Cap. VIII – Educatia Religioasa
Importanţa religiei şi a învăţământului religios diferă de la stat la stat. Nu se poate aplica acelaşi model, la fel ca un tipar, de la o ţară la alta, chiar şi numai în interiorul spaţiului european, deoarece realităţile (trecute şi prezente) sociale, politice, economice, morale şi religioase sunt diferite. Astfel, în mod cert viziunea şi abordarea învăţământului religios în şcolile publice este diferită de la o naţiune la alta. România, fără a discrimina pe nimeni trebuie să ţină cont de valorile pe care doreşte să le promoveze ca stat, de educaţia pe care o asigură generaţiilor de tineri pe care îi formează pentru viitor. O societate sănătoasă nu doar la trup ci şi la minte şi suflet, este o societate care rezistă în timp, indiferent de spaţiul european în care activează vremelnic sau nu. Valorile creştin ortodoxe sunt cele care definesc statul român iar Biserica trebuie să îşi manifeste din plin rolul pe care îl are, fără ca astfel să se aducă atingere autorităţii statale. La nivel european, în toate statele analizate există învăţământ religios în şcolile publice, impus obligatoriu sau lăsat ca opţiune de alegere (deseori alternativa fiind etica). Având în vedere comunitatea europeană dar şi specificul de ţară al României, apreciem că religia ar trebui să constituie o disciplină obligatorie în întreg învăţământul de stat. Cu programe analitice adaptate cerinţelor actuale, studiul religiei nu este doar util şi benefic ci este o necesitate, o garanţie a cunoaşterii unor valori adevărate, valori pe care mediul social afectat de mondenităţi, nulităţi, fapte de natură infracţională, tehnică utilizată inutil de către elevi, mass-media care promovează doar fapte şi atitudini care sporesc audienţa, le ignoră. Mai mult decât atât, apreciem că ar trebui introdus studiul obligatoriu (acum nu există nici măcar ca disciplină opţională) al dreptului canonic în programa de studiu a facultăţilor de drept. Viitorul magistrat ar putea astfel să aplice nu doar litera legii ci şi spiritul ei, să înţeleagă moralitatea actului de justiţie. Aşa cum preşedintele statului român, trebuie să respecte credinţa majoritar ortodoxă a poporului român şi odată ales în funcţie trebuie să depună jurâmântul în forma completă cu ....aşa să-mi ajute Dumnezeu!...., indiferent dacă el are o altă credinţă sau este ateu, aşa ar trebui, cu tot respectul pentru libertatea de opinie, de gândire şi fără a face discriminări, să fie studiată religia ortodoxă în mod obligatoriu pe tot parcursul celor zece ani de învăţământ public garantat şi impus de statul român.
|
|
Documentarul video „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Prin ce se distinge profilul intelectual reprezentat de gânditoarea franceză Chantal Delsol? În ce măsură este acest profil recunoscut în spațiul public românesc? Cât de relevantă este o asemenea perspectivă moderată, lucidă și integratoare. pentru edificarea unei creștin-democrații autentice? Putem vorbi, oare, în zilele noastre, despre un Creștinism fără Creștinătate? Unde se resimte mai dramatic acest fenomen: în estul sau în vestul Europei? Cum se explică necesitatea asumării conștiente a unui angajament creștin pe termen lung? De ce este mai greu de dus povara libertății decât cea a servituții și a propagandei? Ce anume ar trebui să includă trusa de supraviețuire a unei bune educații religioase? Pe firul unor întrebări revelatoare, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o elegantă incursiune în țesutul ideatic al volumului „Sfârșitul Creștinătății. Inversiunea normativă și noul timp” de Chantal Delsol, reliefând portretul intelectual de excepție al distinsei autoare catolice, precum și necesitatea descoperirii unor formule menite să revitalizeze relația dintre Stat și Biserică, sub auspiciile democrației contemporane și ale unei stăruitoare educații religioase a tinerelor generații. 0:00 Despre „Sfârșitul Creștinătății” cu Teodor Baconschi 4:38 „Chantal Delsol se integrează într-o familie de filosofi catolici care au înțeles că trecutul nu mai poate reveni, au înțeles că bătălia aceasta reacționară pentru a ține în viață un Creștinism politic este ea însăși o sursă de totalitarism.” 10:05 „Claritatea morală a gândirii lui Chantal Delsol, limpezimea categoriilor cu care lucrează, talentul ei de a reconstitui aceste avataruri ale ciocnirii dintre Creștinism și modernitate ne ajută și pe noi, în ortodoxie.” 18:13 „Or, această nouă deschidere către Biserică – ca popor al lui Dumnezeu – este un prim pas în direcția de a depolitiza Creștinismul, de a-l regăsi față în față, în comunități care, într-adevăr, funcționează pe baza solidarității și a iubirii.” 23:28 |
„Nu mai putem reveni la o societate monocrom creștină, monopolist creștină, în care – cum ziceam – Evanghelia guvernează, pentru că asta duce la fariseism dictatorial, la poliție politică, la inchiziție și așa mai departe.” 32:49 „Trebuie să găsim și noi o formulă în care simfonia bizantină Stat-Biserică să fie reformulată ca nouă teologie politică în democrație.” 40:11 „Treizeci de ani de libertate religioasă, de religie în școli, de catehizare – și vedem un tineret în mare parte rupt de Biserică, ignorant în materie de doctrină creștină, de tradiție, de teologie.” Cartea „Sfârșitul Creștinătății”.
Religie şi stat în Europa: Tări prin voia Domnului vs. Tări fără Dumnezeu
În Franţa ar fi de neconceput ca un judecător sã apară cu cruce la gît.
„Cu voia lui Dumnezeu, vom face totul pentru a ne scoate tara din criza“… Asta a recitat solemn noul premier al Greciei Antonis Samaras, depunand juramant zilele trecute in fata presedintelui ţãrii si a patriarhului... A patriarhului, da, pentru cã Grecia întreţine o relaţie specialã cu biserica.
Prin alte ţãri, asemenea vorbe în gura sefului guvernului sau al statului ar starni un urias scandal, cum s-a întamplat în Franta, de pildã, atunci cînd Sarkozy a laudat „mostenirea catolică“ a ţării.
În Grecia, însã, nu numai cã biserica ortodoxã, bisericã de stat, nu achitã taxe si ca, dimpotrivã, guvernul plãteste salariile preotilor, dar cãsãtoria religioasã are aceeasi valoare cu cea civilã, religia se predã obligatoriu in scoli, iar Grecia era singura tara din Europa unde pînã nu de mult, pînã la sfîrsitul anilor 1990, cãrtile de identitate menţionau în mod obligatoriu religia purtãtorului. Asta a dus la nenumãrate proteste si bãtãlii juridice, duse de minoritãti: musulmani, evrei, atei, pentru eliminarea menţiunii, care pe deasupra contravinea legislatiei Uniunii Europene.
In raportarea bisericii la stat, continentul european prezintã toate cazurile imaginabile, de la ţãrile cu o religie de stat - Grecia si ţãrile scandinave- pîna la cele care separa total religia de stat: Franţa sau Turcia.
In aceste din urmã douã ţãri, separarea merge pina la interzicerea strictã a oricarui semn sau simbol religios in institutiile publice. Atit in Franta catolicã, cit si in Turcia musulmana, religia e considerata o chestiune strict privata si nu isi are locul in institutiile sau in scolile statului.
În Franţa ar fi de neconceput ca un judecator sau un profesor sã aparã cu cruce la gît; la fel ar fi în Turcia ca o funcţionarã publicã, ori o studentã in universitãţile statului, sa vinã la birou sau la cursuri cu batic islamic.
Separarea bisericii de stat nu tine asadar nici de sistemul politic si nici de traditiile culturale ale tarii care o aplica. Putem vedea asta comparand laicitatea oficiala din Turcia cu situatia dintr-o democraţie europeanã cum e Norvegia, unde nu numai cã luteranismul e religia de stat, mentionata in Constituţie, dar regele Norvegiei este seful bisericii luterane nationale, iar cel putin jumatate din ministri trebuie obligatoriu sã fie membri ai bisericii luterane.
Pagina oficială pe FaceBook a Bisericii Ortodoxe Române Sfânta Treime din Los Angeles, California, administrată de către pr. protopop Constantin Alecse