culturi sau a unei educații religioase a elevilor este posibilă și necesară. Formarea tinerilor prin sistemul de învățământ se cere a fi multidirec-țională și polivalentă. Cum școala pregătește sistematic individul în perspec¬tivă intelectuală, morală, civică, estetică, igienică etc., componenta religioasă se adaugă acestora în mod firesc, organic, urmărindu se complementaritatea și continui-tatea de ordin instructiv și formativ. Contează ca aceste laturi ale educației să fie vizate nu în chip autarhic , concurențial, ci ca un demers educațional global, integrator, realizat cu profe¬sionalism și responsabilitate de către întreg corpul didactic. În favoarea ideii realizării educației religioase instituționalizate aducem următoarele argumente:
|
Prima este familia, unde se nasc trupeşte şi sunt educaţi copiii de către părinţi, în iubire de Hristos, până la vârsta de șapte ani. A doua este şcoala primară şi gimnazială, unde copiii primesc primele cunoştinţe despre Dumnezeu şi despre morala creştină, de la învăţători şi preoţi. Iar a treia, şi cea mai înaltă şcoală de educaţie creştinească, este Biserica, maica de obşte a tuturor, în care copiii şi noi toţi, ne naştem duhovniceşte din apă şi din duh, prin Sfântul Botez, în numele Preasfintei Treimi şi unde fiecare îşi mărturiseşte păcatele, primeşte Sfânta Împărtăşanie şi se uneşte tainic, prin rugăciune şi învăţătură, cu lisus Hristos, Mântuitorul lumii. De aceea, educaţia religioasă în şcolile primare şi în gimnazii nu numai că este obligatorie, dar este şi hotărâtoare pentru creşterea copiilor, din cea mai fragedă vârstă, în credinţa adevărată în Dumnezeu, prin formarea şi pregătirea lor pentru viaţă. |
Şcolile, fără educaţie religioasă, nu pot creşte copiii în spirit creştin, nici nu le pot imprima o morală evanghelică ortodoxă, aşa cum s-a întâmplat în şcolile noastre în ultimii 40 de ani. (Arhimandrit loanichieIoanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate II, Ediția a III-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători Neamț, 2010, p. 89)
Mircea Flonta - Educația religioasă în școlile publice este un drept |
---|
3.- Predarea educației religioase în școală
În predarea religiei deosebim latura subiectivă (trăirea religioasă, ca fapt sufletesc) și latura obiectivă (conținutul educației religioase).
Trăirea religioasă poate fi învățată numai prin crearea unor situații concrete de viață. Acest lucru se poate face prin cuvânt și prin faptă. Profesorul de religie poate educa viața afectivă a elevilor în sensul sentimentelor religioase superioare. Automatizarea practicilor religioase observate și exersate de către ei nu au ca rezultat ajungerea la trăirea religioasă autentică.
Latura obiectiva a predării religiei vizează conținutul educației religioase, adică totalitatea cunoștințelor religioase selectate spre a fi predate elevilor. Acest conținut prevăzut în programa școlară, urmărește prezentarea adevărului revelat și este sistematizat în următoarele grupuri generale: domeniul studiilor istorice (istorie biblică si istorie bisericească); domeniul sistematic (catehism, dogmatică, morală, istoria religiilor); și domeniul liturgic (liturgica si conținutul altor ramuri practice).
Profesorul de religie trebuie sa mențină echilibrul necesar în ceea ce privește învățarea conținutului specific și trăirea religioasă. El trebuie să îmbine latura obiectivă cu cea subiectivă. Conform pr. prof. Dumitru Călugăr, conținutul educației religioase trebuie selectat după anumite criterii:
Criteriul pedagogic si psihologic cere să alegem conținutul în conformitate cu dezvoltarea psio-fizica a elevilor; cunoștințele trebuie să se potrivească cu capacitatea lor de înțelegere, deoarece învățătura creștina trebuie receptată nu doar ca un volum de cunoștințe generale. Profesorului îi revine sarcina să transmită învățătura și să arate mijloacele și modul în care aceasta se poate aplica în viață; înțelegerea învățăturii și trăirea acesteia sunt posibile doar prin respectarea particularităților de vârstă ale elevilor, întrucât învățătura creștina cuprinde si adevăruri de credință mai greu de înțeles, care nu se prezintă elevilor. Apare necesitatea unei gradații în predare, de aceea se va începe cu simple rugăciuni, cu semnul Sfintei Cruci, cu povestiri morale, apoi se va trece la conținuturi din istoria biblică, istoria bisericească, morală, dogmatică si liturgică(simple la început si mai complexe pe parcurs).
De asemenea, conținutul selectat trebuie corelat cu noți-unile pe care elevii le asimilează la celelalte discipline școlare.
Criteriul teologic cere alegerea acelui conținut reprezentativ pentru învățătura Bisericii si adecvat pentru trezirea si întărirea credinței elevilor întrucât „credința vine din auzire”. În urma lecției, credința elevilor este întărită doar dacă, ei își vor lămuri o parte din întrebările pe care și le pun în legătură cu conținutul educației religioase și cu viața religioasă.
Criteriul actualității și al iubirii de patrie cere, pe de o parte selectarea conținutului care poate servi ca îndreptar pentru viața creștină, iar pe de altă parte, selectarea conținutului care să conducă la dezvoltarea conștiinței apartenenței la un popor care s-a născut creștin și la formarea identității naționale. Adevărurile de credință, faptele morale si întâmplările istorice din trecutul Bisericii ajută la înțelegerea mai clară a menirii omului in lume. Toți creștinii sunt chemați la ajutorarea semenilor si la desăvârșirea lumii, pentru că Mântuitorul a venit ca lumea să aibă viață veșnică.
Educaţia este concepută ca o activitate de formare şi dezvoltare armonioasă a fiinţei umane, marii filosofi şi oameni ai culturii aratându-searătându-se preocupaţi de „darul cel mai frumos ce poate fi făcut omului” (Platon). Dezvoltarea plenară, armo-nioasă a omului presupune o modelare a acestuia în planuri multiple: fizic, intelectual, moral, estetic şi practic. „Omul poate deveni om doar cu ajutorul educaţiei” (Kant) dar mai ales a educaţiei religioase pentru că, după cum spunea Pr. Conf. Constantin Galeriu „prin deschiderea harului către Absolut, o educaţie creştină autentică întemeiază şi susţine toate valorile, toate formele de educaţie”.
Educaţia reprezintă activitatea metodică şi practică prin care ne adresăm sufletului şcolarilor şi capacitaţii lor de a asimila cunoștințele. În acelaşi timp suntem preocupaţi cum trebuie să fie transmise cunoştinţele ca prin ele să le dezvoltăm raţiunea, voinţa si sentimentul. De la cea mai fragedă vârstă, copilul manifestă predispoziţie spre religiozitate; el e capabil de trăiri religioase, care nu poartă încă forma unei manifestări exterioare. Această predispoziţie se poate cultiva şi dezvolta prin educaţie religioasă. Religiozitatea copilului nu este identică cu cea a adultului. În copilărie, ea se bazează pe trăirile date de modul său religios de viaţă , iar la adult, pe o trăire intensă şi o atitudine spirituală.
Educaţia religioasă trebuie să înceapă din copilărie deoarece, fără aceasta, copilul creşte ascultând cel mult de legea morală naturală. Este cunoscut că în copilărie, omul poate fi mai uşor influenţat religios-moral decât mai târziu, iar deprinderile bune formate în copilărie rămân de multe ori valabile pentru întreaga viaţă.
În educaţia religioasă, este necesar ca profesorul să cunoască şi să ţină cont de etapele dezvoltării psio-fizice a elevului. În perioada micii copilării rolul hotărâtor în educaţia religioasă a copiilor îl are familia. De asemenea, programul de învăţământ preşcolar prevede elemente de educaţie religioasă care au ca scop familiarizarea copiilor cu concepte religioase elementare. La această vârstă, copilul este capabil să memoreze mecanic poezii şi istorioare. Ţinând cont de acest lucru, ei pot fi învăţa diferite rugăciuni, poezii şi povestiri religioase adecvate vârstei. Mergerea la biserică şi diferitele evenimente religioase cum ar fi colindatul, cununiile, înmormântările ş.a. pot constitui momente prielnice care trebuie valorificate în educaţia religios-morală a copiilor. Conţinutul trebuie ales în conformitate cu dezvoltarea psio-fizică a elevilor, cunoştinţele trebuie să se potrivească cu capacitatea lor de înţelegere, deoarece învăţătura trebuie receptată nu doar ca un volum de cunoştinţe generale. Profesorului îi revine sarcina să transmită învăţătura şi să arate mijloacele şi modul în care aceasta se poate aplica în viaţă; înţelegerea învăţăturii şi trăirea acesteia sunt posibile doar prin respectarea particularităţilor de vârstă ale copiilor, deoarece învăţătura creştină cuprinde şi adevăruri de credinţă mai greu de înţeles, care nu se prezintă elevilor. Apare necesitatea unei gradaţii în predare de aceea la grădiniţă se va începe cu simple rugăciuni (Înger, îngeraşul meu, Tatăl nostru, Doamne, Doamne ceresc Tată), cu semnul Sfintei Cruci, cu povestiri morale apoi în ciclul primar şi gimnazial se va trece la conţinuturi din istoria biblică, istoria bisericească, morala dogmatică şi liturgică. De asemenea, conţinutul selectat trebuie corelat cu noţiunile pe care le asimilează la celelalte discipline (literatură, muzică).
Trăirile religioase din această etapă pot deveni hotărâtoare pentru întreaga viaţă. Acum, copilul observă şi înregistrează actele religioase şi morale pe care le vede in familie şi în cercul cunoştinţelor sale. El imită cu fidelitate şi încredere atitudini, gesturi şi cuvinte. Fondul sufletesc al copilului este nepervertit, de aceea, el crede că, tot ce face omul matur este bine. Rezultă deci, faptul că, părinţii și educatorii au datoria de a fi modele de comportament pentru copii.
Realizată în acord cu necesitățile psihice specifice fiecărei vârste în parte, educația religioasă are mai întâi o funcție informativă, respectiv de punere la dispoziția elevilor a unui set de cunoștințe specifice, cu caracter teologic, dogmatic, liturgic, de istorie si filosofie a religiilor, dar si un pronunțat caracter formativ, de interiorizare si traducere în fapte de viață a normelor religioase. Educația religioasă nu se va rupe de alte laturi ale educației care cultivă spiritul, ea este legată de educația: estetică, morală, civică pe care le fortifică și din care își extrage unele premise și temeiuri.
Ca disciplină de învățământ, religia are rolul unui liant între disciplinele care l-au pierdut sau nu l-au avut pe Dumnezeu.
O trăire și o viață religioasă autentică nu este posibilă fără cunoașterea temeinică a adevărului revelat. De aici rezultă necesitatea studierii sistematice si organizate a religiei ca obiect de învățământ. (Sursa: Sanda-Mariana Iga • Școala Gimnazială Nestor Porumb, 30 august 2019 • Tulca-Bihor • România)
4.- Top 10 religii ale lumii
Care sunt cele mai importante culte de pe Glob care au ajuns in top 10 religii ale lumii? In întreaga lume se găsesc sute de culte religioase mai puternice sau exclusiviste care ajung la popularitate datorita publicitarii exacerbate de care dau dovada. In cele ce urmează vețti afla care sunt cele mai importante religii din lume in ceea ce privește numărul de adepți oficiali ai acestora. Topul a fost realizat de adherents.com si s-au luat in considerare numerele de credincioși care si-au declarat religia in cadrul recensamintelorrecensămintelor si altor asemenea date demografice colectate la scara larga.
• In top 10 religii în lume, ultimul loc este ocupat de
iudaism. Iudeii cred căa tribul nomad al evreilor este cel ales de Dumnezeu. Aceasta religie este foarte greu de adoptat, dat fiind ca ritualurile de aderare sunt în număr mare. In plus, pentru ca o persoanăa să fie de religie evreică, trebuie săa se fi născut îintr-o familie de această religie, adică să poarte sângele unuia dintre cele 12 triburi ale nației lui Israel care s-au stabilit pe teritoriul ce poartă șsi acum acest nume. Aceastăa religie este prima dintre cele trei astfel de credințe care s-au format sub oblăduirea lui Avraam.
• Pe poziția noua în top 10 religii în lume, conform
demograficelor, se află religia Juche. Această credință spirituală a devenit cea oficială în Coreea de Nord si a ajuns să fie singura ideologie acceptată de guvernul nord-coreean care a exclus toate celelalte credințe. Juche se traduce pe „încrederea în propriile forțe” și prezintă o ideologie care se învârte în jurul susținerii în încrederea în sine a fiecărui nord-coreean. Această credința naționalistă este considerată și religie de către cei din afara tării, deși dacă nord-coreenii sunt întrebați de religia lor, ei nu vor admite niciodată ca juche reprezintă cu adevărat o religie pentru ei.
• Sikhismul. Pe locul opt în top 10 religii în lume se află Sikhismul.
Această religie ce a luat naștere în secolul 15 era noastră, în zona Punjab din India. O religie asiatică, această strânge zeci de milioane de credincioși care respectă calitățile soldatului sfânt Șanț Sipahi. Credincioșii trebuie să însuflețească și să dobândească fiecare calitate a acestui sfânt: să își controleze viciile și dorințele și să se poată lăsa în voia virtuților prezentate în cartea sfânta Sikh – Guru Granth Sahib. Această religie are o sumedenie de ritualuri speciale și de legende care se învârt în jurul credinței că Dumnezeu este numai unul și toată umanitatea este de fapt una, religiile fiind divizate de mâna omului.
• Pe locul șapte în top 10 religii în lume se află confucianismul.
Această religie este un sistem filosofic bazat pe învățăturile lui Confucius. La rădăcinile acestei religii se află umanismul, și ființele umane sunt considerate o pânză, aceștia putând învăța, crește și perfecționa prin auto-educare și auto-creație. Aceste învățături se învârt în jurul tradiției și legii și, deși în timpul dinastiei Mao a avut loc purificarea Chinei din punct de vedere religios, milioane de chinezi încă mai practică această filosofie.
• Taoismul – o credință complementară confucianismului,
se află pe locul șase în top 10 religii în lume.
Spre deosebire de confucianism, care punea accent pe lege și moralitate, taoismul se axează mai mult pe cursul natural al lucrurilor, pe pierderea sinelui în lucru efectuat și pe observarea naturii, pe cele cinci elemente, yin și yang sau nemurire și divinație. Taoiștii se îndoiesc periodic de realitatea în care trăiesc și încearcă să descopere noi dimensiuni ale lumii. Ca și confucianismul, și taoismul a supraviețuit purificării religioase din China.
• Poziția cinci din top 10 religii în lume este ocupată de
budism.
Această religie – poate cea mai importantă din Asia – are la bază credința că suferința se află la baza umanității și că, prin intermediul celor opt trepte budiste, această poate fi eliminată, iar sufletul poate ajunge la nirvana. Budismul a luat naștere în India, însă s-a răspândit până în China și Japonia, acolo unde este practicat și în prezent. Atât hindușii, cât și chinezii și japonezii practică budismul în conjuncție cu taoism, confuci-anism sau shintoism. Budismul reprezintă una dintre cele mai cunoscute și populare religii de pe glob și datorită mesajului de pace transmis și, al filosofiei religioase pozitive.
• Pe locul patru în top 10 religii în lume se află hinduismul. O conglomerată a practicilor spirituale asiatice, hinduismul este considerat și cea mai veche religie activă de pe Glob, fiind practicată în general pe sub-continentul Indian. Hinduismul nu are origini cunoscute nici în prezent, prezintă o sumedenie de idei filosofice și intelectuale incluzând un număr de legi bazate pe moralitatea zilnică guvernată de karma, dharma, yoga și normele sociale. În hinduism se oferă libertatea de credință și venerare și deci nu există erezie, blasfemie și apostazie.
• Pe locul trei în top religii în lume se situează ateismul sau non-religia.
Deși nu este o religie în sine, ateismul atrage tot mai mulți adepți care consideră că nu există Dumnezeu sau care nu cred în existența unui zeu. Majoritatea acelora care se consideră atei sunt de fapt teiști care, deși cred într-o zeitate, nu doresc să adere la nicio religie care le-ar exclude pe celelalte. Ateii preferă să rămână obiectivi și să creadă mai mult în știință și dovezi pertinente.
• Pe locul doi în top 10 religii în lume se află islamul. În ultimii ani, islamul a devenit o religie mult mai activă decât în trecut, fiind văzută într-o nuanță negativă din cauza teroriștilor care amenință vestul. Cel care crede în credința islamistă este numit musulman și urmează cu sfințenie cuvintele Coranului, cartea sfântă a religiei. Coranul conține povești și mitologie a genezei Islamului, legile și regulile cotidiene și sfaturi de ordin spiritual. Fundamentaliștii acestei religii au dus la apariția controverselor legate de islam, pornind un adevărat Jihad.
• Poziția de top în top 10 religii în lume este ocupată de creștinism.
Creștinismul – în orice formă sau cult ar fi reprezentat – se bazează pe trei idei bine definite: nașterea, moartea și învierea lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Pentru fiecare ramură a creștinismului, Biblia este considerată cuvântul Domnului, fiind o carte sfântă. Între creștinism, iudaism și islam există o râcă bazată pe faptul că toate trei sunt religii avraamice, însă fiecare consideră că deține linia directă către Dumnezeu pe care celelalte nu o au.
Religia poate duce la creșterea spirituală a practicantului dacă este văzută ca o filosofie și nu ca o ideologie, pentru că cea din urmă impune restricții și poate deveni opresivă. Religia există și a ajuns să fie considerată o salvare pentru credincioși, reprezentând o adevărată oază de liniște și spiritualitate. Din păcate însă, anumite ramuri din religie sunt mai constrictive și ignoranțe față de celelalte credințe, ajungându-se mereu la discuții în contradictoriu și chiar la consecințe mai grave.
Cele patru religii cele mai răspândite
Estimări Adherents.com
Adherents.com Arhivat în 29 ianuarie 2010, la Wayback Machine, menționează că „Numerele sunt estimări aproxi-mative și sunt aici afișate pentru a ordona grupurile de religii și nu pentru a oferi un număr definitiv.” Estimările oferite pot fi supuse erorii.
Adherents.com, Arhivat în 29 ianuarie 2010, la Wayback Machine, menționează că „Numerele sunt estimări aproxi-mative și sunt aici afișate pentru a ordona grupurile de religii și nu pentru a oferi un număr definitiv.” Estimările oferite pot fi supuse erorii.
„Credința este nevăzută, dar simțită, credința este putere când simțim că nu avem, credința este speranță când totul pare pierdut.” – Catherine Pulsifer
Importanța educației religioase |
||
---|---|---|
Scopul vieții creștine |