|
Educația propriu-zisă nu începe decât la șapte ani împliniți,
Când copilul e trimis la școală, până atunci e crescut acasă,
În grija mamei, sau a bonei, era diferită de doică, la puriști.
Care-i o sclavă, sau femeie liberă care îmbătrânește-n casă.
Absenţa grădiniţei de copii
La început copilul e inițiat în viața socială, bunele maniere,
Politețea copilărească, onestă, inițiindu-i disciplina morală.
Doicile severe, capriciile copilului le supuneau la reprimare,
Aplicând reguli stricte, sever aplicate, în educația formală.
Acești ani vor fi consacrați dobândirii limbajului prevăzut,
Bonele, cu grijă, fiind alese cu puritate de dicție și limbaj,
Ferind copilul de defectele de vorbire, greu de combătut,
Tot în acei ani copilul este condus spre al culturii demaraj.
Pătrunde în lumea vrăjită a muzicii prin cântece de leagăn,
Apoi în cea a literaturii, prin poveștile doicilor, prin fabule
Cu animale, cu vrăjitoare, istorisiri cu un suspans zdravăn.
Aceasta e vârsta la care pot descoperi miturile și legendele.
Problema stă în aceea că nu e creat un învățământ regulat.
În jocuri copilul descarcă o parte a preaplinului de energie,
Descoperă și disciplinează reacțiile motrice cum a ideat
Apoi, la scara lui, ocupațiile celor mari, va avea să le copie.
În Grecia nici nu se punea problema grădinițelor de copii,
Ele au format o instituție modernă în barbaria industrială,
Când datorită muncii mamelor, au trebuit acele instituții,
Destinate să asigure mamelor implicarea în viața uzinală.
Copilăria se desfășura în antichitate cu unele spontaneități,
Copilul era lăsat în voia instinctelor sale, se dezvolta liber.
Exista o indulgență amuzatntă, dar acestea erau banalități.
La vârsta de 7 ani, educația școlii, devenit-a regulă de fier.
Preceptorul sau pedagogul
Printre acei educatori care contribuie la formarea copilului,
Figurează pedagogul. El conduce copilul între casă și școli,
Ducându-i bagajul și chiar felinarul spre luminarea căii lui.
Uneori duce și copilul, dacă acesta este obosit,de a-l ocroti.
Copilul este ferit de pericolele străzii, fiind supravegheat,
Supravegherea permanentă e resimțită peste multă vreme,
La vârsta adolescenței, ca pe o tiranie care l-a cam marcat,
Dar caracterul moral îi aduce copilului multe calități bune.
Bunele maniere îi formează bine caracterul și moralitatea,
Atât de mult, încât, e atât de alături de instrucția tehnică
Dată de profesori, iar pedagogul asigură lecțiilor învățarea.
Întreaga educație morală e a pedagogului ca deontologică.
În lumea înstărită, pedagogul este înlocuit de un perceptor.
În greaca hellenistică înstărită, nu mai e sclav „însoțitor”,
Ci perceptor care în accepțiunea modernă e a de educator,
Educator deplin, dar întotdeauna distinct de cel de profesor.
Răspândirea şcolii primare
Limba e un primat de educație prin învățământul literelor,
Profesor (institutor) e dascălul de școală care predă cititul,
Școala e stabilimentul în care se practică formarea copiilor.
Astfel de școli se găsesc multe, helenismul fiindu-le locul.
Când Ptolemei instituie, cu soldați-agricultori, unele colonii
În ținuturile recuperate în deșerturile din zona Fayoum,
Atunci, prin centrele rurale apar niște palestre și gimnasii,
Dar și școli primare, pentru cultivarea scrierii și nu oricum.
Pe pământ grecesc, copiii, de condiție liberă, merg la școli,
Este ceea ce presupun unele legi școlare din Milet și Teos,
Care se adresează băieților, dar nici pe fete nu le va ocoli.
Un număr mare de cetăți, au învățământ secundar cu etos.
Localurile şcolare
Trebuie să fi fost o sală, neadecvată pentru uzul școlar,
O singură încăpere fiind suficientă, care mai întâi ar fi fost
Sală de așteptare, unde pedagogii s-ar fi dedicat lecțiilor.
Pedagogii stăteau la o parte, asistând împlinirea unui rost.
Sălile erau amenajate cu scaune: fotoliu pentru profesor
Și, taburete de lemn, fără spătar pentru elevi, fără tablă,
Se foloseau tăblițe, pe ele putându-se scrie foarte ușor,
Pe genunchi, mobilierul fiind cu elemente de decor în sală.
Și confortul era în atenție, iar instalațiile erau împodobite,
După cum se cuvenea acestor mari sanctuare ale Muzelor,
Cu imaginile venerabilelor zeițe, chiar și cu figuri mascate,
Și imagini scenice sau dionisiace pe suprafețele pereților.
Condiţia învăţătorului
Învățătorul își va asuma singur responsabilitatea unei clase,
Din păcate, în antichitate nu era așezat la un loc de cinstire,
Era profesia oamenilor de familie bună, care n-aveau șanse:
Exilați politici, apatrizi rătăcitori, tirani supuși la detronare.
Se vede în Milet sau Teos, unde școlile au devenit publice,
Că profesorul, ales de adunarea cetățenilor, e participant
La demnitatea de magistrat public, dar ca institutor, se zice,
Că-i meserie comercială, servilă, în fața grecului aristocrat.
Salariul dascălului de școală era foarte mic, de 40 drahme,
Pe când cel al profesorului, la 500 de drahme, așa ajungea.
În ambele cazuri salariul, era mai mare față de muncitorime,
Dar standardul lor de viață, la nivelul dorit nu se atingea.
Profesorii aveau salariile date din veniturile unor fundații,
Înscrise în bugetul cetății și plătite de trezorerii municipali,
În principiu ei erau plătiți la sfârșitul lunii, ca și institutorii.
Cei publici, din Milet și din Teos, dar plățile întârziau uneori.
Meseria de institutor nu se bucura de considerație, fiindcă
În fond, nu presupunea să parcurgă o calificare specială,
Căci nu era problema a fi formație profesională analoagă
Cu cea oferită de o școală a noastră pedagogică normală.
Nu se cerea învățătorilor vreo garanție, în afară de morală:
Caracter și onorabilitate. Cel care știa să citească, era apt
Să se improvizeze în dascăl la rândul său, într-o școală,
Folosindu-și amintirile din copilărie, și foarte determinat.
Gândirea antică, orientată total în serviciul omului matur,
Nu s-a oprit asupra problemei copilului, a psihologiei sale,
A nevoilor și a exigențelor sale. Totuși, să nu privim imatur,
Că oricât de prost au fost plătiți, dascălii erau valori reale.
La Milet, aveau situație superioară colegilor din gimnastică,
Care nu primeau decât 30 de drahme pe lună (prea puțin).
Institutorii, aveau profesia utilă și, oficial le era stimulativă,
Au primit imunitate fiscală, scutiri și o recunoștință din plin.
Şcoală şi educaţie
Învățământul dascălului de școală nu este corect apreciat,
Învățământul cuprinde un sector specializat al instrucției,
El dotează tehnic inteligența copilului, dar nu-i de el educat.
Esența, în educație, o dă formarea morală, a stilului vieții.
„Maestrul” e însărcinat doar să-l învețe pe copil să citească,
Ceea ce este mai puțin important. Demersul e mai natural,
Prin asocierea unei instrucții elementare cu formarea etică,
Nu învățătorul, ci pedagogul este cel care are rolul formal.
Pedagogul aparține casei care printr-un contract cotidian,
Prin exemplul său, prin percepte și supraveghere vigilentă,
Contribuie la educație, mai ales la cea morală, mai taman
Decât lecțiile tehnice de „gramatism”, cu a lor amprentă.
Orarul claselor
Copilul în școala antică, trece prin trei stabilimente paralele:
Ca: școala de literatură, cea de muzică și cea de gimnastică,
Dar muzica apare în planul secundar, doar că documentele,
Nu-s clare, privind repartizarea orelor în planificarea zilnică.
Ziua începea foarte devreme, la ivirea zorilor, și deci iarna,
Mergea la școală cu lumina unui felinar, de pedagog dus.
La începutul erei hellenistice, educația fizică încă funcționa,
Copilul se îndrepta spre palestră, cu o bucurie de nedescris.
Acolo își petrecea dimineața, iar după o baie mergea acasă,
Își servea masa de prânz, iar după-amiază pleca la școală,
Pentru lecția de citire, dar și literatura va deveni valoroasă,
Încât pedagogul îl va dirija prin repetiții acasă, cu migală.
Calendarul şcolar
Anul școlar grec nu aplica obiceiul repausului săptămânal,
Adoptat de societatea romană din secolul I al erei noastre.
Școlile hellenistice nu aveau vacanțe, nu erau în tradițional.
Erau suspendate și anumite activități civice și religioase.
Nici sărbătorile proprii mediului școlar, nu erau susținute.
Fiecare regiune, fiecare cetate avea calendarul său propriu,
Analog cu al lunilor noastre de vacanță, exemple-s multe:
Ziua copilului în 5 a fiecărei luni, în al lui Apollon memoriu.
Școlile erau libere în zilele de 7 și 20 ale lunilor de școală,
Erau și alte zile libere, la sărbători și la unele evenimente.
Zilelor de vacanță se adăugau cele din sfera familială:
Aniversare, ceremonia tăierii părului, și altele, importante.
În lipsa cunoașterii efectivului total al contingentului școlar
Nu se poate stabili efectivul mediu al fiecăreia dintre clase.
Repartizarea pe clase e făcută de Pedonom , un demnitar,
Legea permitea dascălului să conteste efectivele propuse.
Educația propriu-zisă nu începe decât la șapte ani împliniți,
Când copilul e trimis la școală, până atunci e crescut acasă,
În grija mamei, sau a bonei, era diferită de doică, la puriști.
Care-i o sclavă, sau femeie liberă care îmbătrânește-n casă.
Absenţa grădiniţei de copii
La început copilul e inițiat în viața socială, bunele maniere,
Politețea copilărească, onestă, inițiindu-i disciplina morală.
Doicile severe, capriciile copilului le supuneau la reprimare,
Aplicând reguli stricte, sever aplicate, în educația formală.
Acești ani vor fi consacrați dobândirii limbajului prevăzut,
Bonele, cu grijă, fiind alese cu puritate de dicție și limbaj,
Ferind copilul de defectele de vorbire, greu de combătut,
Tot în acei ani copilul este condus spre al culturii demaraj.
Pătrunde în lumea vrăjită a muzicii prin cântece de leagăn,
Apoi în cea a literaturii, prin poveștile doicilor, prin fabule
Cu animale, cu vrăjitoare, istorisiri cu un suspans zdravăn.
Aceasta e vârsta la care pot descoperi miturile și legendele.
Problema stă în aceea că nu e creat un învățământ regulat.
În jocuri copilul descarcă o parte a preaplinului de energie,
Descoperă și disciplinează reacțiile motrice cum a ideat
Apoi, la scara lui, ocupațiile celor mari, va avea să le copie.
În Grecia nici nu se punea problema grădinițelor de copii,
Ele au format o instituție modernă în barbaria industrială,
Când datorită muncii mamelor, au trebuit acele instituții,
Destinate să asigure mamelor implicarea în viața uzinală.
Copilăria se desfășura în antichitate cu unele spontaneități,
Copilul era lăsat în voia instinctelor sale, se dezvolta liber.
Exista o indulgență amuzatntă, dar acestea erau banalități.
La vârsta de 7 ani, educația școlii, devenit-a regulă de fier.
Preceptorul sau pedagogul
Printre acei educatori care contribuie la formarea copilului,
Figurează pedagogul. El conduce copilul între casă și școli,
Ducându-i bagajul și chiar felinarul spre luminarea căii lui.
Uneori duce și copilul, dacă acesta este obosit,de a-l ocroti.
Copilul este ferit de pericolele străzii, fiind supravegheat,
Supravegherea permanentă e resimțită peste multă vreme,
La vârsta adolescenței, ca pe o tiranie care l-a cam marcat,
Dar caracterul moral îi aduce copilului multe calități bune.
Bunele maniere îi formează bine caracterul și moralitatea,
Atât de mult, încât, e atât de alături de instrucția tehnică
Dată de profesori, iar pedagogul asigură lecțiilor învățarea.
Întreaga educație morală e a pedagogului ca deontologică.
În lumea înstărită, pedagogul este înlocuit de un perceptor.
În greaca hellenistică înstărită, nu mai e sclav „însoțitor”,
Ci perceptor care în accepțiunea modernă e a de educator,
Educator deplin, dar întotdeauna distinct de cel de profesor.
Răspândirea şcolii primare
Limba e un primat de educație prin învățământul literelor,
Profesor (institutor) e dascălul de școală care predă cititul,
Școala e stabilimentul în care se practică formarea copiilor.
Astfel de școli se găsesc multe, helenismul fiindu-le locul.
Când Ptolemei instituie, cu soldați-agricultori, unele colonii
În ținuturile recuperate în deșerturile din zona Fayoum,
Atunci, prin centrele rurale apar niște palestre și gimnasii,
Dar și școli primare, pentru cultivarea scrierii și nu oricum.
Pe pământ grecesc, copiii, de condiție liberă, merg la școli,
Este ceea ce presupun unele legi școlare din Milet și Teos,
Care se adresează băieților, dar nici pe fete nu le va ocoli.
Un număr mare de cetăți, au învățământ secundar cu etos.
Localurile şcolare
Trebuie să fi fost o sală, neadecvată pentru uzul școlar,
O singură încăpere fiind suficientă, care mai întâi ar fi fost
Sală de așteptare, unde pedagogii s-ar fi dedicat lecțiilor.
Pedagogii stăteau la o parte, asistând împlinirea unui rost.
Sălile erau amenajate cu scaune: fotoliu pentru profesor
Și, taburete de lemn, fără spătar pentru elevi, fără tablă,
Se foloseau tăblițe, pe ele putându-se scrie foarte ușor,
Pe genunchi, mobilierul fiind cu elemente de decor în sală.
Și confortul era în atenție, iar instalațiile erau împodobite,
După cum se cuvenea acestor mari sanctuare ale Muzelor,
Cu imaginile venerabilelor zeițe, chiar și cu figuri mascate,
Și imagini scenice sau dionisiace pe suprafețele pereților.
Condiţia învăţătorului
Învățătorul își va asuma singur responsabilitatea unei clase,
Din păcate, în antichitate nu era așezat la un loc de cinstire,
Era profesia oamenilor de familie bună, care n-aveau șanse:
Exilați politici, apatrizi rătăcitori, tirani supuși la detronare.
Se vede în Milet sau Teos, unde școlile au devenit publice,
Că profesorul, ales de adunarea cetățenilor, e participant
La demnitatea de magistrat public, dar ca institutor, se zice,
Că-i meserie comercială, servilă, în fața grecului aristocrat.
Salariul dascălului de școală era foarte mic, de 40 drahme,
Pe când cel al profesorului, la 500 de drahme, așa ajungea.
În ambele cazuri salariul, era mai mare față de muncitorime,
Dar standardul lor de viață, la nivelul dorit nu se atingea.
Profesorii aveau salariile date din veniturile unor fundații,
Înscrise în bugetul cetății și plătite de trezorerii municipali,
În principiu ei erau plătiți la sfârșitul lunii, ca și institutorii.
Cei publici, din Milet și din Teos, dar plățile întârziau uneori.
Meseria de institutor nu se bucura de considerație, fiindcă
În fond, nu presupunea să parcurgă o calificare specială,
Căci nu era problema a fi formație profesională analoagă
Cu cea oferită de o școală a noastră pedagogică normală.
Nu se cerea învățătorilor vreo garanție, în afară de morală:
Caracter și onorabilitate. Cel care știa să citească, era apt
Să se improvizeze în dascăl la rândul său, într-o școală,
Folosindu-și amintirile din copilărie, și foarte determinat.
Gândirea antică, orientată total în serviciul omului matur,
Nu s-a oprit asupra problemei copilului, a psihologiei sale,
A nevoilor și a exigențelor sale. Totuși, să nu privim imatur,
Că oricât de prost au fost plătiți, dascălii erau valori reale.
La Milet, aveau situație superioară colegilor din gimnastică,
Care nu primeau decât 30 de drahme pe lună (prea puțin).
Institutorii, aveau profesia utilă și, oficial le era stimulativă,
Au primit imunitate fiscală, scutiri și o recunoștință din plin.
Şcoală şi educaţie
Învățământul dascălului de școală nu este corect apreciat,
Învățământul cuprinde un sector specializat al instrucției,
El dotează tehnic inteligența copilului, dar nu-i de el educat.
Esența, în educație, o dă formarea morală, a stilului vieții.
„Maestrul” e însărcinat doar să-l învețe pe copil să citească,
Ceea ce este mai puțin important. Demersul e mai natural,
Prin asocierea unei instrucții elementare cu formarea etică,
Nu învățătorul, ci pedagogul este cel care are rolul formal.
Pedagogul aparține casei care printr-un contract cotidian,
Prin exemplul său, prin percepte și supraveghere vigilentă,
Contribuie la educație, mai ales la cea morală, mai taman
Decât lecțiile tehnice de „gramatism”, cu a lor amprentă.
Orarul claselor
Copilul în școala antică, trece prin trei stabilimente paralele:
Ca: școala de literatură, cea de muzică și cea de gimnastică,
Dar muzica apare în planul secundar, doar că documentele,
Nu-s clare, privind repartizarea orelor în planificarea zilnică.
Ziua începea foarte devreme, la ivirea zorilor, și deci iarna,
Mergea la școală cu lumina unui felinar, de pedagog dus.
La începutul erei hellenistice, educația fizică încă funcționa,
Copilul se îndrepta spre palestră, cu o bucurie de nedescris.
Acolo își petrecea dimineața, iar după o baie mergea acasă,
Își servea masa de prânz, iar după-amiază pleca la școală,
Pentru lecția de citire, dar și literatura va deveni valoroasă,
Încât pedagogul îl va dirija prin repetiții acasă, cu migală.
|