|
Şcoala lui grammaticus
Instrucția secundară e mai răspândită ca cea primară,
Iar, în rândurile elitei, băieții și fetele studiau cot la cot.
Intrăm cu o treaptă, în școala gramaticului, cu altă aură,
Cu mai mare distincție. Gramaticul se arată drapat tot,
În mantia sa, conducându-și clasa pe care o decorează,
Cu busturile marilor scriitori, Vergilius, Horațius..și, chiar
Cu hărți geografice murale. Dar astă clasă e o dugheană,
Închisă cu o draperie, și cu un meditator, cu rol de ușier,
Gramaticus are o condiție superioară aceluia de învățător,
Profesia lui este prost plătită, încât părinții nu-l respectă,
Dascăli au origine servilă, școlarii sunt ratați, fără ajutor,
Școala e ca cea elenă, întru poeți clasici și limbă corectă.
Gramatica latină
Tradiția gramaticii latine, care se încheie cu mari clasici:
Donatus, Servius, Priscianus, râmâne după grecul model.
Gramatica predă încă analiza abstractă a literelor, cât și
A silabelor, cuvintelor sau a părților de vorbire, fel și fel.
Numele comune sunt împărțite în 27 de clase: corporale,
Incorporale, primare, derivate, diminutive și alte 22 încă.
Dionisos predă știința gramaticală ca pe o analiză atare,
Ca o logică a categoriilor gândirii, cu o implicare adâncă,
Se învață, mai apoi, exerciții de declinare și de conjugare,
Se încearcă și înțelegerea mecanismelor limbii: sintaxa,
Sunt urmărite și catalogate defectele, propuse la evitare:
Barbarisme, solecisme , defecte de pronunție, și..etc..
Se studiază ortografia „figurile de stil”, cu clasificare bună,
Se dezvoltă studiul metricii. Progresele sunt foarte lente,
Și nu reușesc să transforme profund caracterul în cauză.
Studiile rămân teoretice, analitice și chiar contemplative.
Clasicii
Între clasici apar și poeții: Livius Andronicus sau Ennius,
Iar Caecilius Epirota aduce poeții noi: Vergilius și pe alții,
Fără a exclude poeții recenți cum a fost comicul Meandros.
Se baza pe Homer, pe cei valoroși, văzuți în timpul vieții.
Poeți valoroși au fost și Ovidius, Nero, Stațius și Lucanus.
Pe primul loc se situează, desigur, Vergilius, care a fost
Pentru latini ceea ce Homer a fost pentru greci. Terentius,
Vine după el, dar critica n-a avut pentru el cult exclusivist.
Sub imperiu, totuși, Terentius e poetul dramatic studiat,
Regulat comentat. Ceilalți mari poeți, ca Horațius, desigur
Au fost neîncetat citiți în școli, dar rolul lor a fost ecranat.
Prozatorii, istoricii și oratorii nu-s prinși aici ca și contur.
Istoricul clasic prin excelență, este Sallustius, pe care
Tradiția literară, erudită și școlară, îl pune pe primul loc.
Dintre oratori, maestrul principal este Cicero. El apare
Că domină școala, ca un model. Toți erau scriitori de top.
Comentarea autorilor
Profesorul citește primul textul, și-l explică cu empatie,
Apoi elevul va risca, cu folos, să-l citească la rândul său.
Unii după alții copiii citesc la rândul lor textul cu atenție,
Lectura va fi însoțită de recitare, pentru memorie, mereu,
Aprecierea să dea judecata de ansamblul și linia estetică,
Comentarea, cuprinde două aspecte: de formă și de fond,
E vorba de a explica ritmul versului, construcția poetică,
Cuvintele rare sau dificile, dar și subiectul, în primul rând.
Se identifică personajele sau evenimentele, cu rolurile lor
Și se ține cont că omul care-i bine cultivat e un „literat”,
Dar și un erudit, un savant. Privite pe marginea clasicilor,
Titlurile de știință pot fi-nțelese-n esență ca erudiții color.
Decât ştiinţifică
Teoreticienii, Cicero și Quintilianus reiau, pe contul lor,
Învățătura lui Platon și Isokrates, despre valoarea imensă
Formatoare a geometriei, care face inteligența oamenilor,
Ascute spiritul, dă promptitudine intuiției, viziune densă.
Se definește aici un ideal, irealizabil într-o practica uzuală.
Quintilianus, spune că fără matematică nu există orator.
Erau în Imperiul roman, matematicieni, geometri, cu fală.
De regulă școala secundară se rezuma la a gramaticilor.
Exerciţii de stil
Exercițiile practice de stil erau cele preparatorii, prin care
Se făcea pregătire pentru ucenicia-n elocvență: povestiri,
Sentențe , „etiologii”, etc. Pedagogia romană are cătare,
De la modelul hellenistic, la detaliul propriilor sale feluri.
Marcus Porcius Cato a cugetat, că: „rădăcinile literaturii
Sunt amare, dar fructele ei sunt dulci.” Numai exercițiile
Dau granița cu gramatica și retorica, pe o cale a unirii.
În ambele epoci, învățământul superior își învață lecțiile. |
|